Lucy

afis lucy

Din punctul meu de vedere personal și înfiorător de subiectiv o producție care îi are pe Luc Besson și Morgan Freeman pe generic n-are cum să fie nașpa. Așa că, dacă există printre voi oameni care au plecat dezamăgiți de la filmul ăsta, îmi pare rău, dar să știți că eu am de gând să-l pavoazez cu laude. Unde mai pui că o avem si pe Scarlett Johansson care, deși nu-i ea mare actriță… sau poate e, da’ nu ne-a arătat nouă treaba asta încă, oricum reușește și la cei 30 de ani ai ei să ne fericească retina. Ca s-o potolească, în filmul ăsta Luc Besson i-a dat de jucat o transă care o apucă din primele cadre și n-o lasă până la sfârșit de tot, când se ia definitiv și mortal în brațe cu un super-computer.

N-am să intru în detalii științifice despre creierul uman și despre cât de mult sunt ele respectate în filmul ăsta din două motive: nu-s neuro-șmecher și nici nu cred că musiu Besson a avut de gând să facă un documentar, ci un film SF care să se încadreze oarecum în sfera asta a eroilor de benzi desenate de-i la modă acum. Că Lucy n-are țoale țipătoare, că își poartă cumințica budigăii pe sub pantaloni și că sfârșește într-o bio-cibernetică autodistrugere nu-s altceva decât tușe europene aduse unui mit american. Probabil din cauza acestor arome de bătrân continent IMDB-ul n-a catadicsit să dea o notă mai mare 6.6 unui film altminterea bun și după standardele vizuale ale Hollywood-ului.

Scenele de acțiune sunt tari, efectele foarte mișto, umorul prezent, carevasăzică avem cam toate ingredientele care să ne țină în scaun. Însă asta se va întâmpla doar dacă nu mergem la cinema (da’ de unde cinema, că nici nu mai rulează acum, când m-am trezit și eu să scriu despre el) cu tot ce ne-au învățat Discovery și Nat Geo ca referință didactică. Nici dacă aveți chef de o epopee SF gen “Odiseea spațială” sau “Dune” n-ar fi bine să vreți să-l vedeți, pentru că Lucy n-are pretenții de genul ăsta. E “fată modestă” ea. Se încadrează la filme de acțiune numai bune de văzut întru relaxare.

Fanii Stephen King cred că vor observa câteva asemănări între ea și Carrie.