E o carte pe care am inceput-o pentru ca nu mai aveam ce citi, intr-o dimineata cand am aveam ceva timp. Era prea devreme ca sa ma duc la vreo librarie, asa ca m-am apucat sa caut prin casa ceva… Cartile mele (cate am luat din ele din casa alor mei) le citisem… incepeam sa ma gandesc la inca o dimineata lenevita in fata vreunui documentar si poate inca niste ore de somn (ca sigur nu mi-ar fi prins rau), cand am dat cu ochii de Eliade.
In editia Humanitas, cartea nu avea nici un fel de prefata, doar cateva randuri scrise pe coperta din spate. Sunt doua nuvele despre ocultismul indian, scrise in maniera realismului magic. Adica scrise ca o naratiune politista pana cand totul o ia razna si fantasticul pune stapanire pe absolut tot. E un fel de stil precursor al SF-ului ce face Eliade.
“Secretul doctorului Honigsberger” este despre un cercetator (naratorul) care vine in contact indirect (prin intermediar) cu opera si viata doctorului sas, expert in indianistica. De fapt, pana la urma, secretul nu este al lui Honigsberger, ci al lui Zerlendi, omul care i-a studiat viata si a disparut intr-un chip atat de misterios. Adancit in drumul initiatic pe care il parcurge de la o oarecare distanta in timp alaturi de Zerlendi, eroul principal ajunge si el prizonier al timpului sau… sau al altcuiva.
“Nopti la Serampore” relateaza, direct de data asta, o experienta de timp si spatiu paralele. Toate facute pe acelasi ton firesc. De data asta eroii sunt trei prieteni care isi traiau viata in India, fiind pasionati de civilizatia de acolo: Bogdanoff, Van Mannen si naratorul. Printr-un concurs de imprejurari ei iau parte la exercitiul unui initiat hindus care ii transporta cu 150 de ani in trecut.
Cu siguranta ca aceste nuvele au, pentru cel care a studiat cat de cat filosofia si civilizatia indiena, o multime de simboluri, pe care eu, ca profan, nu le pot decat banui, insa stilul narativ este unul captivant.