Kinky plaja

Munca ma sileste pentru al doilea an la rand sa-mi petrec 8 ore pe zi, 7 zile pe saptamana, timp de doua luni, pe plaja. Era o vreme cand faceam asta de buna-voie. Pe atunci plaja era la 2 mai, casa mea era un cort, iar banii de buzunar soseau la posta, pusi de ai mei la fiecare chenzina. Acum plaja a fost la Neptun si e la Mamaia, stau la hotel. Incerc, prin aceste fraze, nu sa ma laud, ci sa stabilesc faptul ca am o oarecare expertiza in analiza pe care o voi infaptui in cele ce urmeaza. A! Inca un lucru deosebit de important: sunt unul dintre aceia care nu poate sta intins la plaja, cu ochii inchisi, mai mult de 10 minute. Ma iau transpiratiile, ma apuca bazdacul, imi vin idei, mi se face sete, pofta de plaja… ORICE!

Plaja vara este un magnet. Sigur, ne atrag soarele si nisipul, valurile si briza… insa Freud ar mai largi putin lista asta. Pai de ce? Pai io-te: e clar ca la plaja toata lumea se dezbraca. Oameni complexati de felul in care arata, oameni care nu se dezbraca niciodata daca in camera mai e o alta persoana, oameni care au lucruri de ascuns (rani prost cicatrizate, semne din nastere, colacei, sani lasati), toti uita de complexe si dau jos textila. Dar nu numai ei. Ci si cei atenti la trupurile lor, care mananca din carti, merg la sala in fiecare zi, au fost la solar inainte sa mearga la plaja, s-au pensat, epilat, liposuctionat. Si ei se dezbraca, dornici sa-si expuna corpul-investitie. Toti se omogenizeaza, amestecandu-se brownian dupa cum ii duce inspiratia momentului. Se uita in stanga, in dreapta… mai fac doi pasi… mai merg putin… isi gasesc locul in sfarsit. Dupa care se intind la soare.

Exista, intr-adevar, o suma de lucruri pe care le poti face pe plaja. Actiuni pe care le poti intreprinde: table, baie, bere, stat la coada, mesterit la ingenioase metode de a obtine umbra sau un colt ferit de vant, unsul trupului cu felurite pomezi, unsul aproapelui cu aceleasi pomezi… dar in cele din urma cu totii sfarsim in dulcea letargie voyeurist-exhibitionsita a privitului si a lasatului. Suntem pe deplin constienti de faptul ca privim si suntem, la randul nostru priviti. Iar asta ne ia zile intregi din viata, fara sa ne lase sa ne plictisim nici macar putin. Nici macar o secunda.

Piesele de vara “la chil” vorbesc despre fete desuchete, care umbla pe plaja in ciuda hormonilor… Dar nu numai despre ELE e vorba. Cu siguranta ca oamenii frumosi de la mare sunt mai insistent priviti decat ceilalti. Dar teoria atractiei uratului este si ea arhi-dovedita. Plus satisfactia spionului din fiecare din noi care a vazut un sarut furat aici, o palma dincolo, o mana strecurata cine stie unde pe sezlongul ala. Urechea tremura infiorata cand aude franturi de conversatie sa chiar conversatii intregi despre lucruri care nu ne intereseaza, dar la care nu am fi avut altfel acces.

Poate ca nu o sa fiti de acord cu mine. Dar hai sa dam falsa pudoare de nisip si sa zicem: plaja e freudian de… KINKY!

    1. Daniela 22 July 2010
    2. Meme 23 July 2010
    3. danfintescu 23 July 2010
    4. Meme 23 July 2010
    5. Daniela 24 July 2010
    6. andreea 24 July 2010
    7. danfintescu 26 July 2010
    8. andreea 26 July 2010
    9. George Ginghina 29 July 2010
    10. danfintescu 12 August 2010
    11. andreea 12 August 2010
    12. andreea 12 August 2010

    Add Your Comment

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.