Llosa, de cele mai multe ori, este ca un spritz de vara. Spumos, rece ca gheata, iti da putere si chef de viata. Umorul lui, cateodata fin, cateodata frizand grotescul, invinge cam orice decor sau situatie, oricat de negre ar fi. Frazele astea doua care seamana a introducere de comentariu de clasa a zecea ar trebui sa va lamureasca despre o trebusoara mai mult decat evidenta: sunt fanul lui. Pentru totdeauna.
Ca sa va lamuriti mai abitir, puteti tasta binisor “Llosa” in casuta de search amplasata inteligent in coltul din dreapta sus al blogului meu. Veti vedea atunci ca asta este a saptea carte a lui pe care o citesc. Veti mai vedea ca a reusit sa ma faca sa-i iubesc scrisul la fiecare dintre ele. Veti mai descoperi ca el nu este un autor constant. Ba chiar din contra. Urat si frumos se succed in romanele lui fara o regula clara, abordate la fel de direct. Probabil ca asta este unul din putinele elemente comune ale romanelor lui Llosa. Te privesc drept in ochi. Sincer. Fara fasoane. De-asta nu poti sa le lasi din mana fara sentimentul ca le-ai trada.
“Pantaleon si vizitatoarele” e funny. Pana la Dumnezeu si inapoi jos, pana la Aghiuta. N-are cum sa nu fie funny, dat fiind faptul ca este un roman despre curve si armata. Despre curve in armata. Pantaleon (ce nume!!!!) este un militar dedicat. Un erou al listelor si studiilor de caz. Un viteaz manuitor de pix si rigla. Un vajnic luptator cu randurile ordonate de cifre. Adica un tocilar care si-a gasit fericirea in bratele rigide ale intendentei. E un barbat perfect, care are o sotie si o mama care impart, saracele de ele, acelasi acoperis cu el. Proaspat capitan al armatei peruane, Panta priveste cu incredere spre viitor.
Iar cand viitorul asta s-a transformat in prezent, i-a dat cea mai mare palma morala pe care o putea primi. Dar capitanul Pantoja nu se dezminte. Isi revine din soc si se pune pe treaba cu sarg de furnicuta si pune pe picioare o monstruozitate care creste atat de mare pana cand distruge tot: familia lui, reputatia armatei, cariera sa militara.
Cartea este o imbinare de relatare alerta, spumoasa, captivanta si limbaj de lemn, greoi, cazon. Rapoartele diverselor autoritati militare impaneaza si fac povestea mult mai suculenta. Este o carte geniala, pe care as reciti-o de foarte multe ori daca as mai avea timpul liber din liceu. Atentie! Ca orice comedie, e si tragedie in paginile ei. Dar este povestita cu tot harul din lume.
Haha…. abia astept sa citesc si cartea asta, dar, din pacate, lumea se bate pe Llosa la biblioteca. No wonder why!!:) Chiar voiam sa te intreb de mult timp: ai citit ceva de Julio Cortazar? E absolut genial. Iti recomand Toate focurile, focul. E o colectie de 5 povestiri… prima ca prima, dar urmatoarele sunt absolut fascinante.
Scuze…voiam sa scriu 8, nu 5:)
Si eu sunt fana Llosa. Tot pentru totdeauna. 🙂 De doua luni am pe noptiera “Paradisul de dupa colt”, dar nu ma incumet sa o deschid tocmai pentru ca stiu deja ca n-o s-o pot lasa din mana. Abia astept sa termin cu treburile gen examene, licenta si rezidentiat si sa-mi iau portia de Llosa.
Pentru mine e clar .
Cand spui “Llosa” , spui si “Fintescu” . Asta mi s-a intamplat mie cand citeam o carte despre formarea identitatii profesionale a jurnalistilor …bla bla bla ( adica cartea nu e bla bla bla , ci titlul e prea lung, domnule ) . O carte care il pomeneste, de cateva ori , si pe Llosa spunad ca anumite replici din romanul sau Conversatie la Catedrala trimit , in mod stralucit, catre un intreg univesrs de reprezentari privind jurnalismul si actorii sai .
Citindu-i numele , mi-am zis : ” asta-i Llosa lui Fintescu , E autorul cu care ne-a tot facut cunostinta ” . 🙂
@Andy Nu am citit inca nimic de el. Dar nu esti primul care sa-mi recomande autorul asta. Promit ca la primul pit-stop la librarie voi merge sa-mi cumpar cartea pe care mi-o recomanzi. Revin cu impresii.
@Diana :)) Si eu mi-l portionez. Ma infrupt din el ca dintr-o prajitura buna pe care o mananci cu guri mici ca sa se termine mai greu.
@Ramona :))) Cred ca posezi singurul creier din lume in care exista semnul de echivalenta intre Llosa si mine.