Laurent Gounelle – „Omul care voia să fie fericit”

gounelle

Păi cum să fie fericirea o alegere? Ce, e după noi? Și, în cazul ăsta, există pe lume oameni atât de netoți încât să aleagă să fie nefericiți? Bineînțeles că nu-s lucrurile atât de simple, însă, privită dintr-un anumit unghi, viața noastră nu este altceva decât un lung șir de alegeri. Iar alegerile astea ale noastre sunt cele care ne aduc în locuri, situații sau alături de oameni care ne fac sau nu fericiți. Uite cum, prin deciziile pe care le luăm, noi, de fapt, alegem de fiecare dată dacă vrem să fim fericiți. Tocmai de-asta, oricând ne întrebăm pe ce cale trebuie să o luăm, nu avem voie să lăsăm întrebarea „ce mă face pe mine fericit?” deoparte.

Nu-mi stă în fire să fac rezumatul cărților despre care scriu aici din dorința de a nu mușca din cașcavalul plăcerii de a le descoperi voi singurei farmecul. Cu toate astea știu că există cititori împătimiți (din a căror tagmă recunosc a face parte) al căror nas fin și oleacă snob se strâmbă a ușor dezgust oridecâteori descoperă cel mai vag iz motivațional. Și cum povestea înseilată cu destul de puțină măiestrie narativă de către Musiu Gounelle nu acoperă deloc bine mesajul cărții, mi-am călcat pe tradiție și v-am povestit, ca să știți ce ați ales să nu citiți.

Pe de altă parte mă gândesc că s-ar putea ca autorul să fi ales în mod voit un ton extrem de „light” tocmai pentru a nu speria cititorii care nu-s extrem de pasionați de „pierdut vremea cu o carte în mână”, în speranța de a mai câștiga câțiva prozeliți ai acestui sport. Caz în care mă înclin respectuos, cu niște mici îndoieli ce-i drept, și îi doresc mult succes.

Este o carte foarte ușor de citit. O recomand pentru luat la drum sau pentru citit în vacanță.