Daca ma intreba cineva “Mergi la Lenny Kravitz?” ii raspundeam cu un zambet vinovat… “Sunt insurat.” Si asa si era, nu faceam pe grozavul. Chiar nu am putut spune vreodata ca sunt un mare fan Kravitz. Dar cum sotia mea e atat de hyper by default incat eram sigur ca ar deveni in scurt timp un mare fan concerte, insa era inca destul de reticenta la experienta asta, atunci cand mi-a zis “Vreau la Lenny!” am acceptat bucuros sa o insotesc. Si exact la asta ma asteptam. Ea sa se bucure si sa danseze, iar eu sa ascult cuminte muzica, sa caut greseli, sa analizez si sa mai socializez cu lumea. BOOOOOOOOON!
Marturisesc. N-am mai auzit The MOOoD live pana acum. Mi-au placut. Intr-adevar tari. Si curajosi. Desi era inca zi afara, iar lumea clar nu venise sa asculte indie… baietii au cantat bine, tare, au incercat (si pe la sfarsit au si reusit putin) sa miste publicul. Sunt inca foarte tineri, insa le doresc tot binele din lume. Nu sunt deloc romani ca sound si mentalitate si le doresc asta in continuare.
A urmat vreo jumatate de ora de pauza, in care ne-am intalnit cu prieteni: Andreea, Denis, OLIX, colega Mihaela de la Kiss (al carei fan declarat sunt, in sensul cerebral al cuvantului, daca exista asa ceva) Adi Posteuca. Am socializat, ne-am ras. Asteptam… dar nu foarte nerabdatori. Si uite-asa a inceput Lenny. Fara spectacol. Trupa a aparut pur si simplu pe scena, pe intuneric, cu tot cu el. Si a inceput. Primele piese nu mi-au spus mare lucru. Adica era ok. Era corect. Era groovy. Si apoi lucrurile au inceput sa o ia razna. Lenny si-a scos ochelarii, iar ochii lui erau extrem de… chimici. La inceput cativa apoi din ce in ce mai multi din public au inceput sa-si dea ghionturi si sa isi dea cu presupusul asupra substantelor folosite. Eram chiar in fata. Si am vazut. Toti vedeam. Doar era ditai prim-planul pe ecranul de LED-uri.
Apoi a dat-o in bara. N-a fost traditionalul “Hello Budapest!”. Ci ne-a zis ca are nevoie de noi “Hungary”. Totul parea pierdut. Publicul a inceput sa tipe si sa fluiere. Si-a cerut scuze. De multe ori. De atatea ori incat sa devina patetic. La modul cel mai sincer, nu credeam ca va mai avea vreo posibilitate cat de mica sa iasa ceva. Repet, muzica era in continuare ok.
Insa la un moment dat s-a intamplat ceva. Brusc nimic n-a mai mers conform planului. Lenny cerea solo-uri acolo unde n-ar fi trebuit, disparea de pe scena si ii lasa pe instrumentisti sa continue o piesa pana cand rimtul instrumental devenea hipnotic. A dansat, a tipat, si-a pierdut echilibrul. A fost prietenos si dragastos. A fost high si hyper, a fost bestial. Playlist? Mda… probabil ca a existat pana la un moment dat. Insa nu foarte mult timp. In rest oamenii din primele randuri ii spuneau ce piese sa cante. Iar el ii asculta.
La un moment dat Lenny a coborat de pe scena si a luat-o prin public. Prin tribuna. Pana sus pe o cladire. Inconjurat de bodyguarzi si organizatori isterici, de mii de oameni innebuniti, s-a plimbat zambind si batand palma. A aparut la un moment dat sus de tot, pe o cladire, unde o fata a reusit sa-l doboare la pamant luandu-l in brate. Nu i-a pasat. Nu s-a speriat. S-a ridicat in picoare si ne-a salutat pe toti. In timp ce pe scena blues-ul curgea mai departe cantat de niste instrumentisti extraordinari.
Evident ca bis-ul a fost “Are You Gonna Go My Way”. Moment in care toata lumea a innebunit.
