Marea MEA

De o vreme incoace (3 ani la rand, mai precis) locuiesc, cam cat e vara de lunga, la mare. Muncesc acolo, in statiunile cele mai populate. Acum 3 ani Neptun, de doi ani Mamaia. Eu sunt un om indragostit de mare. Doar ca… asemeni iubirii care dispare cateodata de parca n-ar fi existat, lasand in urma ei doar rutina si epifanii murdare, tot asa eu nu-mi mai gasesc marea mea. Ma duc la mal, ma uit in zare si astept, degeaba, sa se intample in mine explozia aia de bine, sa simt cum ea, mare, ma primeste si ma iubeste pe mine.

Am dat, evident, vina pe felul in care m-am indragostit eu de mare. Sa va explic. Pentru mine „la mare” inseamna doua luni descult, cu pletele fluturandu-mi pe umeri, cu un cort drept casa. Marea inseamna lungi discutii filosofice cu Victor, la o tigara, cocotati pe un mastodont ruginind de la „textilistii” din 2 mai. Inseamna nopti in care ma ridicam clatinandu-ma si mergeam pana in buza apei ca sa vad mai bine cum se oglindeste luna in apa in timp ce corpul, rob al fiziologiei, isi vedea de treaba. Inseamna liniste timp de ore intregi in care nu se aude muzica. Poate o voce din cand in cand. Inseamna sa raspunzi linistit si cu nepasare „nu stiu” la intrebarea „cat e ceasul”. Inseamna sa te trezesti asudat la 8 dimineata dupa 2-3 ore de somn, sa iesi din cortul devenit cuptor, sa te intinzi de sa-ti trosneasca oasele si apoi sa faci o baie care sa valoreze cat o noapte de odihna. Inseamna canasta, prietenii legate in jurul focului cu cantec de chitara. Dans pe plaja cu o necunoscuta in timp ce soarele rasare. Inseamna limite aflate.

Si atunci mi-am dat seama ca nu e vina marii. Sau a locului din care o privesc. Este doar vina mea. Eu sunt cel care s-a schimbat. Ea, iubita de alti pustani, a ramas la fel. Iar momentul in care scriu aceste randuri, la laptopul meu pe care il cu mine peste tot pentru ca altfel nu se poate, tolanit in patul confortabil al hotelului care mi-e casa pentru urmatoarele doua saptamani, in timp ce prin creier imi fug ganduri despre contabila, programari, mailuri, momentul asta este cel in care ma hotarasc sa nu accept. Am sa ma redescopar pe mine in mine si am sa pot iubi marea din nou. Asa cum e ea. Bucuria asta am capatat-o simplu, cu un sarut. Si iti multumesc. Stii tu.

    1. Florin Grozea 14 august 2011
    2. yulik2531 15 august 2011
    3. danfintescu 16 august 2011
    4. Oanna 17 august 2011
    5. Oanna 17 august 2011
    6. Oanna 17 august 2011
    7. AnaMaria 4 octombrie 2011
    8. Paul Slayer Grigoriu 2 februarie 2012

    Add Your Comment

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.