Nu, nu e typo a doua majusculă. E doar recunoașterea faptului că o parte din episodul de azi al podcastului meu e promovare pentru Murdar – podcastul de ficțiune de care m-am apucat în aprilie, în plină stare de urgență, panică și dezorientare. Pretextul e că vineri am lansat episodul 10 al unui proiect pe care l-am început ca să nu mă duc cu capul (explic imediat) și cu un licăr de speranță că, poate, voi ajunge să transform un vis în realitate și că, poate, cu un pic de succes și cu o echipă cu mai mult entuziasm decât sete de câștig voi transforma realitatea într-o sursă de venit.
Nu știu dacă 10 episoade îmi dau dreptul să țip succes. Nu vreau s-o dau pe modestie falsă. Nu știu, pentru că digitalul e un domeniu pe care abia ce-l descopăr, iar podcastingul e o minune ale cărei posibilități de dezvoltare nimeni nu le poate încă estima 100% corect. Ce știu și pot spune cu mâna pe inimă e că Murdar mi-a depășit așteptările mele personale din toate punctele de vedere – cifre de audiență, comunitate de ascultători, capacitatea mea de a scrie consecvent, echipa formată în jurul poveștii, ecou în agenții de publicitate și la clienți. Ecoul ăsta e dat de faptul că, pentru prima oară în podcastingul românesc, există un produs care poate integra un brand în poveste, făcându-l să conteze, să ia parte la acțiune sau să o schimbe.
Și mai pot spune cu mâna pe inimă că, fără Murdar, cu siguranță că mintea mea de om care lucrează în evenimente de 20 de ani ar fi fost într-un loc mult mai tenebros decât este acum.
Povestea pe care v-o spun azi sper să fie inspirație pentru alți oameni din industria muzicală și cea de evenimente care și-au văzut sursele de venit evaporate peste noapte. Sper să găsiți în ce am făcut eu frânturi de idei care să vă ajute să găsiți și voi drumuri care abia așteaptă să fie străbătute, drumuri care nu-s departe de ceea ce faceți, ci doar la un pas distanță. Doar că acest pas nu trebuie făcut înainte, ci la stânga sau la dreapta. Doar cât să schimbi un pic ruta vieții.
Ideea
Cam cu o săptămână înainte de Paște m-am panicat. Citeam știri online (nu doar din România) și începeam să înțeleg că pandemia asta nu-i ceva ce să treacă dintr-odată, la fel cum a apărut. Și că, atunci când va trece, va lăsa în urma ei niște urme care vor avea nevoie de ani întregi pentru a dispărea. Tot cam pe-atunci am început să înțeleg că industria de live, printre primele și cele mai afectate, va fi printre ultimele care își vor reveni. Și, cum spuneam, m-am panicat. Au fost câteva zile negre rău, în care căutam cu disperare soluții. Mă simțeam ca un prizonier într-o celulă fără ferestre, cu pereți înalți și netezi și cu un petec de cer inaccesibil undeva, sus, la prea mulți metri înălțime.
Apoi mi-am adus aminte de o etapă a vieții mele în care, din motive personale, am ajuns într-o situație oarecum similară. Și mi-am adus aminte de ce am făcut atunci pentru a scăpa de senzația aia îngrozitoare de a simți că nu există nicio ieșire. M-am adunat tot în mine însumi și am stabilit care sunt lucrurile care mă definesc. Există trei chestii care pe mine mă fac să fiu eu: familia și cei câțiva prieteni apropiați, cititul și scrisul. În criza personală prin care trecusem cu câțiva ani în urmă, fără să-mi dau seama, eu renunțasem la aceste trei elemente și mă pierdusem pe mine undeva, pe parcurs. A fost nevoie de câțiva ani pentru a-mi regăsi echilibrul interior și pentru a-mi croi o cale. Hotărârea mea de atunci a fost să nu mai uit niciodată care sunt lucrurile care mă definesc ca om.
Am aplicat aceeași metodă, doar că acum ținta mea era să descopăr care-s lucrurile la care mă pricep în afară de industria muzicală și cea de evenimente, care erau în comă profundă atunci și nici acum n-o duc mult mai bine. Scrisul a apărut ca răspuns evident și imediat. Am blogul danfintescu.ro de prin 2007, apoi, prin 2010, m-am apucat și de citatecitite.ro. Adică am câteva mii de articole scrise, din care unele s-au bucurat de succes. Astfel încât am zis eu că scrisul ar cam trebui să fie o chestie la care să mă pricep.
Și am căutat mai departe.
