Nu stiu daca e genetica treaba sau nu, insa probabil ca undeva, vreun cromozom rosu-alb-albastru se simte placut gadilat la lingurica atunci cand e vorba despre Franta si francezi. Undeva in neamul meu, de fapt, deloc departe in istorie, exista niste de-astia, de-ai lui Voltaire.
Cu toate astea am intrat la filmul asta pe neve, asa cum faceam demult. Aveam doua ore in care ar fi trebuit sa traversez orasul de doua ori. Am amanat treaba pe care o aveam de facut in celalalt capat si uite-asa am obtinut doua ore libere. Am intrat la primul film care incepea la Hollywood Multiplex, cinema la care nu mai fusesem de foarte multa vreme. Spre marele meu noroc, asta a fost.
Le premier jour du reste de ta vie e un film european si frantuzesc pana in varful spike-urilor de sunet. Nu are un subiect propriu-zis. Nu poti spune cu exactitate ce SE INTAMPLA in film. E vorba, despre o familie. Aparent normala. Tipica. Increngatura de drame, de conflicte intre generatii, de intamplari mai mult sau mai putin bizare, de iubiri mai mult sau mai putin implinite, de copii care cresc si reusesc sau esueaza. Efectul emotional este insa nimicitor. Filmul boxeaza jovial sau tragic cu emotiile privitorului, asa cum numai arhetipul escrocului sentimental, adica francezul, o poate face.
N-am sa dau nume de regizor sau actori, pentru ca ele, pentru cei mai multi dintre noi, nu inseamna nimic. Ii cautati voi, daca chiar va intereseaza. Insa eu va sfatuiesc sa mergeti si sa vedeti filmul fara sa cititi prea mult despre el. Efectul va fi cu atat mai puternic.
Am ras si marturisesc ca am si plans la filmul asta. Iar atunci cand am iesit i-am sunat pe ambii mei parinti. Doar ca sa vad ce fac. Ei imi povesteau diurna lor viata de pensionari, iar eu zambeam fericit si nevazut sa-i stiu bine si acolo. As fi sunat-o si pe Mara, sa o asigur ca sunt ok si ca nu o voi parasi niciodata, dar m-am oprit. O fi fi-mea precoca, insa nici chiar asa.
Unul dintre avantajele de a merge ziua, singur la film este ca te poti exterioriza. E un film care, pentru mine cel putin, e genial. Intrebarea mea pentru voi e: l-a mai vazut cineva? E gena de urla-n mine sau e chiar bun filmul?
m-am intors cu jucariile, ca tocmai apune soarele 😀
si n-am vazut filmul, dar banuiesc ca o sa il dea si la cinema la mine 😀 inainte sa se faca intuneric >:P
mwuhaha >:)
esti eclectica. da’ eclectica rau. parca ti-am mai zis asta, nu?
mi-ai mai zis, da, mie si inca cuiva :))
si pentru tine asta e de bine sau de rau? 😀
E… ok-utz asa. :-)))))))))
E super tare filmul asta… I loved it!
Foarte frumoasa recenzia filmului! te felicit!
Insa NU, nu e doar geana ta de vina Dane; e filmul GENIAL… de asta probabil a si avut parte de critici favorabile si de premiere la CANNES 2009. L-am vazut insa doar in franceza, la ora aceea nu intrase inca nu rulase si in cinematografele romanesti. A, cat despre francophonie pai sa sti ca nu esti singurul 😉 am si eu o slabiciune pentru filmele si actorii francezi…dar si muzica lor. Sunt de ex.un mare fan AUDREY TAUTOU, GERARD DEPARDIEU , GASPARD ULLIEL dar si alui MARC-ANDRE GRONDINpe care de altfel il regasiti in rolul lui Raphael din filmul de mai sus.
A bientot!
Bonjour! Iti multumesc pentru informatii. Si mie imi place muzica frantuzeasca foarte mult, insa cea mai veche: Joe Dassin, George Brassens, Aznavour, Piaf…