Am inteles acum ce simteau oamenii pe vremuri la concerte. Atunci cand muzica era doar muzica si nu se transformase inca in industrie. Mi-a fost usor sa-mi imaginez energia pe care o simteai atunci cand pe scena erau Hendrix sau Morrison. Rebeli, nascuti sa incalce regulile, sa intoarca zeci de mii de oameni impotriva lor pentru ca apoi sa-i faca sa-i adore.
Nu am devenit fan Lenny Kravitz. N-am sa-i cumpar albumele. N-am sa ma bucur atunci cand scoate un nou videoclip. Insa cu siguranta voi merge la urmatorul lui concert.
erai “destul de reticenta la experienta asta”, iubitul meu? :))
pfff, iar am citit la tine inainte sa scriu eu. si asta nu are cum sa fie decat grav, ca tu esti ala care face comentarii pertinente chestiilor artistice iar eu nu iar acum nu stiu cum sa scriu fara sa imi fi insusit ideile tale. deci cum fac?
Pai chiar erai. Ce sa mai incolo si incoace. Erai dom’le. Ca la nici un concert n-ai fost entuziasmata ca mergi. Ma rog, in afara de asta.
pfff, despre mine ziceai. am crezut ca despre tine ziceai ca esti “reticenta” 🙂 okok, pai am fost, da. de fapt, nici la asta n-am fost entuziasta ca merg. ieri ma intrebam de ce naiba am luat bilete 🙂 ce aiurea sa iti povestesc pe blog trebile astea :)) eu zic sa incepem sa zsi vorbim live intre noi, intr-o zi poate ne si casatorim 😉
Bai, eu nu ma casatoresc asa nitam-nisam.. un concert, doua commenturi pe blog si gata! Astept sa ne cunoastem mai bine, sa vad daca ma plac socrii si dupa aia. Poate…
:))) cu socrul va fi mai greu la inceput. dar am un feeling ca va veti itnelege mai bine ulterior. pana la momentul la care o sa t pupe pe tine cand mergem la ei si pe mine nu. asta complet ontopic, evident! :))
:))) hello hungary?????!!!!! :))) intelegeam daca venea intr-un oras de aici de la granita cu Ungaria (gen my stupid town)…sau nah….dar asa :)) intelegeam..Budapest cu Bucharest dar..Hungary cu Romania…nu prea rimeaza :)):)) e clar..omul era HIGH 🙂
@miki Complect. Las’ ca vorbim noi acasa!
@stefy Nu mai conteaza daca era high sau nu… Ideea e ca pana la urma a iesit super. Iar in ceea ce priveste confuzia, vorba unui coleg de-al meu: “N-o sa scapam niciodata de asta.”
@dAn aI mArE DrEpTaTe :”n-O sA sCaPaM nIcIoDaTa dE AsTa” e ClAr!
tReBuIe sA nE oBisNuIm cU tArA iN cArE tRaIm dE fApT sA tOlErAm cA dE oBiSnUit nU pReA pUtEm! cA zIcI mIzErIe cA zIcI romania CaM tOt aIa E! aM sCrIs “romania” cU r MiC iNtElEgI iRoNiA;)
dAr OrIcUm a fOsT sUpEr cOnCeRtUl pAcAt cA n-Am fOsT aCoLo!
Exact din cauza unora ca tine, care prefera sa-si huleasca tara in loc sa incerce sa faca ceva, ne miscam mult mai incet si mai greu decat trebuie. Iar concertul a fost intr-adevar super. Da’ tu de unde poti sa stii asta, daca n-ai fost acolo?
ai dreptate…important e ca v-ati simtit bine 🙂
ps: :> new site…naissssss 🙂
Pe acolo sunt si eu: n-o sa-mi cumpar albumul nou (desi l-am downloadat, de curiozitate), n-o sa astept clipul, nici n-o sa merg la urmatorul concert, daca n-o sa primesc, ca la asta… acreditare. Una peste alta, nu ma plang. Instrumentisti excelenti, sunet de nota 15, atitudine care a reusit sa faca uitata gafa cu Hungary, care, oricum ai lua-o, e de prost gust (Mick Jagger a vorbit in romana intre piese, iaca asta atitudine). Piesele nu-mi zic in continuare nimic, dar nu-mi pare rau ca am mers. L-am vazut si pe-asta, sa fie sanatos, noi la fel, si sa ne pregatim de treburi serioase, also known as IRON MAIDEEEEEEEEN!