Marin Sorescu – „Trei dinti din fata”

Intotdeauna l-am considerat pe Marin Sorescu drept un poet-prozator. El nu face poezie folosindu-se de rima sau ritm, ci isi naste frumusetea vorbei din impreunari maiastre de cuvinte. Le siroieste in salbe nedescoperite de nimeni pana la el si fabrica aceste podoabe cu un firescul dezarmant al oricarei dovezi de genialitate. Gata, l-am periat destul. V-ati prins, nu?! Il ador!

Am curajul sa recunosc: habar n-am avut ca Sorescu a scris roman. L-am crezut poet si-atat. Bine, intre noi fie vorba, el poet ramane, pentru ca „Trei dinti din fata” e, de fapt, o poezie care se intinde pe sute de pagini. De multe ori Sorescu se abate de la calea dreapta a povestitorului si incepe, halucinant ca o litanie, sa insire cuvinte doar pentru ca le simte menite sa zboare impreuna. Apoi, dupa ce stolul si-a luat zborul, da din cap, inca un pic „high”, si isi reia treaba de romancier.

marin sorescu trei dinti din fata

Stiu ca o analiza a titlului este demna pentru o tema de literatura din clasa a noua, insa de data asta nu ma pot abtine. E prea frumos. In primul rand, va invit sa va verificati danturile in oglinda. NU avem trei dinti in fata, ci doar doi pentru fiecare maxilar. Dintii astia din fata au ajuns in titlu pentru ca, la un moment dat, un personaj ii pierde, odata cu vointa de a lupta, de a trai, de a… orice. Iar gura diforma si stirba este, in fond, strigatul de neputinta al unui Sorescu destept si destept, omonimic vorbind.

Fara sa-l fi cunoscut, presupun ca el s-a impartit in trei. Nu dinti, ci personaje. Punand un pic din el in Val, in Adrian, in Tudor. Personajele sunt conturate perfect, fiecare in parte, insa atunci cand sunt impreuna formeaza o fiinta aproape fantastica, un Fat-Frumos triadic al umorului fin, al calamburului genial, al inteligentei si al conversatiei din dragoste de cuvant. E o carte pe care am devorat-o cu ochii mari de uimire in fata puterii depline pe care Sorescu o are asupra vorbelor.

Editia pe care am citit-o eu este una in care pasajele care au fost cenzurate de Securitate sau cele pe care Sorescu a fost obligat sa le rescrie sunt prezente si scoase in evidenta. Stiu ca pentru cei care nu-si aduc aminte de comunism asta nu inseamna mare lucru. Pe mine, insa, care mai am ceva amintiri din acea vreme, curajul lui m-a facut sa-l admir si mai mult. El are 9 dinti in fata, daca nu mai multi.

N-am sa intru in detaliile cartii pentru ca simt ca exprimarea mea bolovanoasa nu se poate apropia de o forma atat de desavarsita. Va spun insa ca ea contine absolut tot ce are nevoie o carte care sa te tina legat de ea precum Olga reusea sa lege barbatii. Si la ce-a ajutat-o, in definitiv…?

Citate aici si urmatoarele…

    1. Alexandra 29 martie 2013
    2. danfintescu 30 martie 2013

    Add Your Comment

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.