Soarele straluceste. Prea tare. Inzestreaza fiecare obiect pe care il vede cu niste sageti care au drept unica tinta ochii mei, acum doua linii subtiri. Clipesc des. Ma frec la ochi cu furie. O lacrima? Ochelarii de soare nu-s. Pai cum sa fie? Port pe cap o caciula de pasla care ma strange putin. Mai ales la ceafa. Caciula asta imi acopera urechile, astfel incat intre mine si restul lumii exista un zid. Dar nu e de netrecut. Orice zgomot puternic strapunge peretele de pasla, timpanul meu si mi se infige direct in creier, care tipa, agonizand de prea multe ore.
Hainele imi miros a tutun si a transpiratie, printre care mai razbate inca, timid, cate un iz de parfum care probabil ca rezista acolo tinandu-se cu ambele maini de nasu-i frantuzesc. Hainele ma apasa, ma zgarie, ma incurca. Uneori imi par din tabla. Adera la pielea mea prin mii de fire subtiri, relatie stabila intre tesut si tesatura, create in ore lungi, negre, fierbinti. In picioare port o pereche de Conversi de plumb, cu talpa de jaratic. Gleznele mele obosite de opintesc la fiecare pas. Tot din plumb imi sunt si palmele pe care le-am rulat intr-o pereche de pumni si mi le-am infundat in buzunare ca sa mai crut, putin, cazna muschilor obositi ai bratelor care acum atarna, recunoscatori si inutili.
Manifest o tendinta compulsiva de a identifica orice loc unde as putea sa stau. Daca stau in picioare, vreau sa sed, daca ma asez vreau sa ma intind. Ma scurg incet, micronic, spre podea. Genunchii scartaie la fiecare pas. Oamenii din jurul meu imi sunt dusmani de moarte. Cu rasetele lor, cu voiosia lor diurna. Oricine imi adreseaza un cuvant ma face sa trec prin tortura raspunsului. N-am rabdare sa nimic. Sa stau la coada, sa astept liftul, sa deschid usi, sa mananc, sa beau apa, sa vorbesc, sa inteleg. Inima si stomacul pulseaza, fiecare in propriul ritm, ca doua piese prost mixate la nesfarsit de acelasi DJ sadic. Voce nu mai am. E doar o perie ruginita de sarma care imi zgarie gatul de fiecare data cand incerc sa o folosesc.
Patul ma primeste indiferent precum o femeie usoara. Dar eu il iubesc. Sincer, neconditionat, netarmurit. Traiti voi acum. Pentru mine s-a incheiat inca o noapte de club. A cata oare?
Ești un erou. Din păcate în DEX eroul e definit ca o persoană curajoasă, meritorie, puternică ce… a murit 🙁
Deci vezi ce faci. Somn ușor!
O zeama moldoveneasca ti-ar fi trebuit :-))
Lasa…iti incarc eu baterile !
Economia, ca stiinta, crede ca le poate explica pe toate.Postul acesta ar trebui adus ca dovada impotriva graficului care transforma tot chinul descris mai sus intr-o linie franta si cativa indici de substitutie.
Aoleu … Domnu ‘ Florin Grozea , ce a vrut sa insemne comm . dumitale ? … :)) God ! … E clar . Dan Fintescu nu e un erou . Asta ca sa evitam … definitia . 🙂
Te admir domnle Fintescu. Cand mai dai pe la televizor? Mi-e dor de tine. Si mai lasa nenica cluburile, ca ajungi sa iei de nevasta, patul!
@Florin Iti multumesc pentru vorbele tale, care ma implu de lugrubul sentiment ca iti pasa. Promit sa te invit la o halca de coliva si sa te bantui cu gratie de acolo, din walhalla mea de erou. 🙂
@Bek N-am de unde sa cunosc amanunte. Nu toti avem privilegiul de a vizita Chisinaul atat de frecvent ca tine. 😀
@Laura 🙂
@Mirela Hm…. M-ai pierdut de la al doilea cuvant.
@Ramona Merci de ajutor. :))
@RRoxana Nu stiu cand voi mai incepe vreun proiect la tv. Sper ca in curand. Cat despre cluburi… acolo mi-e traiul. Eu le-as lasa, dar nu ma lasa ele pe mine. 🙂
Probabil ca in acele momente iti doreai sa te “scurgi” cat mai repede in patul tau “primitiv”… Aceeasi senzatie o am si eu cand mi se rupe de toate:)) Dar stii tu… acel “ceva” nu te lasa in pace… iti da putere sa reiei acel drum ciclic plin de satisfactii di fericire!