In orice tara exista campanii publicitare cu miez, cu seva, pe care marile agentii se bat nu neaparat pentru banii pe care ii implica ele, ci pentru palmares, pentru blazon… Ba chiar s-ar putea, daca te apuci si cauti cu grija printre diagrame, statistici, bugete, sa gasesti, ratacita si speriata, putina umanitate.
Este, evident, vorba despre campaniile sociale. E mult mai usor sa vinzi un mesaj cu istorie, un mesaj care se implanta in suflet, nu in buzunar. Sau, schimband perspectiva cu 180 de grade, e mult mai dificil sa vinzi inca o cutie de detergent decat sa emotionezi oamenii, deschizandu-le o clipa ochii asupra unor subiecte fata de care sunt educati de mici sa fie receptivi.
Campaniile astea sociale au, de obicei, doua origini posibile. Fie o mare companie care produce munti de bani facandu-ne, de fapt, rau se va implica pana la coate intr-un asemenea proiet pentru a-si innobila imaginea. Asa cum, de ceva vreme incoace o fac cei care ne invata cum sa mancam “fast” papa artificial care ne otraveste incet corpul… sau cei care sug cu nesat din ce in ce mai mult si vand din ce in ce mai scump petrolul care devine din ce in ce mai putin… Cu alte cuvinte, maini murdare se introduc in buzunare pline pentru o cauza nobila ca sa zica lumea si despre ei ca-s baieti buni.
Fie, ziceam, din banii pe care ii produce sau pe care ii primeste de la Uniune, statul, dragutul de el, se gandeste sa-si sensibilizeze cetatenii, sa-i educe, sa-i faca niste oameni mai buni. Eeeee… si aici e rost de para-ndarat, de spagutza-fugutza, de preturi umflate de 4-5 ori si de batalii in care publicitari obscuri rasar si apun odata cu o singura campanie, pe care o castiga in lupta “dreapta”, la licitatie publica. Doar ca, de multe ori, licitatiile astea publice servesc niste interese cat se poate de private, iar plicurile cu oferte vin, mai toate, din aceeasi servieta, ca sa “dea bine” la dosar.
Nu zic, Doamne fereste, ca si cu campania pe care vreau s-o bestelesc s-ar fi intamplat asa ceva. Nu zic, pentru ca nu am de unde sa stiu. Si, in fond si la urma urmei, n-as avea nimic impotriva ca nepotul nu-stiu-cui sa castige licitatia. Ca doar pana la urma cineva tot trebuie sa o castige. Singura mea rugaminte ar fi ca, daca tot bagi niste bani in buzunar, sa nu ne iei la misto. Nu-ti trebuia mult. Doar sa angajezi un om care a aiba un IQ mai sus de broasca.
Bine… Cin’ sa ma auda si pe mine cu povestea mea cu tot? Eu sunt doar un blogger care isi plimba fiica prin parcul Kisseleff intr-o zi rece de noiembrie. De fapt, ziua era atat de rece, iar parcul atat de pustiu, incat am scurtat plimbarea drastic si, dupa doar cateva minute, ne-am hotarat sa ne intoarcem acasa ca pericolul de muci era mare cat oastea lui Sinan.
La dus nici nu-l vazusem. Era pitit dupa foisorul cu biciclete. La intoarcere, insa, i-am remarcat existenta, oarecum armonioasa cu natura inconjuratoare. Ca doar asa se face publicitate. Se monteaza un cort gol intr-un parc pustiu, se leaga bine un banner de el sa nu-l ia vantul si… gata treaba! “Am mutat binisor banii dintr-un buzunar intr-altul si zicem c-am fost.”
Eu, unul, ma recunosc a fi fost sensibilizat. Da’ rau de tot! Spre tinut cu mainile de burta, nu asa… Carevasazica subiectul este “Violenta in familie”, da? Subiect mare, cu grad emotional pan’ la Pluto de inalt (planeta, nu catelu’… nu va mai ganditi la prostii). Cu tone de materiale printate, cantate, filmate, pozate de-a lungul anilor. Materiale de unde sa te inspiri daca prin tartacuta ta nu defileaza nicio idee.
Ei bine, cu ce raspuns maret il trece pe copywriter-ul roman?! Care este sentinta ultima, ejacularea mentala sublima, nirvanica inspiratie, palosul social ridicat de greucenescu-i brat publicitar?!?!
“Violenta in familie nu trebuie sa te lase rece”
Cum ar veni… e ok cu vanatai, contuzii, fracturi, spitalizare… Se admite orice, pan’ la deces. Singura explicatie plauzibila care imi apare pentru mesajul asta este ca e o campanie facuta, de fapt, de stirile de la ora 5. Care sunt cat se poate de ingaduitoare si dispuse sa renunte la subiectele cu crime, macar pe perioada campaniei. Raman violurile intre veri si stravechi matusi, raman injungherile aproape fatale, raman sotiile snopite de consorti… da’ uite, la decese zicem “pas”.
Avem, dragii mei fartati romani, sloganul pe care il meritam. Intr-o tara in care la birtul din sat gasesti moartea vag distilata, imbuteliata sub forma de bauturi spirtoase cu nume apetisante, unde “tati” care o lasa pe “mami” in sange este subiect de stiri si tratat neutru, dar zilnic, sa zicem cu totii mersi daca nu se lasa cu omor de fiecare data. Daca, adica, violenta in familie “nu isi lasa rece” victima de fiecare data. Sa ne multumim cu putin. Ca doar asa ne-a invatat pe noi istoria. De ce sa visam frumos, sa gandim drept, sa uptam pentru noi insine si sa fim corecti. Nu. Noi alegem raul mai mic. Si continuam cu singura activitate la care intr-adevar nu ne intrece nimeni: misto-ul, bascalia crunta…
Atat putem.
