Dacă atunci când scriam recenzia la “Brandwashed” îmi turnam cenușă în cap cu ambele mâini pentru că, drăgăliță Doamne, tare târziu m-am apucat de dânsa, de data asta sunt pe trend. Cred că nici nu apucaseră oamenii ăia de la Cărturești să introducă “Small Data” în gestiune, că m-am și înfipt în ea cu băluță-n colț de gură.
În prefață, Lindstrom primește o scatoalcă amicală peste nas când i se atrage atenția că, vrăjit de propria sa putere de a ne vrăji pe noi, strecoară între datele pe care își bazează raționamentele niște statistici aproape imposibil de alcătuit. Atât de neverosimile sunt încât, atunci când am dat cu nasul de ele în timp ce citeam, mi-a mijit un colț de zâmbet îngăduitor.
Nu vreau să mă înțelegeți greșit! “Small Data” este o carte din care, dacă ai creierul la tine și ochii deschiși în timp ce citești, poți desluși o parte din arta magiei pe care o folosește Lindstrom pentru a descoperi emoția din spatele deciziei aparent 100% cerebrale de a cumpăra un produs. Știu că despre asta e și “Brandwashed”. Doar că, de data asta, simțindu-și probabil amenințată plaja de clienți de colecțiile mamut de date pe care le furnizează mediul online, Lindstrom se apucă să dea din casă. Și dă fix atât de puțin (sau de mult) cât să ne convingă pe noi, potențiali clienți, că big data fără munca lui reprezintă doar un mare vraf de informație cu care nu prea știi ce să faci.
E de citit cu creionul în mână cartea “Small Data”. Eu am găsit-o în limba engleză, însă ea a fost tradusă în românește la editura Publica.
Știu că nu e chiar o carte despre industria muzicală, însă la câtă promovare trebuie să știe oricine are de gând să scoată măcar câțiva firfirei din muzică, eu zic că e nevoie de ea în lista de lecturi obligatorii.
