Multumesc, Apelativilor!

Vlad e fotograf. Din cei care fac poze in cluburi, la petreceri. L-am cunoscut in urma cu patru ani, in Cluj-Napoca, prin intermediul lui DJ Jonnessey. La inceput conversatiile noastre erau “light”, ca intre oameni care isi fac veacul in club. I-am admirat din primul moment “ardelenismul” desavarsit. Adica umorul molcom, dar bine tintit, bunul simt, calmul… Cam pe la a doua intalnire m-am lamurit ca, de fapt, Vlad nu e doar fotograf. El era chiar unul din proprietarii site-ului pentru care facea fotografii, cefacemdiseara.ro. Apoi m-am mai lamurit si ca Vlad citeste. Mult. Cu patima. Ca e rocker. Ca e un om care este mereu la curent cu ce se intampla in lume. Ca e curios. Ca traieste cu picioarele pe pamant si cu o spranceana ridicata catre cer a mirare fata de multele suflete pierdute pe care viata i le arunca in fata. Ceva mai tarziu l-am cunoscut si pe Bogu. Asociat cu Vlad, prieten, facut cam din acelasi aluat.

Impreuna ei dezvolta o afacere compusa din mai multe proiecte, toate online. Toate , adica, in lumea atat de frumoasa a virtualului, unde totul este posibil. Cu ceva timp in urma mi-au spus ca vor sa isi faca o agentie de web-design si creatie publicitara. Ardeleni fiind, au cugetat si au actionat, ceea ce e bine, dat fiind faptul ca am intalnit de-a lungul vietii o multime de oameni care trec prin cele doua actiuni descrise de verbele enumerate mai devreme, insa in ordine inversa. M-au intrebat, prieteneste, ce parere am despre ideea lor si despre felul in care au ales sa o implementeze. Si cum oamenii misto imi dau intotdeauna idei, le-am lasat blogul meu pe mana, un blog care avea mare nevoie de o operatie estetica majora. Ceea ce vedeti acum este creat de neuronii lor.

Iar acum, cand le-am fost si client, le pot raspunde. O fac aici, public, ca sa zic asa… pentru ca acesta este felul meu de a le multumi. APELATIV, ca asa ii cheama pe ei, sunt altfel decat altii cu care am mai lucrat. Deadline-ul meu a fost unul lejer. Nu-i graba. I-am lasat pe ei sa dea limite de timp. Pe care le-au respectat. Orice idee mi-a venit a fost primita, prelucrata si inserata atat de repede incat cateoadata ma intrebam daca era a mea. Nu m-au stresat cu miliardul de nimicuri problematice care apar in astfel de cazuri. Atunci cand ma cautau, mesajul lor era scurt, la obiect, scris in termeni pe care mintea mea profana intr-ale design-ului sa-i poata intelege usor. Asteptau cuminti sa le raspund. Apoi, daca nu-i cautam eu, ei reveneau cand toate problemele discutate fusesera rezolvate si aparusera destule altele noi pentru a justifica un mail.

Insa lucrul pe care il apreciez cel mai mult la oamenii astia e ca reusesc sa nu uite ca lucrurile simple sunt cele mai frumoase. Fara multe briz-brizuri si bling-uri care sa-ti ia ochii, fara farafastacuri flamboainte. Atunci cand i-am rugat sa-mi refaca fata blogului nu le-am dat nicio idee de design. Le-am spus: “faceti-mi un blog care sa mi se potriveasca”. Design-ul propus de ei nu a suferit nicio modificare. L-am acceptat din prima clipa in care l-am vazut.

Bafta, Apelativilor! Si multumesc.