Prima carte de Llosa pe care am citit-o m-a lasat zapacit ca un salt cu parasuta. Nu intelegeam atunci de unde poate un om sa aiba si sa stapaneasca un asemenea suvoi epic, o asemenea energie de a povesti. Temator, am deschis Ratacirile fetei nesabuite, nestiind la ce sa ma astept.
Cartea a intins o mana ingrijita de femeia, m-a apucat de ceafa ca pe un pisoi plouat si m-a tras in valtoarea ei inainte sa imi pot da seama ce se intampla. Desi timpul este unul dintre lucrurile care imi lipsesc cu desavarsire, mi-am sacrificat ore intregi de somn fara sa-mi dau seama. Pur si simplu nu puteam lasa cartea din mana. Nu voiam sa o las.
Povestea de dragoste e bolnava, aproape de Bruckner ca mefistofelism. Tabloul epocii e viu, lizibil cu toate cele 5 simturi. Iar istoria Peru-ului vazuta prin ochii unui peruan exilat reprezinta un fundal pictat in pastel.
E interesant faptul ca si aici, ca si in Matusa Julia si condeierul, personajul principal are una din meseriile murdare ale scriitorilor. Daca iubitul Juliei era redactor de stiri radiofonice, Ricardito este translator. Tot interesant este faptul ca si aici apare un Pedro Camacho, un virtuoz fanatic al unei profesii pe care restul luimii o face doar pentru ca n-a gasit altceva mai bun.
In rest, erotismul cartii, forta ei, frumusetea ei te fac sa nu o poti lasa sub nici o forma din mana, pana nu o termini. Acum fac delberat pauza, dar ochii incep sa-mi fuga prin librarii dupa urmatoarea carte de Llosa.
cred ca glumesti:)))exact cartea asta am terminat o aseara:))) ah,dar o carte excelenta pe care cred ca ai citit o oricum e “un veac de singuratate”- marquez e atat de obsesiva si de surprinzatoare…
Llosa chiar creează dependenţă…de când am citit Oraşul şi câinii, una din trei cărţi e a lui…fascinant e că la un moment dat începi să-l intuieşti, iar chestia cu personajele reluate e cam ca în teatrul radiofonic al lui Pedro Camacho…te trezeşti cu Lituma în faţă când nici nu te aştepţi…:))))
@ioana Sigur ca am citit “veacul” lui Marquez. De fapt, am citit cam tot ce a scris el. Insa, intre noi doi fie vorba, Llosa ma darama prin forta, in timp ce Marquez ma frapeaza prin imaginatie obsesiva. Imi pare bine ca ti-a placut.
@irina :-)))))) Exact. Personajele reluate sunt oricum o caracteristica a multor autori din spatiul ala. Oricum, Pedro Camacho este mai reusit decat asul traducatorilor din “fata nesabuita”.
Hai ca m-ati facut curios … eu care sunt un iubitor de cultura, cititor inrait incepand de la istoria diversificata a popoarelor lumii, cuprinzand creaţiile epice si ajungand la cele mai “stupide povestioare” cu toate ca am un singur defect in a citi si anume ca nu imi place sa retin autorii cat “povestea” in sine … promit sa revin cu un fitback (sper sa am timp de citit) despre aceasta carte, mai ales ca am fost in Peru… Merci pt hint dane!
CARTEA ESTE INTR-ADEVAR CAPTIVANTA SI EU AM CITIT-O DACA TI-A PLACUT ATAT DE MULT ITI RECOMAN ISABEL ALENDE-CASA SPIRITELOR – pe asta chiar ca nu o poti lasa din mana pana nu o termini
Am citit-o mai demult la recomandarea mamei mele. Si da, ai dreptate. Nici pe aia n-am putut-o lasa din mana.
Am terminat-o aseara… o incepusem luni si a fost o alegere excelenta pentru o carte de citit intre doua eseuri. M-a distrat ca nici acum n-am reusit sa scap de Lacan, Derrida si Deleuze, desi Llosa nu a insistat prea mult cu ei.
Mi-a placut mai putin ca Matusa Julia si condeierul. Si nu-mi place deloc ca e asa populara. La carti mi se intampla un fenomen ciudat. Primul lucru pe care il fac cand sunt la un om acasa, este sa ma uit la biblioteca lui. Si ma bucur mult sa descopar acolo carti pe care le-am citit sau as vrea sa le citesc. Si cu toate astea, cand ma izbesc prea des de un roman (cum e cel al lui Llosa si cum a fost intr-o vreme si Coelho), ceva mi se pare ca nu e tocmai bine.
