Let’s Be Cops

lets-be-cops-457379l

Nu, că eu nu mă las! Oricât de mult timp ar fi trecut de la momentul în care am văzut filmul, oricât de aprigă ar fi transformarea articolului dintr-o recenzie într-un exercițiu de memorie, eu tot scriu. E parcă un pitic undeva în conștiința mea (altfel destul de relaxată) care nu mă lasă să sar peste vreun punct din lista de filme vizionate nici dacă-l pici cu ceară.

Pe ăsta l-am văzut prin miez de vară, de-mi aduc eu bine aminte. Filmul este o comedie ușurică, fără vreo ambiție de a-ți pune vreo clipă mintea la contribuție. Șablonul scenariului este clasic, tocit de atâta uz. Niște pierde-vară iremediabil imaturi își făuresc o viață în jurul propriei ratări, se hrănesc cu visele adolescenței și sfărșesc prin a se dovedi eroi într-o situație căcănie în care se vâră singuri cu un rânjet tâmp. Așa-i că tocmai v-am povestit o mulțime de filme americane? Cu toate astea, trebuie să vă spun ca nu prea e rost de plictiseală. Deși nu-s faimoși (încă), băieții care joacă în rolurile principale se cam pricep să te facă să râzi.

De remarcat ar mai fi ea. Pe numele ei Nina Dobreva, plecată pe când avea doar doi anișori din țara vecină, prietenă și de castraveți roditoare spre înghețata, dar mai bogata Canadă. Ea este o chelneriță-patroană de cafenea și reușește performanța de a nu mai avea nevoie de nimic altceva decât de a exista în cadru pentru a-ți bucura ochii obosiți.

Bine… rețeta asta de scenariu n-ar ține niciodată în România. La noi nici pe gaborii adevărați nu prea îi ia lumea în seamă, darămite pe unii „pe nașpa”.

De văzut, dar fără așteptări deosebite. Chiar și de avut în casă pentru o seară în care ai nevoie de junk-food pentru creier.