Scriu articolul ăsta așteptând în service să-mi fie vindecată mașina de minore beteșuguri. Îl scriu după ce am căscat ochii pe Facebook la toată bășcălia pe care a născut-o conversația dintre Președinte și Premier. Și tocmai de-asta să scriu acum despre cartea lui Neagu Djuvara mi se pare cum nu se poate mai potrivit. Ca o gură de aer proaspăt ce te spală de păcate la ieșirea din uzina plină de mirosul greu de fiare chinuite.
Înainte să inspir, aș avea, totuși, o mică observație de făcut pentru editura Humanitas, pe care în general o stimez foarte mult. Cartea asta a fost scrisă cu scopul mărturisit de a oferi tinerilor posibilitatea să-și afle istoria așa cum s-a întâmplat, dezbrăcată de idealismul sforăitor-patriotic de care colcăie manualele. Iar editura asta are la conducerea ei oameni care se mândresc cu o cultură vastă, o cultură care ar trebui să-i ajute să vadă importanța demersului pe care domnul Djuvara și-l asumă cu destul de mult curaj. Eu aș fi donat cartea asta bibliotecii din fiecare școala generală și liceu. Domniile lor au ales, în schimb, să trimită în librării doar ediția ilustrată care, deși foarte îngrijită și frumoasă, s-ar putea să usture buzunarele aerisite ale adolescenților.
Acum, că mi-am exteriorizat futil mica-mi dezamăgire, aș vrea să vă rog eu frumos să citiți cartea asta. Dacă ați citit-o deja, lăsați să treacă vreun an și citiți-o din nou! Și tot așa, până la adânci bătrâneți. Chiar dacă nu vă place istoria, uite că insist să o citiți. Pentru că într-însa veți găsi o poveste nici frumoasă, nici nouă, nici lungă, nici plicticoasă. Este, însă, o poveste lesne de citit. Acesta, împreună cu necesitatea cunoașterii propriei istorii pentru a-ți înțelege prezentul, este motivul pentru care cartea asta este mai-mult-decât-necesară și pe alocuri surprinzătoare deschidere de ochi.
Desigur că multe din lucrurile pe care le spune omul ăsta frumos, elegant și teribil de deștept in cartea lui ne sunt cunoscute. Dar valsul lui elegant printre date și evenimente se oprește din piruete ici-colea pentru a aduce lumină în unghere pe care minți crețe au preferat să le lase în umbră, întru întunericirea minților a generații întregi de tineri.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la cartea asta este umorul. Fin precum zâmbetul autorului, respirând a trecut aristocratic, el face istoria ușor de digerat. Deși mă recunosc a fi pasionat de subiectul ăsta și deci probabil incapabil de a emite o părere obiectivă, eu vă spun că am citit cartea asta la fel de ușor și cu la fel de mult nesaț ca pe un roman polițist foarte bun.
