Ok. Stiu. O sa spuneti ca sunt un profitor si un arivist. Cum lua si baiatu’ asta Nobelu’ pentru literatura, hop si eu, dragalita Doamne, cu un post despre dansul. Da’ nu e asa. Am si dovezi: in primul rand am mai scris multe posturi despre el inainte sa fi fost laureat. Doi la mana, asta nu va fi nici pe departe cel mai laudativ dintre ele.
Sa incepem cu drama mea personala. Am citit cartea asta cu greu, cu truda… iar de cand am terminat-o am o problema. Mi-e greu sa incep alta. Am aproape 32 de ani si citesc de fix 27. Citesc cu pasiune, fara intreruperi, fara efort. Citesc pentru ca imi place. Asa am facut intotdeauna. Putine sunt cartile pe care le-am citit in scarba, doar pentru ca trebuia. De obicei sunt frustrat ca nu citesc destul, ca as putea mai mult… Dar de cand am terminat cartea asta… si sa tot fie vreo 3 saptamani de atunci, am un Garcia Marquez usurel, cu povestiri sentimentale, care zace tacut pe marginea cazii. Sper in puterea marturisirii, astfel incat sa ma pot reapuca de citit dupa ce ma comunic cu privire la “Conversatie” aici.
Llosa face parte, alaturi de Murakami si Rushdie, dintre autorii mei preferati. Ei reprezinta, impreuna, cam doua treimi din tot ce am citit in ultimii 6-7 ani. Aproape din obligatie, ma vad nevoit sa strecor si alti autori printre ei, ca sa nu devin inchistat. Dar cartea asta m-a palmuit de la inceput. Nu e o carte usor de citit. In plus, nu e o carte frumoasa, ba chiar dimpotriva. Coruptie, politica, tradare, prostitutie, droguri, saracie, violenta, toate redate chinuitor, in ritmul alambicat al unei conversatii inecate in bere. In conversatia asta intervin taceri care se incarca de amintirile fiecaruia din interlocutori. Cei doi: un copil razvratit al unui pederast bogat si fostul sofer/amant al familiei. Fiecare cu povestea lui de spus. Fiecare cu trecutul lui.
Povestea sare in spatiu si in timp cu usurinta cu care alcoolul inlocuieste firul logic al gandirii cu cel dezlanat al betiei. E ca si cum Llosa a pictat toata povestea pe un geam imens, pe care apoi l-a lovit cu barosul pana s-a spart in mii de cioburi, pe care le-a zvarlit intr-o caldare, lasandu-te pe tine, trudnic cititor, sa te descurci. Si de multe ori nu te descurci. Trebuie sa te opresti si sa te scremi sa-ti aduci aminte. Si daca nu-ti aduci, te-ai ars, ca nu ai unde sa cauti. Odata citite, cioburile recad intr-o dezordine totala in paginile de pe latura stanga a cartii.
Gata, sper sa ma fi vindecat. Daca va recomand sa va imbolnaviti de cartea asta? Hm… Sigur ca da!
Da cred k e super cartea abia astept sa o citesc, si sa incerci si Ileana Vulpescu,cu siguranta o sa iti placa.
Hm… Ileana Vulpescu? N-am auzit pana acum…
Mi-a placut mult “viata,viata legata cu ata”si “arta conversatiei”de Ileana Vulpescu.
De la Vargas Llosa la Ileana Vulpescu :))
Buna, Dan! Te servesc cu o cafea, de dimineata. Iar apoi iti marturisesc faptul ca sunt foarte fericita ca inca mai exista oameni care citesc si care, mai ales, fac recenzii deosebite, toate astea pentru a instiga pe ceilalti la lectura. Stiu ca citesti, mult. Si ma bucur sa vad ca nu sunt singura intr-o lume a lanturilor de aur, a masinilor scumpe si a muzicii ieftine. De Llosa nu am citit nimic, insa de la Marquez mi-a placut foarte mult “Povestea tarfelor mele triste”. Mi se pare o carte exceptionala, foarte usoara, dar care prezinta o poveste fantastica. Si care ne invata ca sunt lucruri importante in viata, si ca nu toate implica sexul… Desi, sexul e parte esentiala a vietii. Sa ai o zi frumoasa. Toate cele bune! ;))
De departe, Llosa e scriitorul meu preferat. Pur si simplu ii ador stilul. De fapt, la tine l-am si descoperit. So, thanks for that. 🙂 Inca n-am citit “Conversatie la catedrala”, dar cu siguranta o voi face.
E greu de explicat ce sentiment am de fiecare data cand ies dintr-o librarie cu o carte de Llosa in mana.
Euuuu…n-am citit nimic de Llosa :-s Rusine sa-mi fie, pentru ca suna delicios de intrigant. Si tulburator. Momentan m-am blocat partial la Faust. Toamna si facultatea trebuie sa fie de vina :))
Nici eu nu ma pot lauda ca am citit vreo carte de Llosa, dar asta nu inseamna ca nu am sa incerc. Din cate ai relatat tu pe scurt pare-se ca nu e chiar tipul meu de carte. (prefer cartile mai SF / teoria conspiratiei si chestiuni de genu)
Oricum cat priveste editura, Rao intotdeauna are carti bune luate sub aripa-i protectoare sa-i zicem. Probabil in viitorul apropiat am sa ma apuc si eu sa citesc cartea la care ai facut referire. Cine stie, poate ma convingeti si pe mine sa intru in fan-clubul Llosa :))
Pai draga Dan, daca Llosa e unul dintre autorii tai preferati (si-ai mei…) si Conversatia te-a obosit asa de tare, de Sarbatoarea Tapului ce sa mai zicem…? O recenzie se face si ea in context, iar alaturi de alte “Llosa-uri” Conversatia e o carte “frumoasa”, nici pe departe atat de dura – parerea mea;)
Pai cam generatia ta este ultima care mai pune mana pe carti…..ce vine din urma e jale. Ma bucur ca mai gasesc pe net si posturi care indeamna la citit. Numai bine!
