Larrra

lara fabian

De nu era ea, dumneaei iubita mea, cu siguranță că nu m-ar fi găsit pe mine seara de luni căutându-mi în van o poziție comodă în plușul obosit al unui scaun din sectorul F al Sălii Palatului. Probabil că în aceeași situație se mai găseau câțiva domni și domnișori. Nu aia cu poziția comodă în scaun că, din punctul ăsta de vedere, hardughia de congrese a toa’șului ne tratează pe toți cu un nepăsător și leninist egalitarism. Nu. Eu mă refer la condiția de însoțitor al ei (oricare ar fi relația cu ea) la un concert Lara Fabian.

Cum nu mi-e rușine să admit că nu știu ceva, vreau să îmi comunic aici, sincer nevoie mare, vasta inexistență a cunoștințelor mele în ceea ce o privește pe madam Fabian: “Je t’aime”. Piesă grea, de rezistență pentru orice elevă de canto, carevasăzică piesă pe care am auzit-o de mi-a dat sângele pe urechi la toate preselecțiile “Megastar” și “M-a făcut mama artist” la care am asistat. Deci ăsta a fost punctul de pornire: o luni seara în care am însoțit-o pe ea la un concert al unei tipe despre care știam o piesă, iar cât știam mă cam călca pe nervi.

Ajungem. Sala plină. Orice s-ar întâmpla în sala asta și oricum ar fi decorată, eu fac parte din cei care tot “Stima noastră și mândria / Ceaușescu România” aud răsunând ritmic între ai ei pereți. N-am să mă apuc să fac descrieri de scenografie sau lumini. Pentru că ele nu erau acolo ca să impresioneze, deși ideea cu umbrele în rame de tablou mi-a plăcut mult, mai ales datorită culorii pânzei. A fost însă un concert simplu. N-a fost show, a fost concert. Ai plătit bilet să asculți muzică, nu să te extaziezi la tămbălău de bâlci. Toute proportion garde‘e, e cam ce am văzut pe la Leonard Cohen sau Sting. La fel s-a prezentat și ea. Îmbrăcată simplu, comod, în negru. Am venit să vă cânt, nu să vă iau ochii cu gablonțuri lucitoare.

Înainte să cânte, a început să vorbească. După primele 30 de secunde o iubeam deja. În trei fraze a reușit să fie modestă, tragi-comică, fermecătoare, cochetă. Toate cu gesturi simple și o voce cât se poate de naturală. Cât se poate, adica fix cât o lăsa răgușeala. Felul în care și-a adus publicul aproape a fost genial prin simplitate. Femeia a spus adevărul. Am laringită. Apoi a cântat “Je t’aime” și a fost impresionant. Apoi a cântat Lucio Dalla și pentru asta i-am devenit fan. Mai ales că a spus despre macaronarul ăsta genialoid că este unul din cei mai mari compozitori pe care i-a avut Italia vreodată.

Totul putea să fie un bla-bla care să ascundă un concert groaznic în care artistul ahtiat de bani face un speech frumos la început ca să justifice de ce n-ar fi fost în stare să cânte nimic, dar, vezi Doamne, de dragul Măriei Sale Publicul, n-a amânat. N-a fost bla-bla. Lara Fabian a cântat la București. Nu cât poate ea să cânte de felul ei, însă a cântat. Unde n-a avut voce, au ajutat-o sufletul și o tehnică vocală absolut uluitoare. Iar publicul a reacționat ca orice masă de oameni care are în față un artist care pune tot sufletul în ceea ce face: a adorat-o. Evident că nimeni nu a ascultat aseară la Sala Palatului vocea pentru care plătise prețul biletului. Dar asta nu a mai contat. De vocea aia pot avea parte la ei acasă, în boxe, oricând vor. Aseară, în fața ochilor lor, au avut un artist adevărat care, cu sufletul pe masă, și-a iubit spectatorii și le-a cântat cât a putut de bine. Pentru sinceritatea asta simplă, pentru vorbele frumoase dintre piese, pentru tot ce s-a întâmplat acolo, pe scenă… concertul ăsta a fost o lecție de integritate artistică.  Adică de entertainment.

N-am să murdăresc articolul ăsta comparând atitudinea Larei Fabian cu ale unor “mărețe voci” de la noi din patrie. Am să vă spun ce mi-a șoptit, emoționată, fata frumoasă de lângă mine, având pe buze zâmbetul de care m-am îndrăgostit: “Ce frumos își spune numele.” Mi-am dat seama atunci că și eu remarcasem, dar nu conștientizasem amănuntul ăsta întru totul, prea atent la atâtea alte detalii frumoase. Așa era. Oridecâteori își spunea numele pe scenă, chiar dacă vorbea în engleză, Lara și-l graseia frumos și muzical. Asta spune multe despre o coloană vertrebrală dreaptă, despre respect de sine, despre atitudine. În timp ce, “după vorbă, după port”, Lara Fabian arăta din plin acea calitate esențială pentru orice om, mai ales dacă alege să fie artist: smerenia.

Îi mulțumesc mult iubitei mele că a vrut să meargă la Lara Fabian. Dacă mai vine în România, eu mai merg la concert.