Never back down

Este arhi-cunoscuta tipologia filmului american cu liceeni in care unul necunoscut si nepopular isi invartoseaza vointa, muschii si mintea pentru a le arata tuturor ca tot el are dreptate si ca de fapt cei in mod fals considerati misto sunt de fapt niste personaje gaunoase. Politica asta de adevarata spalare pe creier intotdeauna m-a fascinat. Cred ca am vazut filme de-astea cu orice subiect: karate, patinaj artistic. fotbal feminin, baschet, handbal, baseball etc. E ca un fel de snooze pe care il dau creierului. Iar cand filmul se termina am exact acel sentiment pe care l-au vizat scenaristii. Ma simt un om mai bun, gata sa infrunt lumea si sa le arat tuturor ce bun sunt eu. Cred ca e un fel junk-food al filmelor. Ma intreb doar daca e la fel de  nociv…

De data asta este vorba despre o combinatie intre fotbal american si full contact. E un film dragut si gol de mesaj, deci un film care se incadreaza perfect in categoria din care face parte. Asadar nimic nou aici. Fata e frumoasa, piesajele la fel. Bataile realizate si filmate ok. E si oleaca de umor. Daca vrei sa-ti amortesti creierul o vreme, atunci e ok. Dar daca ai de gand sa vezi un film care sa-ti puna si oarecare probleme, sa te faca sa te gandesti la el timp de o secunda dupa ce s-a terminat, ei bine… cautati altceva.

De mentionat ar mai fi prezenta lui Djimon Hounsou (The Blood Diamond, Constantine, Eragon) pe care il admir foarte tare pentru felul sau foarte „african” de a fi, dar si pe Sean Faris care are un singur defect. Seamana ingrozitor de tare cu Tom Cruise, ceea ce inseamna ca nu va ajunge niciodata un mare actor, nu pentru ca nu ar fi talentat, ci pentru ca s-a nascut oleaca prea tarziu.

    1. ladydy_cool_90 20 aprilie 2008
    2. danfintescu 20 aprilie 2008

    Add Your Comment

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.