Mario Vargas Llosa – “Conversatie la catedrala”

Ok. Stiu. O sa spuneti ca sunt un profitor si un arivist. Cum lua si baiatu’ asta Nobelu’ pentru literatura, hop si eu, dragalita Doamne, cu un post despre dansul. Da’ nu e asa. Am si dovezi: in primul rand am mai scris multe posturi despre el inainte sa fi fost laureat. Doi la mana, asta nu va fi nici pe departe cel mai laudativ dintre ele.

Sa incepem cu drama mea personala. Am citit cartea asta cu greu, cu truda… iar de cand am terminat-o am o problema. Mi-e greu sa incep alta. Am aproape 32 de ani si citesc de fix 27. Citesc cu pasiune, fara intreruperi, fara efort. Citesc pentru ca imi place. Asa am facut intotdeauna. Putine sunt cartile pe care le-am citit in scarba, doar pentru ca trebuia. De obicei sunt frustrat ca nu citesc destul, ca as putea mai mult… Dar de cand am terminat cartea asta… si sa tot fie vreo 3 saptamani de atunci, am un Garcia Marquez usurel, cu povestiri sentimentale, care zace tacut pe marginea cazii. Sper in puterea marturisirii, astfel incat sa ma pot reapuca de citit dupa ce ma comunic cu privire la “Conversatie” aici.

Llosa face parte, alaturi de Murakami si Rushdie, dintre autorii mei preferati. Ei reprezinta, impreuna, cam doua treimi din tot ce am citit in ultimii 6-7 ani. Aproape din obligatie, ma vad nevoit sa strecor si alti autori printre ei, ca sa nu devin inchistat. Dar cartea asta m-a palmuit de la inceput. Nu e o carte usor de citit. In plus, nu e o carte frumoasa, ba chiar dimpotriva. Coruptie, politica, tradare, prostitutie, droguri, saracie, violenta, toate redate chinuitor, in ritmul alambicat al unei conversatii inecate in bere. In conversatia asta intervin taceri care se incarca de amintirile fiecaruia din interlocutori. Cei doi: un copil razvratit al unui pederast bogat si fostul sofer/amant al familiei. Fiecare cu povestea lui de spus. Fiecare cu trecutul lui.

Povestea sare in spatiu si in timp cu usurinta cu care alcoolul inlocuieste firul logic al gandirii cu cel dezlanat al betiei. E ca si cum Llosa a pictat toata povestea pe un geam imens, pe care apoi l-a lovit cu barosul pana s-a spart in mii de cioburi, pe care le-a zvarlit intr-o caldare, lasandu-te pe tine, trudnic cititor, sa te descurci. Si de multe ori nu te descurci. Trebuie sa te opresti si sa te scremi sa-ti aduci aminte. Si daca nu-ti aduci, te-ai ars, ca nu ai unde sa cauti. Odata citite, cioburile recad intr-o dezordine totala in paginile de pe latura stanga a cartii.

Gata, sper sa ma fi vindecat. Daca va recomand sa va imbolnaviti de cartea asta? Hm… Sigur ca da!

    1. Ramona 14 October 2010
    2. danfintescu 14 October 2010
    3. Ramona 14 October 2010
    4. Nade 15 October 2010
    5. Mihaela Filip 16 October 2010
    6. Andra 18 October 2010
    7. Silent Enigma 19 October 2010
    8. Sszecret 19 October 2010
    9. Ruxandra 22 October 2010
    10. fitness 26 October 2010
    11. danfintescu 31 October 2010
    12. Silent Enigma 1 November 2010
    13. danfintescu 1 November 2010
    14. Iacomi Andrei 7 November 2010
    15. Silent Enigma 10 November 2010
    16. danfintescu 20 November 2010
    17. Silent Enigma 28 November 2010
    18. danfintescu 6 December 2010
    19. Dania 8 January 2011
    20. danfintescu 15 January 2011
    21. Mirela 20 May 2011
    22. danfintescu 20 May 2011
    23. Mirela 29 June 2011
    24. danfintescu 5 July 2011
    25. Mirela 5 July 2011

    Add Your Comment

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.