Ian McEwan – “Ispasire”

Traiam cu impresia ca am mai citit o carte scrisa de baiatul asta. Cu toate astea, nu-i asa. Am inceput sa o citesc pentru ca ma intrigau primele pagini, care o aveau in centru pe Briony, un copil genialoid si hiper-emotiv, care vadea si niste usoare urme de ceva obsesii-compulsive. Mi-am zis atunci ca e rost de ceva.

Nu zic ca n-a fost. Cu toate astea, mi se pare ca asta este un roman care vrea sa fie prea multe lucruri in acelasi timp. Ba e psihologica toata treaba, ba se transforma in roman politist, ba incepe sa semene a Sven Hassel. Nu zic… E buna pizza cu de toate. Dar parca tot mai buna e aia care are 2-3 ingrediente care merg al dracului de bine intre ele.

Cartea se bazeaza pe drama personala a unui tanar, care o pateste dostoievskian. Cu parnaie pe nedrept si stigmatizare sociala cat cuprinde pentru un presupus viol asupra unei tinere. Probabil ca, daca autorul ar fi trait in epoca marilor realisti, cartea lui ar fi insumat cateva sute bune de pagini din alea tiparite marunt. Ba poate s-ar fi strans mai multe volume, chiar. Dar cum epoca respectiva e demult apusa si, vorba aia, cam uitata de multa lume… Ba, mai mult decat atat, sunt sigur ca dl. McEwan a avut si el, ca orice autor al modernitatii, un editor care i-a suflat in ceafa si i-a limitat elanul creator la ceva vandabil in raportul calitate/cantitate/pret, rezultatul este unul care pe mine unul nu m-a dat pe spate.

De remarcat ar fi ca pe coperta a patra a acestui volum, editata de Polirom, este un citat de la nu stiu ce mare ziar in care se spune ca inauntru se gasesc unele din cele mai frumoase scene erotice. Mi se pare usor ciudat sa incerci sa vinzi asa o carte care nu are nici in clin nici in maneca cu literatura erotica. Adica… Daca o cumperi pentru erotism, risti sa ramai cu el in aer. Iar daca nu… atunci nu! Eu am primit-o cadou. 🙂