Jazzul, precum barba, pantalonii din piele sau cafeaua acră, e la modă acum. E “hip” să spui că asculți jazz, deși, dacă ești prezent la un concert de jazz din vreo locandă bucureșteană în trend, ai să descoperi că nimeni nu ascultă jazz-ul de-l cântă pe bani mult prea puțini niște instrumentiști deseori fenomenali. Nimeni nu-l ascultă și, de fapt, prea puțini îl aud, ocupați cum sunt cu conversația sau cu a arăta lumii din smartphone că lor le place jazzul.
Eu am avut norocul ca primul concert de jazz la care am luat parte, împreună cu bunul meu prieten din acei ani, Victor, să fie al lui Johnny Răducanu, în Lăptăria lui Enache. Nu mai știu acum cine a mai cântat cu el pe scenă în seara aia. Parcă era Tudy Zaharescu la tobe. Cert e că, prin fumul dens de țigară, trăgând înghițituri mici de tot din vodca mare cu gheață și lămâie ca să-mi ajungă până la sfârșit (că de alta n-aveam bani), am descoperit eu, rockerul supărat, o cu totul altă lume. Un univers de care m-am îndrăgostit iremediabil, dar încet. Astfel încât acum, la mai bine de patruzeci de ani, pot spune că trăim o frumoasă poveste de dragoste împreună, muzica jazz și cu mine.
După introducerea asta destul de lungă, pare un pic dubios că abia a patruzecea carte despre industria muzicală pe care am citit-o să fie despre jazz. Dar, cumva, e normal. Că doar nimeni nu face bani din jazz, nu? (râs amărui)
Ei bine, am fost un dobitoc. Citindu-l pe Herbie Hancock care-și povestește viața cu o sinceritate moderată, cu umor și cu vervă, mi-am dat seama că rockstars nu sunt de fapt altceva decât artiști de jazz care se îmbracă mult mai provocator. Opinia asta mi-a fost confirmată de curând, când am terminat de citit biografia lui Sammy Davis Jr. Dar mai am multe recenzii de recuperat până să ajung la el.
Din “Possibilities” am mai învățat că Hancock este elevul lui Miles Davis, un elev nebun, un fel de Jim Morrison muzical. Dacă Jim și-a testat limitele rezistenței la droguri (pe care le-a și depășit până la urmă), Herbie a mers mereu până la capăt din punct de vedere muzical. A cântat jazz, muzica spațială, funk, rap și s-a întors la jazz renăscut. La fiecare schimbare de stil fanii s-au supărat pe el, dar el nu s-a abătut de la calea pe care o simțea că o are de urmat.
“Possibilities” este una din cele mai mișto autobiografii de artist pe care le-am citit și o recomand din toată inima oricui iubește muzica, nu doar jazzomanilor. La fel cum recomand jazz-ul oricărui iubitor de muzică. Dar un jazz ascultat, nu auzit.
Evident că nu s-a tradus “Possibilities” în românește, astfel încât singura variantă e pe Kindle, aici.
Citatele mele preferate din “Possibilities” de Herbie Hancock sunt*:
“Imediat ce am cântat acel acord l-am judecat. În mintea mea era acordul ‘greșit’. Dar Miles nu l-a judecat nici măcar o clipă – l-a auzit drept ceea ce era de fapt, un sunet care se întâmplase, și l-a privit imediat ca pe o provocare, o întrebare: Cum pot oare integra acel acord în tot ce facem noi aici?”
“Cu toții avem o tendință natural-umană de a o lua pe drumul sigur – să facem chestia care știm că va funcționa – mai degrabă decât să ne asumăm un risc. Dar asta-i antiteza jazz-ului care este despre a fi în prezent.”
“Improvizația – să exiști cu adevărat într-un moment – înseamnă să explorezi ceea ce nu știi. Înseamnă să intri în camera întunecoasă în care nu poți recunoaște obiectele. Înseamnă să funcționezi doar cu partea creierului dedicată amintirii, un fel de mușchi al memoriei, și să-ți lași instinctul să aibă întâietate asupra minții. Ăsta e un lucru la care încă lucrez în fiecare zi: să învăț să mă dau din calea mea.”
“Când mergi la un film unde totul îți este explicat, nu mai rămâne nimic de discutat. Tu ieși de la film, iar filmul iese din tine.”
“Pentru că legea gravitației funcționează fie că tu crezi sau nu în ea. Și legile termodinamicii funcționează fie că tu crezi sau nu în ele. De ce ar trebui ca religia să fie mai slabă decât legile naturii? N-ar trebui ca ea să fie, de fapt, mai puternică? Atunci de ce ar trebui ca religia să aibă nevoie de credința unei persoane pentru ca ea să funcționeze cu adevărat?”
“Ăsta e motivul pentru care poți pune subwoofer-e în orice parte a camerei: urechea omenească nu poate deduce din ce parte vin sunetele cu frecvență joasă. Ăsta e și motivul pentru care nimeni nu înregistrează bass-ul stereo.”
“Indiferent de cât de la modă sau de cât de bine conectat s-ar putea simți un muzician la patruzeci de ani, adevărul e că lucrurile noi și mișto vin de obicei de la copii – adolescenți și tineri de douăzeci și un pic de ani.”
*traducerea îmi aparține
