Nici nu mai țin minte de unde am cartea asta. Știu însă că și-a așteptat cumințică rândul vreo câteva luni bune, pentru că nu reușesc să citesc nici pe departe atât de mult pe cât mi-aș dori. Nu dați a lehamite școlărească din mână! Aici e un Eminescu pe care nu ni-l prezintă nimeni. Poate doar prin facultățile alea pe care toată lumea le termină la noi în țară fără să meargă la cursuri.
Eminescu a fost un conservator, pe vremea când în România conservatorismul însemna cu totul altceva decât acum. El a scris multe articole de polemică în “Timpul”, principalul oficios al conservatorilor. Ai lui erau cei care militau pentru schimbările făcute într-un ritm cât mai lent, care să poată fi înțeles, absorbit și adaptat la caracteristicile poporului român. Conservatorii lui Eminescu se războiau cu liberalii. Care liberali erau gata să adopte tot ce era nou și modern în Europa la vremea aceea fără prea mult discernământ. Din acest război ideologic România n-a avut decât de profitat, după cum s-a văzut ulterior. Aceea a fost perioada în care ne-am descoperit românismul și am progresat într-un ritm uluitor din multe puncte de vedere.
Acum, că ne-am înțeles asupra contextului politic și ideologiei lui Eminescu, aș mai vrea să vă aduc aminte că în România anului 1870 (care mai avea mult și bine până să devină “dodoloață”), limba română scrisă în slovă latină era abia la începuturi. Din dorința de a se scutura de cojocul slav ce prea multă vreme o închistase, limba română scrisă cunoștea în acea perioadă variante foarte fistichii. Cât despre reguli, pe ele nu le prea cunoștea.
Pentru cei care se închină la icoana zeului “politically correct” am un avertisment: privit prin ochii omului din 2014, Eminescu vă va apărea ca naționalist, xenofob, antisemit. Dar v-aș ruga să încercați să nu uitați nicio clipă în ce epocă ne plasează această colecție de articole.
Nu e în niciun caz o carte care se citește ușor. Da. Foarte multe din lucrurile pe care Eminescu le spunea atunci sunt încă de actualitate. Foarte multe articole repetă, obsesiv aproape, aceleași idei cu mici variațiuni de limbaj. Însă limba curată, corectă gramatical în care scrie Eminescu, ideile expuse cu claritate și extrem de simplu (în comparație cu alți mari “gazetari” ai vremii) fac din cartea asta o dovadă de netăgăduit că limba pe care noi o maltratăm din ce în ce mai tare în zilele noastre i se datorează în bună măsura lui.
Eu, din toate ideile pe care le-a expus, idei din care multe ar însemna condamnări la închisoare azi, am reținut una: este absolut necesar pentru un popor să-și cunoască valorile, să le aibă cât se poate de bine înrădăcinate în esența spiritului său, înainte să înceapă a împrumuta “ce-i bun” de la țări care au avut parte de un context istoric în care li s-a permis o dezvoltare mai rapidă. Noi avem nevoie să descoperim cine suntem înainte de a ne aventura să aflăm cine vrem să fim.
Am găsit aceeași idee exprimată într-o teză mult mai elaborată peste mulți ani la un om pe care îl respect foarte tare: domnul Neagu Djuvara.
