MEGASTAR PORTRETE – aproape gata

Din nou in Bucuresti. E o senzatie tare ciudata sa pleci dintr-un Bucuresti amortit de sarbatori, cu oameni relaxati si multe petreceri si sa te intorci, o saptamana mai tarziu, obosit si dornic de o vacanta, intr-un Bucuresti plin de viata si de oameni care te iau de odihnit si care vor tot felul de lucruri de la tine.

Dupa un tur de forta de 1882 de km cu filmari in Lupeni, Vulcan, Timisoara, Arad, Sighetul Marmatiei, Baia Mare si Sinaia am ajuns in cele din urma in Bucuresti unde am avut o jumatate de duminica libera. Ieri am filmat portretul lui Florin. Acum nu ne mai ramane decat Tavi, pe care l-am sarit din cauza de inzapezire nationala.

Asaaaaa… S-o luam de unde am ramas. Ziua de filmare de la Arad s-a terminat intr-un club unde Razvan Stef a organizat o petrecere karaoke special pentru Andrei, dat fiind faptul ca in clubul respectiv nu se intampla asa ceva in seara respectiva. Razvan a participat si el la faza pe Banat, insa a avut un moment prost in seara respectiva si nu a reusit sa treaca mai departe. Cu toate astea, fara ranchiuna, desi extrem de diferit de Andrei din toate punctele de vedere, el s-a zbatut ca filmarea noastra cu el sa iasa cat mai bine. Super-fain baiatul! Iar seara a iesit foarte bine. Din punctul de vedere al filmarii si al felului in care ne-am simtit noi. Petrecerea n-a fost un succes, pentru ca nu prea stia lumea de ea. Ne-a ajutat si Brigitta, plina de energie, ca de obicei. Ea s-a incapatanat sa ramana alaturi de noi pana tarziu in noapte desi avea un colocviu a doua zi la 8:00 dimineata. Sper ca l-a luat. 😛

A doua zi dimineata am pornit la drum spre Sighetul Marmatiei. Din pacate a fost ceata tot drumul si n-am putut vedea mare lucru din peisaj, despre care am auzit ca e fantastic. Am trecut prin portiuni de drum in care chiar ca ne simteam la capatul lumii. Kilometri intregi de sosea invaluiti in ceata si nici o alta masina pe drum. Ba la un moment dat aveam sa alegem din vreo 3-4 retele de telefonie mobila ucrainiene si nici una romaneasca. Ne-am distrat vorbind pe roaming din Romania. In cele din urma am ajuns in Sighet seara destul de tarziu si ne-am cazat la Casa Iurca – o pensiune cu specific maramuresan pe care o recomand cu mare caldura. Singurul ei defect e ca are peretii putin cam subtiri, asa ca daca nu te uiti la acelasi program tv cu vecinul de alaturi, s-ar putea sa nu intelegeti foarte bine ce-i la televizor. A doua zi dimineata am pornit la filmare cu Maria. Venise pregatita cu aproape toate locatiile de filmare, stia exact cine si despre ce vrea sa vorbeasca in portretul ei, chestie pe care am apreciat-o in mod deosebit. Am filmat la Muzeul de Etnografie din Sighet, unde este atat de frig incat cred ca s-ar putea conserva si mamuti. Apoi cateva cadre prin Sighet – oras frumos si molcom, in care pare sa nu se intample nicodata nimic. Am ajuns apoi la Muzeul Satului, care se afla la iesirea catre Baia Mare. Ceata de cu o zi inainte disparuse, soarele stralucea pe cer, zapada scanteia si sa mor daca citez din vreo descriere de Vlahuta. Chiar asa era. Asa ca ne-am pus pe filmat intr-un peisaj genial. Din pacate Mariei nu-i place sa vorbeasca foarte mult nici despre sine, nici despre altii, asa ca ne-am chinuit ceva cu vorbele ei. Intelege ca e spre binele ei ca in materialele filmate sa se lase cunoscuta cat mai mult, insa parca ar avea o bariera de comunicare autoimpusa. Am urmarit-o pe intreg parcursul zilei. A facut eforturi vizibile sa vorbeasca, eforturi care in cele din urma au epuizat-o definitiv. Am ajuns apoi in Baia Mare unde am avut in un tur de forta: in 3 ore am filmat la liceul Mariei (Liceul de Arta din Baia Mare – cu super-profi), la repetitiile trupei rock Utopia, unde Maria este vocal si ai carei membri au fost extrem de duri cu privire la prestatia ei de la Megastar, dar si extrem de fermi in a spune ca oricare va fi rezultatul Megastarului, Maria nu-i va parasi, si intr-un bar cu prietenii ei. Apoi din nou in masina spre Sighet, unde am ajuns pe la 9 si ceva, la Maria acasa. Toata oboseala de peste zi a disparut ca prin farmec, in momentul in care familia Mariei (care nu e deloc mica, dat fiind faptul ca sunt 5 copii, un var, parinti, o bunica) ne-a primit cu ospitalitatea pe care numai in acea parte de tara o poti intalni. Cu greu ne-am apucat din nou de filmat si am terminat cu totul dupa miezul noptii.

