Incep in 14 ianuarie, dupa o pauza de o luna si nu tu urari de an nou, nu tu hotarari si rezolutii, nu tu optimism debordant. Nu. O carte. Ei bine, motivele pentru care am ales sa incep anul 2011 pe blog cu un post despre o carte sunt multe, variate si expuse mai jos intr-un mod cat se poate de aleator:
1. Azi-dimineata am terminat de citit cartea asta si esta inca “aburinda” la mine in suflet.
2. Sunt putin ingretosat de urari si de zaharicale dupa aglutinarea sarbatorilor de iarna intr-un lung vierme consumator de bani, carne de porc, hrusca, veselie indusa.
3. 2011 il simt ca pe un an in care sa-mi prind echilibrul de dupa umeri si sa mi ti-l zvarl inapoi pe sarma unde pana mai de curand dansa de minune (asta apropo de musiu Kafka la care ma voi referi imediat si in detaliu).
4. Si asta-i ultimul, promit. Am multe de scris aici, am chiar un fisier in telefon cu posturi pe care vreau sa le scriu. Dar sunt cam grele pentru un om proaspat intors din vacanta. (Da, si despre asta vreau sa scriu.)
Inapoi la Murakami, insa. In mod ciudat, este una dintre cartile in care fantasticul este cel mai evident pronuntat, dar si cartea care m-a facut sa-l inteleg in totalitate. Fiecare simbol a cazut precum o piesa de puzzle pe o proiectie mentala de-a mea. Fiecare curba, lina sau ac de par, a actiunii a respectat cu mare strictete felul in care este format apetitul meu epic. Totul imbibat din plin cu stilul lui Haruki, pe care l-as manca pe paine, ca sa respect paralela culinara deschisa mai sus.
Si hai sa incep cu asta. Unul din lucrurile care imi plac cel mai mult la Haruki Murakami este felul in care toate personajele stiu sa gateasca simplu si bine. Barbati si femei, tineri si batrani, toti se gasesc, la un moment dat, in bucatarie si prepara ceva. Ni se spune despre preparatul final ca este bun la gust, dar nu este descris niciodata in amanunt. De-aia japonezul asta este singurul scriitor pe care l-am citit pana acum care imi face pofta de gatit.
Cartea este un mit al lui Oedip intors, cu dubluri ce incep la un moment dat sa semene a arcane de carti de tarot. Il avem pe Nakata (Woyzek) cel fericit si sarac cu duhul, care se completeaza de minune pe final cu bad-boy Hoshino. Il avem pe bunul androgin Oshima, hemofilic si hieratic. Plus o intreaga pleiada de pisici vorbitoare, soldati disparuti si psihopompi, pietre cu personalitati multiple, iar deasupra tuturor zambesc capitalist-simbolic Johnny Walker si Colonelul Sanders (KFC).
Nu. Nu e “Alice in tara minunilor”, desi la un moment dat ai putea incepe sa crezi ca e. Prin accesibilitatea simbolurilor, care au acum o tenta mult mai occidentala decat in alte romane de-ale lui, Murakami mi-a dezvaluit in sfarsit felul in care se invart rotitele mecanismului sau creator. Masinaria e perfecta. Iar admiratia mea pentru el a sporit si mai mult.
Este o carte care te face ca, atunci cand o pui la loc in biblioteca, sa-ti freci ganditor falca si sa te intrebi… “Oare eu ce citesc acum?”. Mare carte.
Nu stiu cum de ai ales tu sa vorbesti despre o care … si nu orice fel de care … este o anume carte care ti`a luat ceva s`o citesti …si faptul ca ti`ai pierdut ceva timp citind`o totusi crezi ca este cartea care te face sa te intrebi in momentul in care o pui in biblioteca ce sa mai citesti …. 😀 da intradevar mare carte …
te salut Mihai Internet Neptun 😀
Salut Mihai! 🙂
am citit si eu cartea,este extraordinara. mi-a placut si iubita mea,sputnik. tocmai am terminat la capatul lumii si in tara aspra a minunilor. pe murakami de la tine,de aici,il stiu,si imi place.multam pt asta:)
Iti multumesc foarte mult. Este unul din cele mai frumoase commenturi pe care le-am primit vreodata pe blogul asta.
