Lenny Kravitz – „stoned… immaculate…”

Daca ma intreba cineva „Mergi la Lenny Kravitz?” ii raspundeam cu un zambet vinovat… „Sunt insurat.” Si asa si era, nu faceam pe grozavul. Chiar nu am putut spune vreodata ca sunt un mare fan Kravitz. Dar cum sotia mea e atat de hyper by default incat eram sigur ca ar deveni in scurt timp un mare fan concerte, insa era inca destul de reticenta la experienta asta, atunci cand mi-a zis „Vreau la Lenny!” am acceptat bucuros sa o insotesc. Si exact la asta ma asteptam. Ea sa se bucure si sa danseze, iar eu sa ascult cuminte muzica, sa caut greseli, sa analizez si sa mai socializez cu lumea. BOOOOOOOOON!

Marturisesc. N-am mai auzit The MOOoD live pana acum. Mi-au placut. Intr-adevar tari. Si curajosi. Desi era inca zi afara, iar lumea clar nu venise sa asculte indie… baietii au cantat bine, tare, au incercat (si pe la sfarsit au si reusit putin) sa miste publicul. Sunt inca foarte tineri, insa le doresc tot binele din lume. Nu sunt deloc romani ca sound si mentalitate si le doresc asta in continuare.

A urmat vreo jumatate de ora de pauza, in care ne-am intalnit cu prieteni: Andreea, Denis, OLIX, colega Mihaela de la Kiss (al carei fan declarat sunt, in sensul cerebral al cuvantului, daca exista asa ceva) Adi Posteuca. Am socializat, ne-am ras. Asteptam… dar nu foarte nerabdatori. Si uite-asa a inceput Lenny. Fara spectacol. Trupa a aparut pur si simplu pe scena, pe intuneric, cu tot cu el. Si a inceput. Primele piese nu mi-au spus mare lucru. Adica era ok. Era corect. Era groovy. Si apoi lucrurile au inceput sa o ia razna. Lenny si-a scos ochelarii, iar ochii lui erau extrem de… chimici. La inceput cativa apoi din ce in ce mai multi din public au inceput sa-si dea ghionturi si sa isi dea cu presupusul asupra substantelor folosite. Eram chiar in fata. Si am vazut. Toti vedeam. Doar era ditai prim-planul pe ecranul de LED-uri.

Apoi a dat-o in bara. N-a fost traditionalul „Hello Budapest!”. Ci ne-a zis ca are nevoie de noi „Hungary”. Totul parea pierdut. Publicul a inceput sa tipe si sa fluiere. Si-a cerut scuze. De multe ori. De atatea ori incat sa devina patetic. La modul cel mai sincer, nu credeam ca va mai avea vreo posibilitate cat de mica sa iasa ceva. Repet, muzica era in continuare ok.

Insa la un moment dat s-a intamplat ceva. Brusc nimic n-a mai mers conform planului. Lenny cerea solo-uri acolo unde n-ar fi trebuit, disparea de pe scena si ii lasa pe instrumentisti sa continue o piesa pana cand rimtul instrumental devenea hipnotic. A dansat, a tipat, si-a pierdut echilibrul. A fost prietenos si dragastos. A fost high si hyper, a fost bestial. Playlist? Mda… probabil ca a existat pana la un moment dat. Insa nu foarte mult timp. In rest oamenii din primele randuri ii spuneau ce piese sa cante. Iar el ii asculta.

La un moment dat Lenny a coborat de pe scena si a luat-o prin public. Prin tribuna. Pana sus pe o cladire. Inconjurat de bodyguarzi si organizatori isterici, de mii de oameni innebuniti, s-a plimbat zambind si batand palma. A aparut la un moment dat sus de tot, pe o cladire, unde o fata a reusit sa-l doboare la pamant luandu-l in brate. Nu i-a pasat. Nu s-a speriat. S-a ridicat in picoare si ne-a salutat pe toti. In timp ce pe scena blues-ul curgea mai departe cantat de niste instrumentisti extraordinari.

Evident ca bis-ul a fost „Are You Gonna Go My Way”. Moment in care toata lumea a innebunit.

Am inteles acum ce simteau oamenii pe vremuri la concerte. Atunci cand muzica era doar muzica si nu se transformase inca in industrie. Mi-a fost usor sa-mi imaginez energia pe care o simteai atunci cand pe scena erau Hendrix sau Morrison. Rebeli, nascuti sa incalce regulile, sa intoarca zeci de mii de oameni impotriva lor pentru ca apoi sa-i faca sa-i adore.

Nu am devenit fan Lenny Kravitz. N-am sa-i cumpar albumele. N-am sa ma bucur atunci cand scoate un nou videoclip. Insa cu siguranta voi merge la urmatorul lui concert.

    1. miki 27 iulie 2008
    2. danfintescu 27 iulie 2008
    3. miki 27 iulie 2008
    4. danfintescu 27 iulie 2008
    5. miki 27 iulie 2008
    6. stefy 27 iulie 2008
    7. danfintescu 27 iulie 2008
    8. Pingback: Lenny Kravitz la Bucuresti 27 iulie 2008
    9. Anonim 28 iulie 2008
    10. Anonim 28 iulie 2008
    11. danfintescu 28 iulie 2008
    12. stefy 30 iulie 2008
    13. Paul Slayer 1 august 2008

    Add Your Comment

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.