Citind Ratacirile Fetei Nesabuite m-am tot intrebat cu ce seamana. Sunt absolut ca am mai citit undeva o poveste de dragoste asa intinsa pe foarte multi ani cu doua personaje care tot nu reusesc sa fie impreuna. Intr-o prima faza am crezut ca era vorba de Memoriile unei Gheise desi ceva imi spunea ca nu era asta raspunsul cautat. Acum ma gandesc ca s-ar putea sa fie vorba de Patul lui Procust dar imi aduc aminte cartea prea vag ca sa fiu sigura…
Mi-au placut Ratacirile Fetei Nesabuite dar nu pot sa spun ca am fost super data pe spate. Mi s-ar fi parut mai ok ca Ricardo sa aibe mai multe iubite. Uite imi vine acum in minte reactia unei prietene la replica lui Dorothy din filmul “Jerry Maguire” care aflandu-se la o intalnire cu femei divortate spune ceva de genul: “I know all of you think men are the enemy…But you know what? I still love that enemy!”. Asa cum a remarcat in mod genial prietena mea, sigur ca lui Dorothy ii convine sa spuna replica asta avand in vedere ca “stie” ca Tom Cruise va aparea in urmatoarele 2 minute la usa ei cerandu-i iertare. Cam asa e si cu Ricardito…Normal ca ii convine sa se afunde ani de zile in munca lui stiind ca peste doua capitole Fata Nesabuita iar apare in viata lui.
Mie mi se pare ca seamana putin cu Gam, a lui Erich Maria Remarque. Nu stiu daca ai citit-o… Punctul tau de vedere e foarte feminin… deci un pic strain mie. 🙂
Daca tot s-a scris iarasi pe aici… Am terminat si eu cartea cam cu o luna in urma si pot spune ca mi-a placut foarte foarte mult. La inceput, la un moment dat am vrut sa o las, pt ca mi-era destul de greu sa citesc toate detaliile alea politice. Insa ma bucur ca nu am facut-o – dupa aceea m-a tinut cu sufletul la gura si as recomanda-o oricui.
Am citit cartea in urma cu un an. E geniala! Povestea de dragoste, in principal datorita lipsei sablonului, m-a cutremurat. La fel descrierile si emotiile personajelor. Dupa aceasta carte am devenit fan declarat al lui Llosa. Apreciez gusturile tale in materie de literatura.
@lore Sper sa mai citesti Llosa. E fantastic.
@Cristina Ma bucur ca iti place. Si iti multumesc de compliment. 🙂
De prin vara trecuta am descoperit si eu minunatul univers al scriitorilor latino-americani si il apreciez drept genial. Ratacirile fetei nesabuite este una dintre preferatele mele, desi e greu sa nominalizez dintre atatia scriitori extraordinari precum Allende, Cortazar, Fuentes sau Marquez si, inca mai aprofundez. Un an sustinut de carti deosebite!
Inseamna ca de prin vara lumea ta a devenit cu mult mai frumoasa. 😉
:)) am citit articolul tau despre “Elogiul mamei vitrege” si am vazut ca pasiunea ta pentru Llosa a inceput de la “Ratacirile fetei nesabuite”. Si pe mine m-a fascinat aceasta carte, dar urmatoarele nu mi s-au mai parut la fel de bune. Oricum…iti recomand “Cine l-a omorat pe Palomino Molero”…o carte, care se citeste rapid, cu o poveste imprevizibila…pana la un punct si “Pantaleon Pantoja si vizitatoarele” – vei ramane surprins de imaginatia fara limite de care da dovada scriitorul.
Iti multumesc mult pentru sugestii. E adevarat ca are o oarecare inconstanta Llosa, dar tot am de gand sa citesc absolut tot ce a scris.
Pentru toti cei captivati definitiv de Llosa va recomand cu mare drag “Sarbatoarea tapului”. A fost prima carte a lui Llosa care mi-a trecut prin mana si am savurat cele aprox. 600 de pagini fara sa o pot lasa deoparte. Autorul propune o intoarcere in timp, in perioada in care capitala Republicii Dominicane inca se numea Ciudat Trujilio, iar actiunea e zugravita pe fundalul dominatiei generalul Rafael Leónidas Trujillo y Molina…e intensa, plina de imaginatie, realism si emotie 😉
Ok….deci acum sunt curioasa..eu citesc cartea asta de 2 luni incoace…pentru ca ma plictiseste….nu imi vine sa cred ce commenturi vad aici….daca e asa…o termin zilele astea – 🙂 musai – si eventual revin cu un feedback…sper ca nu imi pierd tipul…poate nu am ajuns eu inca la partea super interesanta…sunt la vizita in Londa…brb 🙂
Ah, asta e una din cartile pe care mi-am propus sa o cumpar, iar toate comentariile astea mi-au intariot dorinta de a o avea cat de curand! Sper doar sa nu fie la fel de “grea” ca “dragostea in vremea holerei” a lui marquez 🙂
Te rog sa-mi spui daca ti-a placut, dupa ce ai ascultat… 🙂