Iti citesc din cand in cand blogul… trebuie sa recunosc insa ca ma opresc numai asupra posturilor despre carti si filme. Pot sa ma bazez pe parerile tale pentru ca am descoperit ca avem gusturi comune (in ceea ce priveste cartile si filmele). Am inceput cartea asta acum vreo cativa ani (pana atunci citisem de Murakami vreo 4 carti si mi-au placut toate foarte mult). Cartea asta mi s-a parut exagerata atunci…iar cand am ajuns la episodul cu pestii care au cazut din cer, m-am oprit… M-am uitat zilele trecute din nou pe blogul tau sa vad ce ai mai citit si am vazut ca ai scris despre Kafka pe malul marii…si m-am reapucat de ea… Mi se pare absolut geniala acum:). Am ajuns de mult la concluzia ca it’s not only about how good a book is…but it’s the way we relate to them. Thanks for reminding me this:)!
Ma bucur foarte mult ca avem gusturi comune. Si da, momentul in care citesti o carte este extrem de important. E ciudat insa ca, in general, nu prea poti sa iti dai seama daca e o carte proasta sau pur si simplu nu esti tu pregatit pentru ea inca. E de dezbatut pe tema asta.
Mai am foarte putin din carte si imi pare foarte bine ca i-am mai dat o sansa. Ai dreptate, totul e imbibat din plin cu stilul lui Haruki de care chiar imi era dor..are asa un dar inegalabil de a presara cate o idee care sa-ti revina in minte over and over si sa te faca sa te gandesti foarte profund la unele lucruri in aparenta marunte. Cred ca acum cativa ani nu eram eu pregatita pentru cartea asta…pentru ca acum mi se pare mult prea buna pentru a fi lasata din mana. Tu zici ca iti place foarte mult ca personajele lui stiu sa gateasca…. mie mi se pare fascinant cum personajele lui stiu atat de multe lucruri despre muzica. Chiar am incercat zilele astea sa ascult in timp ce citeam… ce ziceau personajele lui ca asculta…si parca am reusit sa intru si mai mult in atmosfera.
Oricum… iti dau dreptate…mare carte!
In ultimul timp ma tot lovesc de Murakami. Ba a fost Dans, dans, dans, ba cea cu Sputnik, apoi Autoportretul… sau Underground. Acum din nou Kafka… ufff! Chiar trebuie sa il citesc. Ai desenat foarte frumos cartea, provoaca foame de citit! 😉
Andres
Am aflat acum cativa ani din revista Descopera despre aceasta carte. Mi-am notat in tel. autorul si titlul si a ramas acolo pana acum cateva zile. (intre timp incercasem si la biblioteca din orasul meu natal si nu am gasit-o). Tocmai m-am intors de la Biblioteca Nationala (mi-am facut permis special ptr. aceasta carte) unde am terminat de citit ultimele pag. din Kafka pe malul marii…sunt fascinat.
Vad ca lumea are o parere buna despre carte (apropo, si mie mi-a placut foarte mult). Prima carte citita de Murakami a fost Cronica pasarii-arc ;)) extraordinara poveste… Credeam ca dupa ce-am citit Eliade nu o sa mai rezist sa citesc ceva in genul asta. Dar m-a captivat.. am citit tot ce aparuse la noi (adica vreo 8 carti) in vreo 3 saptamani. Apoi am inceput sa caut literatura japoneza postmodernista 😀 Asa am avut parte de o conversie de la clasicism la modernism/postmodernism in cateva luni..
Asa ca… lectura placuta 😉 dar si vanatoare placuta dupa carti bune:)
@Andy Wow! Asta chiar ca e o idee geniala. Promit ca si eu, la urmatorul Murakami pe care il voi citi, voi avea grija sa ascult muzica pe care ei o asculta in timp ce citesc. Iarta-mi comparatia prozaica, dar cred ca tocmai m-ai ajutat sa descopar mustarul pentru cremwursti. :)))
@Andres Iti multumesc de aprecieri. Te invit la Murakami. Provoaca foame de visare.
@Gog Guigou Este intr-adevar fascinanta cartea. Cu toate astea, ma mir ca de-abia asta are parte de reactii atat de puternice. Murakami are carti mult mai rascolitoare. E adevarat ca sunt putin mai ermetic scrise dar… oricum… daca l-ai descoperit acum, te rog nu te lasa!
@Mihaela Mama, ce fractura stilistica si temporala s-a petrecut in lectrile tale. Asta chiar ca poate fi numit salt! Cica asta ar fi si recomandarea de baza pentru o cultura bine asezata. Combinarea unor epoci cu totul diferite. Vanatoare placuta si tie! Ne mai intalnim sa impartim povesti…