De o vreme incoace (3 ani la rand, mai precis) locuiesc, cam cat e vara de lunga, la mare. Muncesc acolo, in statiunile cele mai populate. Acum 3 ani Neptun, de doi ani Mamaia. Eu sunt un om indragostit de mare. Doar ca… asemeni iubirii care dispare cateodata de parca n-ar fi existat, lasand in urma ei doar rutina si epifanii murdare, tot asa eu nu-mi mai gasesc marea mea. Ma duc la mal, ma uit in zare si astept, degeaba, sa se intample in mine explozia aia de bine, sa simt cum ea, mare, ma primeste si ma iubeste pe mine.
Am dat, evident, vina pe felul in care m-am indragostit eu de mare. Sa va explic. Pentru mine “la mare” inseamna doua luni descult, cu pletele fluturandu-mi pe umeri, cu un cort drept casa. Marea inseamna lungi discutii filosofice cu Victor, la o tigara, cocotati pe un mastodont ruginind de la “textilistii” din 2 mai. Inseamna nopti in care ma ridicam clatinandu-ma si mergeam pana in buza apei ca sa vad mai bine cum se oglindeste luna in apa in timp ce corpul, rob al fiziologiei, isi vedea de treaba. Inseamna liniste timp de ore intregi in care nu se aude muzica. Poate o voce din cand in cand. Inseamna sa raspunzi linistit si cu nepasare “nu stiu” la intrebarea “cat e ceasul”. Inseamna sa te trezesti asudat la 8 dimineata dupa 2-3 ore de somn, sa iesi din cortul devenit cuptor, sa te intinzi de sa-ti trosneasca oasele si apoi sa faci o baie care sa valoreze cat o noapte de odihna. Inseamna canasta, prietenii legate in jurul focului cu cantec de chitara. Dans pe plaja cu o necunoscuta in timp ce soarele rasare. Inseamna limite aflate.
Si atunci mi-am dat seama ca nu e vina marii. Sau a locului din care o privesc. Este doar vina mea. Eu sunt cel care s-a schimbat. Ea, iubita de alti pustani, a ramas la fel. Iar momentul in care scriu aceste randuri, la laptopul meu pe care il cu mine peste tot pentru ca altfel nu se poate, tolanit in patul confortabil al hotelului care mi-e casa pentru urmatoarele doua saptamani, in timp ce prin creier imi fug ganduri despre contabila, programari, mailuri, momentul asta este cel in care ma hotarasc sa nu accept. Am sa ma redescopar pe mine in mine si am sa pot iubi marea din nou. Asa cum e ea. Bucuria asta am capatat-o simplu, cu un sarut. Si iti multumesc. Stii tu.
’Iar momentul in care scriu aceste randuri, la laptopul meu pe care il cu mine peste tot pentru ca altfel nu se poate, tolanit in patul confortabil al hotelului care mi-e casa pentru urmatoarele doua saptamani, in timp ce prin creier imi fug ganduri despre contabila, programari, mailuri, momentul asta este cel in care ma hotarasc sa nu accept.’
Bam!
Si mie imi e dor de mare. Marea pe care o stiam eu in Vama. Multe din cele descrise de tine le vad in fata ochiilor. Si am incercat aici sa ma apropii de mare, dar nu am reusit…e alta. E mai rece. Offf..mi-e dor 🙂
@Florin “Bam”… E de bine asta?
@yulik Poate ca dorul asta te va purta, la un moment dat, inapoi in timp si vei regasi in tine puterea de a iubi marea indiferent de locul in care esti. eu asta incerc sa gasesc printre aglomeratia de a fi om mare.
Sincer mi au dat lacrimie Dane. Este minunat ce ai putut povestii si marea majoritate a oamenilor iubesc marea enorm de mult. Toti avem clipe frumoase petrecute acolo sincer si eu am venit de la mare din Eforie Nord de o saptamana si inca ma minunez cum a trecut atat de repede……vreau inapoi… in Bucuresti nu ai parte de asa ceva :-<. Mi-ar fi placut sa te intalnesc la mare macar o data sa tragem o criza de ras 😡 dar nu a fost sa fie :). Poate ne vom vedea in Bucuresti
Mi-au dat lacrimile cand am citit asta ;( si eu ador marea si am foarte multe amintiri legate acolo. Tocmai am venit de o saptamana si nu ma pot acomoda in Bucurestiul asta mare si plin de praf….vreau inapoi :(. Mi-ar fi placut sa dau de tine la mare dar din pacate eu am fost in Eforie Nord si nici in yacht club nu v-as fi prins 🙁 as vrea sa am o criza de ras o data live cu tine :)) pup Dan :*
ops :)) sterge unul din ele. nu am vazut cand s-au postat ! 🙁
În cazul ăsta te aștept să te îndragostești și de marea mea Mediterană care se află foarte aproape de mine 😀 deci?
Marea e libertate, iubire, frumusete si, in functie de om, un dram de confuzie. Iubesc prea mult marea ca sa ma las coplesit de mizeria care se apropie amenintator de ea si de mizeria care se apropie amenintator de mine (eventual chiar DIN mine). Asa ca ignor maneaua, mai gasesc mereu un colt de plaja de 2 Mai, stau in gazda si ma rog lui Dumnezeu sa nu-mi pese niciodata de contabilitate si programari.