Nu-s un om foarte sociabil din fire. De multe ori lumea mă cataloghează drept arogant, pentru că pe la evenimente sociale prefer să stau într-un colț, de vorbă tot cu cei pe care-i știu. Dar oricât de sălbatic aș fi eu, în 20 de ani am reușit să strâng o rețea mare și diversă de oameni pe care-i cunosc și cu care am interacționat. Deci un alt atu ar fi că am un network bine dezvoltat, dar pe care nu prea știu să-l folosesc.
A rezultat astfel următoarea ecuație: scris + network = x.
Ce-i “x”? Grea întrebare. Am sucit eu treaba asta la mine în cap preț de câteva zile și am ajuns la concluzia că ar fi bine să scriu ceva care să convingă niște oameni pe care-i cunosc să creadă în proiectul ăsta, să formez o echipă în jurul lui și să-l arunc în viață sperând că va avea succes. Ok. Dar ce să scriu într-o perioadă cu stres maxim dintr-o epocă în care din ce în ce mai puțini oameni au timp sau chef să citească.
Și am căutat mai departe chestii la care mă pricep.
Mi-am adus aminte că am vrut să fiu actor la un moment dat, în adolescența mea furioasă. Apoi mi-am dat seama că eu, acasă, am posibilitatea să trag voce la un nivel ok din punct de vedere calitativ. Știam cam cu ce se mănâncă un podcast, pentru că aveam vreo 20 și ceva de episoade lansate din cel pe care îl ascultați voi în momentul ăsta. Și mai știam că oamenilor le plac poveștile. Deci hai să scriu o poveste, pe care s-o pun în format audio.
Doar că aproape orice fel de ficțiune aș scrie are nevoie de niște cercetare. De stat de vorbă cu oameni din domeniul în care alegi să-ți plasezi povestea. Iar în lockdown nu prea aveam eu cum să fac research. Deci trebuia să scriu despre ceva la care mă pricep deja. Așa a apărut ideea să scriu despre un DJ.
Și, din momentul ăsta, lucrurile au început să se întâmple singure, fără să mai fie nevoie să le împing eu de la spate cu tot felul de introspecții și raționamente. Știam că nu pot avea decât un singur personaj, care să fie interpretat de mine, pentru că nu puteam să adun actori în studiouri de înregistrare. Așa a apărut convenția reportofonului. De ce ar vorbi un DJ într-un reportofon? Pentru că nu are de ales. De ce n-are de ales? Pentru că e pe stradă, îl găsește și reportofonul ăla devine cel mai bun prieten al lui. De ce e pe stradă? Pentru că pandemie, deci zero bani.
Jur că așa s-a născut Murdar.
Ăsta a fost momentul în care i-am spus soției mele, care era îngrijorată de tăcerile mele prelungite din ultimele zile, despre ideea mea. I-am povestit timp de minute întregi tot raționamentul care mă adusese aici. Iar ea, draga de ea, m-a sprijinit și m-a încurajat așa cum a făcut-o de atâtea ori înainte. Cum a făcut-o de fiecare dată.
Bun, deci spusesem ce vreau să fac unui om. Acum aveam nevoie de…
Echipă
Primul pe care l-am sunat a fost prietenul Tudor Marciu de la Moving Records, din Alba Iulia. Cu el am mai avut tot soiul de idei pe care le-am încercat și știam că e deschis la minte și la nou. Nu doar că a acceptat imediat, ci s-a entuziasmat de-a dreptul. Așa că m-am apucat să scriu după ce, abia acum, am ascultat niște podcasturi de ficțiune de afară. Că de-ale noatre n-am găsit.
Cu scenariul primului episod, o descriere de personaje și o idee vagă despre cum va decurge primul sezon l-am sunat pe al doilea om de care am hotărât că am nevoie pentru Murdar (da, am găsit și un nume între timp). Marian Hurducaș, un tip cu care, oridecâteori mă întâlnisem până atunci discutasem despre câte-n lună și-n stele și cu care mai lucrasem, punctual, pe niște proiecte, dar nimic de anvergura asta. Și Marian s-a entuziasmat și a acceptat instantaneu. N-am să uit niciodată replica lui: “Tu știi de când aștept eu momentul ăsta?”
Erau deja trei oameni care credeau într-o idee care, la momentul ăla atât era: o idee. Am înregistrat vocile pentru primul episod, Tudor a lucrat sound design-ul, a compus genericul și, undeva aproape de 1 mai, am avut primul episod gata. Nu eram mulțumit deloc. Dar m-au ajutat ei, cei trei oameni care știau despre Murdar la momentul ăla. Lor le-a plăcut. Așa că am continuat să scriu.
Marian, care începuse deja să construiască niște strategii de comunicare care mie mi se păreau avioane stratosferice la vremea respectivă (dar care apoi au devenit realitate), a decretat că avem nevoie de cineva care să transforme Murdar în materiale vizuale care să ne ajute să promovăm podcastul în online. Ne-a ajutat Katai cu o recomandare. Așa am ajuns la Illustrescu (Vlad Dumitrescu). Aveam deja un episod să-i arătăm la vremea asta. Și ăsta s-a entuziasmat și a acceptat imediat!