A urmat cel mai lung drum dintre toate: Sighetul Marmatiei – Sinaia. Din fericire a fost o zi superba si am avut parte de drum liber. O placere sa conduci. Am ajuns in Sinaia destul de tarziu seara si, dupa ce am vorbit cu Cosmin la telefon pentru a aranja filmarea din ziua urmatoare, ne-am odihnit.

Am inceput la ora 10:00 dimineata si am avut parte de o alta zi superba. La patinoar, in parc, la Peles, la fostul lui liceu, peste tot lucrurile au mers usor si cu multa veselie. Cosmin este intr-adevar un tip care are un umor foarte fin. Este inteligent si vorbeste degajat si coerent in fata camerei de filmat. Este extrem de curios si vrea sa stie totul despre cum si de ce filmam intr-un anumit mod si nu altfel. Am cunoscut-o pe cea care l-a descoperit ca artist: profa de chimie, o femeie pline de energie si umor, care il va ajuta in continuare. Cea mai mare surpriza am avut-o insa cand am ajuns acasa la ai lui. Ma asteptam sa intru intr-o casa de intelectuali, insa oamenii pe care i-am cunoscut sunt simpli. Extrem de modesti, de primitori si de veseli, parintii lui Cosmin sunt muncitori la o fabrica de constructii. Tot ce castiga investesc in educatia celor doi copii ai lor: Elena – studenta la ASE si avand deja doua joburi si Cosmin – masterand in genetica. Niste oameni care si-au crescut copiii dupa cele mai sanatoase principii ale educatiei, care le doresc tot binele din lume si care au vorbit foarte frumos si emotionant despre ei. Atat eu, cat si operatorul, am plecat extrem de impresionati de acolo.

Duminica am ajuns in sfarsit acasa, dupa cum am mai spus. Am avut o jumatate de zi in care am fost la socrii mei unde am aniversat Revelionul pe vechi, pentru ca eu sunt lipovean prin alianta, desi imi lipsesc niste trasaturi esentiale ca de exemplu vreo 80 de cm la inaltime si faptul ca nu mananc deloc peste. Mai multe despre asta puteti afla de la sotia mea.

Ieri am filmat cu Florin, in Bucuresti. Am avut ghinion de ger si de ceata, asadar filmarile de exterior nu sunt nemaipomenite. Cu toate astea e un portret reusit, zic eu, pentru ca parintii lui au vorbit foarte frumos despre el, chiar daca pe ici pe colo l-au mai impuns putin. Cea mai mare insatisfactie a parintilor lui Florin este faptul ca el s-a lasat de scoala in clasa a XI-a. A intrerupt-o, cum zice el. M-a impresionat mama lui, care vorbeste extrem de frumos. Este adevarat ca a lucrat foarte multi ani in presa si ca vocea ii este modelata de radio, insa umorul ei fin chiar m-a impresionat. Iar inflexiunile vocii imi aduc aminte de Rodica Grigoriu, de la Radio Romania, pe care o ascult si acum cu placere. Florin braveaza si acasa cum braveaza si in viata, aducand zambetul in coltul buzelor alor sai. De-abia astept sa vad ce se va monta din acest portret.

Acum ma pregatesc sa inchei, pentru ca trebuie sa fug la gara, unde se filmeaza reintalnirea finalistitilor si intrarea in casa Megastar. Dupa care fuga la meteo, unde am restante mari de cand cu deplasarea, deci o sa ma tot vedeti o vreme.