@ramona ok. le-am notat. 🙂
@Nade Si mie mi se pare cam lunga calea. 😛
@Mihaela Filip Cu mare drag accept cafeaua de dimineata, dar vezi ca eu ma trezesc devreme rau! :))) in ceea ce-l priveste pe marquez, si eu l-am gasit foarte accesibil pana la cartea pe care o citesc acum si cu care ma lupt ingrozitor. revin cu detalii imediat ce o termin.
@Andra Asta este, cred, cel mai frumos comm pe care l-am primit vreodata pe blogul meu. Ma bucur enorm ca te-am facut sa-l descoperi pe Llosa.
@Silent Wow! Faust. Ce frumos… mi-aduce aminte de liceu… este intr-adevar o mare carte.
@Szecret In Llosa vei gasi o oarecare doza de fantastic bine ascunsa in real. Chiar daca nu e deloc stiintific, s-ar putea sa-ti placa. 🙂
@Ruxandra Nu am citit cartea de care vorbesti. Promit sa o caut si sa revin cu impresii. Recenzia asta este facuta in contextul cartilor de Llosa pe care le-am citit eu. Iar in acest context este cea mai dura.
@fitness De noi depinde ca oamenii ce vin dupa noi sa mai citeasca. Iti promit ca Mara mea va citi.
Ah, eu abia in al 3-lea an de facultate am pus mana pe ea, la propriu si la figurat :)) Si ma lupt (in sensul frumos, desigur) de ceva timp, sa o termin. Si ai dreptate, e o mare carte…
Mda… nu e usor de terminat cartea asta… dar e o “cazna frumoasa”.
Incercati Istoria lui Mayta. E scrisa in acelasi stil cu cel al Conversatiei la Catedrala, dar parca i ceva mai rafinat. Atmosfera nu e chiar atat de colorata dar e prezentata mai bine, expusa cu mai mult stil. Daca ti a placut Conversatie la Catedrala sigur o sa ti placa si Istoria lui Mayta. Mai mult decat atat e bazata pe fapte reale, iar Llosa pentru a scrie cartea s a plimbat timp de un an pe urmele lui Mayta.
Imi revin atat de des in minte pasaje din aceasta carte …….
Nu, chiar nu e usor de terminat… Dar mi-am promis ca va fi gata…eventually 😀 In curand o sa incep sa-mi dau termene :)) Si apoi o sa citesc Llosa. Neaparat.
@Andrei S-a notat. E pe lista. 🙂
@Silent Vezi ca ai promis.
Am promis, o sa ma si tin de promisiune. I always do.
Dar stii ce am observat, (abia) la o a doua citire a postului? :)) Ca citesti de fix 27. Mama…ce precoce ai fost. 😀
:)) am fost, da. Nici eu nu mai tin exact minte cum am invatat. Ca a fost tare demult.
WOW! Nu pot sa cred ca am mai gasit pe cineva caruia lectura acestei carti i-a lasat aceeiasi senzatie, ca sa zic asa…”incapacitatea” sau mai bine zis ”inutilitatea” de a incepe o noua lectura. Tocmai am terminat de citit aceasta carte si marturisesc sincer, ca am citit-o cu aviditate (in 5 zile am terminat-o :D) siiiii…intru pe net sa caut cateva referinte critice…siiii…gasesc acest blog….in care imi este exprimata starea prezenta, la finele lecturii acestei carti…te trezesti cu senzatia ca parca e in van acum sa mai lecturezi si alteceva, oricum nu se va ridica la valoarea acestui roman.
F. tare! Multumesc Dan ca mi-ai ”verbalizat” o stare… 🙂
Pai… ma bucur ca s-a intamplat asa. Un asemenea comment chiar ca nu am mai intalnit pana acum. Mi-a dat multa incredere. Iti multumesc.
Here’s my book..Deci nu de la culoarea parului mi se trage si mie parerea ca’i o carte complicata.Din cele 100 de pagini ce le’am citit,nu vad (inca) asemanarea cu madam Vulpescu.Dar “Arta conversatiei” chiar e o foarte carte.
Din toate cartile de Llosa din lume a trebuit sa o iei pe asta. (“All of the gin joints in all the world she had to walk into mine”… ) 🙂
Your gin joint was beige, kid, I had to walk in.
I finished the book !!! (Muncesc de numa’.) Nu-i cea mai nobila carte din lume (cholas si pederasti) si nici cea mai usor de inteles dar odata ce ajungi s-o intelegi e de-a dreptul captivanta si parca-i o ambitie s-o citesti. Spre deosebire de tine, nu fac mofturi, trec la Murakami chiar in seara asta.
Wow! Meritai sa incepi cu un Llosa mai lesne digerabil. Dar ce sa-i faci, daca fuse cartea beige, carevasazica irezistibila… Murakami dupa Llosa… hm… aici chiar ca tre’ sa ai grija mare ce alegi. Deci ce ai ales?
“In noapte”. Nu prea m-a incantat, dar am hotarat sa-i mai acord o sansa cu “Padurea norvegiana”. Nici asta nu-mi prea place. Spala-i reputatia c-o recomandare altfel il ingrop. 😀