Abia acum am început să mă entuziasmez un pic. Pentru că Vlad e un ilustrator foarte bun, care are succes și clienți și care nu mă cunoștea deloc. Dacă un astfel de om acceptă să facă muncă patriotică, “să moară mixu’ dă n-am avut io o idee blană”.
Tot Marian e cel care a adus și următorul membru în echipa Murdar. E vorba despre Think Digital, rețeaua de vânzare pentru podcasturi creată de Dragoș Stanca. Între timp Murdar tot un episod avea, însă avea și prezentare făcută pe frumos de către Marian și Vlad. Și Think Digital s-au entuziasmat și au acceptat să vândă Murdar (încă nelansat) deși ei au un prag de audiență minimă dincolo de care acceptă să vândă podcasturi. Iar Think Digital a adus și primul partener – Banca Transilvania.
Entuziasmul începea de-acum să mi să se transforme într-o ușoară stare de anxietate. Aveam deja o echipă super-profi, gata să-și facă treaba în jurul unui proiect care era, tot, la mine în cap. Oare sunt în stare? Singura soluție pe care am găsit-o pentru a scăpa de angoasa asta a fost să scriu, să trag voci, să ascult, să rescriu, să reînregistrez. Fiecare episod din primele 6 a fost rescris și reînregistrat de 2-3 ori până să-l audă și altcineva în afară de mine și Tudor.
Între timp, colega mea de la Kiss FM, Mihaela Borceanu, care a crezut și ea în Murdar din prima secundă și care e “vinovată”, alături de Costin Velicu, pentru parteneriatul cu Vice, s-a cerut să taie ea textele pentru spoturile radio. Și uite-așa echipa noastră a mai câștigat un om mișto.
Unde sunt acum
Sunt în punctul în care sper în continuare din toată inima că industria muzicală și cea de evenimente își vor reveni cât mai curând. Dar am și niște certitudini: că nu mă mai voi opri niciodată din scris scenarii de podcast de ficțiune. Sezonul 2 din Murdar e ambițios și capătă un contur din ce în ce mai clar. În afară de el, mai am o idee la care voi lucra singur și tocmai a mai apărut o poveste la scrierea căreia voi colabora. Pentru primul sezon din Murdar avem o grămadă de iepuri din joben despre care veți afla foarte curând.
Suntem constant în top 10 cele mai ascultate podcasturi din România pe platformele de profil și ne bucurăm să vedem că trailerele episoadelor noastre adună ascultări cât episoadele altor podcasturi. Mă laud? Cred că da. Un pic.
Trăiesc din scris? Nu. Nu încă. Dar cred că se va întâmpla și asta într-un viitor destul de apropiat.
Concluzii
De ce am povestit toate astea? În speranța că vă voi ajuta pe toți cei pe care pandemia v-a pus la pământ să vă dați seama că există lucruri la care vă pricepeți în afară de ceea ce făceați înainte. Da, recunosc că am avut foarte mult noroc. Dar n-aș fi avut prilejul să fiu norocos dacă nu mi-aș fi luat inima în dinți să încerc ceva nou. Nu-i nevoie de proiecte fantastice. E nevoie de calm și introspecție. Răspunsul la ce putem face e în fiecare din noi. Trebuie doar să ne dăm răgazul de a-l căuta.
Și dacă lucrurile se întâmplă, Doamne ferește, ca în scenariul din Murdar și vine un nou lockdown – eu sunt pregătit. Am de scris de nu-mi văd capul.
Și dacă ne revenim și mă apuc să colind din nou țara pe la tot felul de evenimente – eu sunt pregătit. Îmi voi organiza timpul în așa fel încât să scriu mai departe și să nu mai depind niciodată de o singură activitate. Pentru că ăsta e un lucru tare riscant pentru echilibrul interior și pentru securitatea financiară ale fiecăruia dintre noi.
Așa că opriți televizorul, închideți site-urile de știri, nu mai răspundeți o vreme la telefoanele pe care le primiți de la colegi din industrie care să văicăresc că totul se duce de râpă. Dați-vă timp să descoperiți care e pasul la stânga sau la dreapta pe care puteți să-l faceți pentru a găsi un nou domeniu de activitate, unul care e la stadiul de hobby sau pasiune și are nevoie doar de un imbold pentru a se transforma în ceva lucrativ. Și, cu echipa potrivită, cu muncă imens de multă și cu puțin noroc – sunt sigur că apar și banii ai căror robi suntem cu toții, din păcate.
Succes!
Podcast: Play in new window | Download
Subscribe: RSS
podcastu' lu' Fintescu se aude si pe:
