Me, myself and I

Am 32 de ani si ceva si, pentru prima oara in viata mea, traiesc singur. De la parinti m-am mutat direct cu viitoarea mea fosta sotie, apoi prin diverse alte locuinte impartite cu alti oameni. Acum, repet, pentru prima oara, sunt „singur acasa”. E adevarat ca nu e ceva cu care sa nu fiu obisnuit, dat fiind faptul ca aproximativ 6 luni pe an sunt singur, intr-o camera de hotel. Dar atunci parca nu se pune. Orele pe care le petrec acolo sunt putine si de obicei inchinate zeului somn. Oricum, acolo ii am vecini pe Olix si Ioana.

Revenind insa la subiect, vreau doar sa spun ca este o experienta nesperat de placuta. Ma redescopar si savurez din plin orele in care nu trebuie sa vorbesc cu nimeni. In care nu sunt nevoit sa dau socoteala nimanui pentru cum sunt imbracat, cum stau pe canapea. Pentru muzica pe care o ascult, ora la care mananc. De multe ori vorbesc singur. Sau cant ingrozitor de fals, dar zambind. Dupa ultimul „.” mi-am dat seama ca nu prea imi mai vine sa scriu nimic. Asa ca am recitit ce am scris si mi-am dat seama ca suna narcisist si malitios. Asa ca voi incheia cu o erata/mea culpa.

Acest post nu este adresat nimanui in special. El este pur si simplu o marturisire de-a mea in care declar un singur lucru: dupa multi ani redescopar ca facem o echipa buna eu si cu mine. Ca suntem prieteni. Iar echilibrul asta proaspat regasit imi da forta sa muncesc mai departe, sa vad spre viitor.

    1. ioana 5 iulie 2011
    2. Stefy 5 iulie 2011
    3. cristina karma 7 iulie 2011
    4. Kasandra 9 iulie 2011
    5. danfintescu 19 septembrie 2011

    Add Your Comment

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.