Marc Spitz – „Jagger – Rebel, Rock Star, Rambler, Rogue”

Prima carte pe care am cumpărat-o vreodată pe Kindle a fost una de Andrew Loog Oldham, care n-are cum să nu scrie mult despre Rolling Stones, indiferent de subiectul pe care și l-ar alege. Primul curs online pe care l-am făcut a fost despre istoria Stones. Ce e ciudat e că muzica lor nu m-a dat niciodată pe spate. „Start Me Up” mi-aduce aminte de o vară tare frumoasă la 2 Mai, „Angie” de niște săruturi din adolescență, „Paint It Black” de o noapte cu discuții înfumurate și filosofice.

Și-atunci de unde până unde atâta Stones în viața mea? N-am cum altfel. Oricine e interesat de muzica modernă și de industria care o înconjoară musai să știe despre două trupe: The Beatles și The Rolling Stones. Ei au schimbat, inventat, dărâmat și construit ca nimeni alții. Iar Stones au rezistat. Au rezistat într-un mare fel.

Pentru cineva care vine în contact pentru prima oară cu Mick Jagger și trupa lui nu asta-i cartea. Marc Spitz pornește de la ideea că știi măcar așa, în mare, cam ce s-a întâmplat cu trupa asta, cam care era treaba în anii în care s-au format, cam ce idoli au avut și au devenit. În plus, domnul Spitz are un fel al dumisale de a povesti. Unul cu multă culoare și savoare, care impresionează, dar nu ostoiește setea de cunoaștere, ci mai degrabă nuanțează informații.

Ce-i remarcabil la „Jagger – Rebel, Rock Star, Rambler, Rogue”, în afară de titlu care mi se pare genial în aliterația-i trufașă, e că atenția se oprește cu precădere asupra momentelor în care muzica nu l-a mai ajutat pe Mick Jagger să fie buricul pământului. Sunt multe de învățat din tenacitatea, ba chiar viclenia cu care omul ăsta a reușit mereu să găsească modalitatea de a rămâne mereu în centrul atenției.

Marc Spitz mi se pare că este un pic nedrept cu Keith Richards. Dar poate că nu-s eu obiectiv. Mie-mi place King Keith. Ce am învățat din cartea asta? Pentru mine fiecare carte pe care am citit-o despre industrie a fost mină de aur. Aici mi se pare uimitor cum oamenii ăștia au reușit să rămână împreună. În zecile de ani de când cântă împreună au avut mii de motive să se despartă. Dar ei sunt în continuare „the greatest rock and roll band in the world”

Puteți găsi cartea pe Kindle aici.

Citatul meu preferat din Marc Spitz – „Jagger – Rebel, Rock Star, Rambler, Rogue”:

„De fapt sunt așteptarea, comandatul de room service („Aveți de mere? De mure?”) și orele de dinainte și de după probele de sunet. Astea reprezintă cea mai mare parte a timpului dintr-un turneu. Deseori nu drogurile sunt cele care fac trupele să se „ardă”, să ajungă la supradoză, să se despartă; e toată așteptarea aia.”*

*traducerea îmi aparține