Cartea asta a ajuns in posesia mea intr-un mod foarte fericit. Dar atunci cand am primit-o, mi-a fost inmanata ca un totem damnat. Nu-mi amintesc exact cuvintele, insa ele au sunat fatidic. Am auzit ceva de genul… “Ia-o! Eu oricum nu o mai deschid niciodata!”. Am primit-o de la cineva a carei competenta literara o admir si tocmai de-asta m-am apucat sa rationez: n-ar avea de ce sa-mi dea o carte proasta. Dar daca nu-i proasta… atunci de ce sa promiti ca nu o vei mai deschide niciodata?
Hotarat lucru, nu e o carte proasta. Este, insa, o carte ingrozitoare si ingrozitor de urata. Olandezul asta ia toata mizeria stransa sub presul vietii lui si o arunca in randuri direct in ochii cititorului, care se maresc de groaza sau se micsoreaza de scarba. Asta pentru ca Brouwers si-a petrecut cei “sapte ani de-acasa” intr-un lagar de concentrare japonez, impreuna cu mama, sora si bunica, plus sute de alte femei si copii. Ororile pe care le-a trait sunt relatate cu ochi de copil. Inocent si jucaus. Printr-un miracol a supravietuit. Printr-un miracol si mai mare, psihicul lui era cat de cat intreg. Totul s-a rupt, insa, in momentul in care singura lui legatura cu orice, colacul sau de salvare, celalalt membru al echipei de doi, MAICA-SA, l-a tradat. L-a parasit atunci cand totul trecuse. L-a dat la internat. Asa a interpretat copilul gestul mamei. Si n-a iertat-o niciodata. Nici pe sine nu s-a iertat, pentru ca n-a iertat-o.
Cu totii avem unghere intunecate ale mintii in care bajbaim cu frica si timiditate. Unghere in care nu lasam niciodata pe nimeni sa intre. Colturi care pe altii i-ar infricosa. Puncte de umbra deasa care, daca se intind pot duce la dezechilibru. Jeroen este un om dezechilibrat, care lasa sa-i curga cuvintele precum puroiul dintr-o rana. E un om insingurat, amortit, cu aceleasi cateva vise bolnavicioase, cu amintiri oribile, care isi arata goliciunea scarboasa intr-o carte care te tine legat de ea cu brate buboase si puturoase, cu fascinatia pe care doar frumosul absolut sau uratul absolut o pot exercita.
Trebuie sa recunosc ca m-ai facut curioasa…dar intr-un alt mod decat cel obisnuit. Cred ca iti trebuie o anumita stare ca sa poti citi cartea aceasta. Si clar, din cate imi pot da seama, nu e pentru orice pasionat de lectura. Cel putin, nu pentru lectura de genul acesta.
In concluzie, e o recomadare sau nu? Tu ai s-o mai deschizi vreodata ? :))
Indeed.Nobody could’ve described it better.
@AlexaHb Recomand cartea asta cu toata puterea, dar nu, eu nu o voi mai deschide niciodata. Nu-ti trebuie o anumita stare pentru a incepe sa o citesti. Are grija nebunul sa-ti creeze starea care trebuie din primele doua fraze.
@Mirela Hm… You made me proud.
Chiar ca nimeni n-ar fi putut descrie cartea asta mai bine. E sick de-a dreptul…si, desi e o carte buna, nu vrei sa o mai deschizi dupa ce o termini. Ca si cu Auschwitzul, il vezi o data… si apoi nu mai vrei sa calci vreodata pe acolo…
@Andy Ai fost la Auschwitz? Am auzit ca este, intr-adevar… cutremurator. Desi n-a ramas mare lucru din ce a fost, de fapt, lagarul de concentrare.
M-ai facut foarte,foarte curioasa.Abia astept sa o citesc.
Iar eu abia astept sa vad ce impresie ti-a facut. 🙂
Da, am fost la Auschwitz, la Birkenau si la Gross Rosen… dar la Auschwitz e de-a dreptul cutremurator (desi se spune ca au fost mai grele conditiile din celelalte 2). E ingrozitor sa vezi camere intregi cu gramezi de par sau camere cu ghetute de copil si gramezi de ochelari…sau poze cu femei care au ajuns acolo avand peste 70 de kg si apoi poze cu ele avand 25 de kg. E groaznica atmosfera de acolo. Parca inca domneste moartea. Mi-a lasat aceeasi impresie stranie de neputinta ca si cartea asta.
Este cu siguranta important sa vezi in viata asemenea orori pentru a-ti potrivi cum trebuie sistemul de valori. Caruia cartea asta ii cam da la gioale. 🙂
cauta-ma cat timp sunt
cunoaste-ma pt ca sunt
caci sunt
si totusi e sigur ca nu sunt. 🙂 extraordinar de dura si reala.
ar trebui sa fie citita si de conducatori ,sa nu mai faca asemenea greseli///// sa invatam ///