Jared Diamond – „Virusi, arme si otel”

Hotararea mea de a citi carti de istorie este una care ma face sa fiu mandru de mine, desi presupune un efort care de multe ori imi incearca din greu creierul obosit. Istoria m-a fascinat mereu, cu toate ca, la vremea cand am studiat-o in liceu, manualele erau inca pline de balariile pe care 45 de ani de comunism le bagasera cu ghiotura acolo. Nu ma refer aici, din pacate, doar la istoria noastra, atat de operata estetic incat nimeni nu prea mai stie ce s-a intamplat de fapt, ci si la bucati intregi de istorie universala pe care minti netede nu le-au gasit potrivite pentru a fi invatate. Sa nu ne intristam, insa.

Virusi-arme-si-otel

Jared Diamond este un american catusi de putin istoric de felul lui. Problema pe care o ridica el este una atat de absurda la prima vedere, incat mai ca-ti vine sa te pufneasca rasul si sa arunci cartea cat colo. Subiectul este, insa, unul cat se poate de adevarat si de demn de a fi dezbatut pe larg, cu toate ca majoritatea istoricilor trece peste el privindu-l ca axiomatic.

El se intreaba de ce europenii sunt cei care au cucerit America, Australia si Africa si niciunul din popoarele cucerite nu a fost in stare sa le reziste sau, mai mult, sa le joace rolul in istorie. Da, evident ca la momentul respectiv europenii erau cei mai evoluati din punct de vedere tehnic si stiintific, insa de ce au ajuns in aceasta pozitie? In plus, cum a fost posibil ca grupuri infime de militari europeni sa cucereasca imperii si sa decimeze populatii de milioane de oameni ale unor imperii care aveau armate de sute de mii de soldati?

Si uite-asa, domnul Jared se apuca de povestit inca de pe vremea omului pre-Neanderthalian si despica firul in 44. De ce primii oameni au aparut in Africa, incotro i-a apucat dorul de duca, in ce fel au reactionat la diversele conditii geografice, meteorologice… Se apuca sa ne explice pe indelete ce plante si animale au fost domesticite si in ce regiuni. Primele capitole ale cartii te fac sa te intrebi daca omul asta va ajunge vreodata la subiect. Apoi… incet-incet… puzzle-ul incepe sa se formeze.

Cartea are 450 de pagini, insa ar fi putut avea mult mai putine. Asta este un avantaj, pe de-o parte, in cazul in care nu mai esti obisnuit sa citesti non-fictiune. Exista detalii care se repeta de multe ori pe parcurs, teze care sunt reluate de n ori. Si uite-asa, daca nu ai creierul foarte pofticios de inghitit informatii noi, nu te expui riscului de a rata chestiuni importante. Pe de alta parte, desi ma recunosc a face parte din aceasta categorie de cititor, pana si eu la un moment dat am simtit ca prea le scrie de multe ori. Poate ca omul s-a simtit dator sa acorde un numar cat mai mare de pagini unui subiect care acopera (chiar daca doar superficial) 13.000 de ani de istorie a omenirii.

Concluziile cartii nu sunt surprinzatoare: oamenii s-au raspandit mai intai in regiunile prietenoase din punct de vedere al geografiei si climei, acolo unde hrana se gasea in abundenta. Au avut nevoie de niste ani de evolutie pentru a putea inventa obiectele care sa le permita sa treaca stramtori sau alte bariere naturale. Saltul de la vanatori-culegatori la producatori de hrana a fost departe de a fi simultan. Exista si astazi comunitati de oameni care traiesc in Neolitic. Aceasta evolutie a permis europenilor sa se dezvolte in aglomerari urbane care sa necesite conducatori absoluti, unde sa apara virusi epidemici din ce in ce mai evoluati si care sa aiba nevoie de arme din ce in ce mai performante pentru a se apara de vecini.

Este o carte foarte interesanta pentru oricine ar avea curiozitatea sa afle de ce incasii n-au traversat primii Atlanticului ca sa le-o dea pe coaja europenilor. Si este o carte care dovedeste clar, stiintific, faptul ca toti oamenii au fost la un moment dat egali, ca inca, din punct de vedere al inteligentei native, nu exista diferente marcante intre un bosiman si un inginer suedez. Doar ca locul unde s-au nascut i-a facut sa evolueze cat se poate de diferit.