Neagu Djuvara – „Civilizaţii şi tipare istorice – Un studiu comparat al civilizaţiilor”

djuvara civilizatii

In primul rand as vrea sa va spun ca eu sunt fanul acestui om nobil. Carevasazica daca se asteapta cineva la un comentariu obiectiv din partea mea in ceea ce-l priveste, declar aici fara nicio teama ca n-o sa vedeti asa ceva. Exista pe lumea asta oameni ca el, care radiaza aristocratie pana si din felul in care stau pe scaun. Dragostea lui pentru cuvinte se vede din felul in care le alege cu grija atunci cand le rosteste. Vorbeste ingrijit, dandu-i fiecarei vorbe sansa sa fie auzita in toata splendoarea ei. Cat despre scris, sa-l mananci pe paine si mai multe nu. V-ati prins, da? Mi-s fan inrait!

Am recunoscut ca mi-a venit cu mare intarziere ideea unui plan de lectura, dar, acum ca il am, sunt mandru si ma voi tine cu dintii de el. Si uite-asa am ajuns sa citesc istorie abia acum, desi pasiunea asta o am inca din liceu. „Civilizatii si tipare istorice” este un studiu pe care Djuvara l-a scris ca teza de doctorat la Sorbona. Asta inseamna ca nu e o carte care este neaparat usor de citit. Cu toate acestea, lucrurile pe care le spune el acolo sunt extrem de interesante si, din putinul pe care il stiu eu, cred ca la vremea la care au fost scrise erau niste chestii destul de revolutionare. O recunoaste el insusi, inca de la inceput, atunci cand ii pomeneste respectuos pe cei care au mai incercat astfel de studii pana la el, dar ii si trimite delicat la plimbare, in ideea ca viziunile pe care ei le-au avut asupra acestui subiect sunt putin prea ancorate in istoria traditionala.

Desi nu-mi sta in fire sa intru prea adanc in subiectul cartilor despre care scriu in ideea de a va lasa voua placerea descoperirii, de data asta voi povesti ceva mai mult pentru ca imi dau seama ca titlul e in stare sa sperie profanii in domeniu. Recunosc ca, daca n-ar fi fost scrisa de el, nu cred ca m-as fi incumetat sa deschid o carte cu un titlu atat de academic.

Premisa de la care porneste Neagu Djuvara este ca pe lumea asta a existat un numar de civilizatii care, pentru a se incadra in definita acestui termen, a trebuit sa treaca prin niste etape similare de evolutie, etape care nu este necesar sa fi fost si simultane. Cartea incepe printr-o enumerare a civilzatiilor si o analiza pe orizontala a fiecareia dintre ele. Cum s-a intamplat de au trecut de la o varsta la alta, de ce unele din ele au sarit peste anumite etape, de ce au apus, de ce unele etape s-au repetat. Enumerarea asta e foarte buna pentru un neofit intr-ale istoriei, pentru ca iti fixeaza niste notiuni prin repetitie. Dupa ce te-a facut sa intelegi cat de cat despre ce e vorba, el ia aceste fasii orizontale de istorie si le sincronizeaza, astfel incat incepi sa-ti dai seama despre cum s-au succedat ele. In cele din urma, ia sandwich-ul acesta si il sectioneaza vertical in anumite momente, in care o civilizatie a inlocuit-o pe alta la carma omenirii, trecand in revista motivele pentru care inlocuirea hegemonului a fost posibila atunci si nu altcandva.

Pe intreg parcursul cartii, desi isi ia o mina de om de stiinta serios, boierul Djuvara nu se poate abtine de la zambet. Asta pentru ca, desi nu-l cunosc, din cate am reusit sa vad eu, el este un om plin de umor. Unul fin, elegant, distins, dar mereu prezent. Zeci de pagini de istorie sunt indulcite de cate un paragraf in care ironia danseaza politicos, dar ascutit.

Nu este o carte pe care sa o recomand unui om care nu e pasionat de istorie. Daca nu te-ai indragostit deja de stiinta asta, nu de aici e bine sa incepi sa-i faci curte. Cartea asta e de citit de catre cei care au deja o relatie stabila cu istoria.

Inchei visand la o seara in care sa ma gasesc in aceeasi incapere cu Neagu Djuvara si sa-l ascult povestind. Si mai spun ca eu, cand voi fi bunic, vreau sa fiu ca el.