N-aș putea să vă spun cât de bucuros sunt atunci când am motive să scriu de bine despre ce se întâmplă în ograda noastră muzicală. Da’ cred că taman ce-am putut. Sunt cu atât mai fericit să scriu despre un lucru mișto într-o zi în care cool e doar să haterești echipa noastră națională.
Anca Lupeș mi-a atras atenția asupra piesei ăsteia, pe care o salvasem în lista cu noutăți de ascultat. Când mi-a dat tag într-o postare cu o întrebare ce mi-era adresată direct despre “Nu e ce auzi la radio” m-am crispat nițeluș. Că ultima oară când s-a întâmplat treaba asta, deși prietenul Marius Popa n-avea nicio intenție belicoasă, m-am ales cu un val de hatereală care în cele din urmă a reuști să mă enerveze pân’ am scris cu năduf articolul ăsta.
Să-ncepem deci! Iată mai jos motivele pentru care eu consider că piesa asta este un semn foarte bun pentru industria muzicală din România, chiar dacă azi, la o săptămână după ce a fost lansată nu a reușit să treacă nici măcar de 200.000 de vizualizări pe Youtube. Îmi cam vine să-mi dau cu presupusul de ce alte noutăți se umplu de sute de mii de views în câteva ore, dar mă abțin, că nu e genul meu de comentariu.
1. Alexandru Vicol – omul care a înțeles perfect
Pe Alex l-am cunoscut la cursul de marketing online pentru industria muzicală, unde eram și eu cursantul Ancăi și de unde am învățat înspăimântător de multe lucruri elementare de care habar n-aveam. Apoi l-am reîntâlnit la cursul de Industria Muzicală Explicată, unde eu predau modulul de radio. Un tip rezervat, taciturn, foarte atent, genul ăla de om care preferă să vorbească doar dacă are ceva de spus.
Am apucat să schimb câteva vorbe cu el, mi-a povestit puțin despre ce făcea atunci. Foarte puțin. Nu auzisem de el niciodată și m-am bucurat să aflu că există oameni de studio care înțeleg că, pentru a putea să facă lucruri în profesia lor, au nevoie să înțeleagă industria în care lucrează ca întreg.
Ce încerc eu din răsputeri (că io-s înflăcărat din fire) și Anca în felul ei calm și cumpătat e să facem oamenii de la curs să înteleagă este un singur lucru: că artistul nu are nevoie de altceva în industria asta în afară de dragostea sinceră a fanilor pentru muzica pe care o face. Restul sunt doar intermediari. Și, mai ales, că să faci muzică având singurul scop acela de a ajunge să fii difuzat la radio este nociv, dacă nu chiar letal pentru cariera ta muzicală. Alex a stat, a studiat, a înțeles și a scos primul manifest care are un mesaj pozitiv și agresiv, o piesă care încearcă să educe într-un fel mișto. Încă o dată îți zic, din toată inima: FELICITĂRI, BRO!
2. Coerență, nu demență
Oamenii care au lucrat la piesa asta au avut o idee. Una singură. Nu încearcă să bage și ceva de soare și mare, că doar e vară, nici ceva de love, că asta prinde. Marile piese din lumea asta comunică un singur lucru cu sinceritate și ardoare. Ideea lor a fost să arate că muzica sinceră e aia care îți face sufletul să vibreze și că nimeni în afară de tine nu are dreptul să îți spună ce muzică ar trebui să-ți placă.
Eu am identificat următoarele elemente care, toate, pun umărul binișor la a face mesajul piesei să fie clar, coerent și drept: durată – piesa are aproape 6 minute, ceea ce o face prea lungă pentru a fi difuzată la radiourile comerciale; sound – agresiv, dinamic, brutal; nu există hatereală deloc – o performanță destul greu de atins atunci când subiectul e atât de delicat; limbaj – îmi place diss-ul lui Mike care pare îndreptat ușurel spre Velea, care astfel devine simbolul genului de industrie care nu prea e cum trebuie să fie (atenție, diss-ul ăsta nu e hatereală, el face parte din cultura genului muzical din care face parte piesa!); final – întrebarea cu care se termină piesa, cu efectul lăutăresc pus pe voce, îți dă fix imboldul de care ai nevoie ca să apeși din nou play.
3. Artiști bine aleși
Atât Skizzo cât și Mike au avut parte de multe încercări de a ajunge în mainstream-ul radiodifuzat. Unele le-au ieșit, altele nu. Mi se pare genial că niște oameni “pățiți” au ajuns la concluzia că sinceritatea artistică este mult mai importantă decât orice altceva pe lumea asta. Skizzo, pe de altă parte, e omul care a înțeles puterea online-ului și a învățat să-l folosească perfect: contul lui de Instagram are aproape 60.000 de followers și aproape 370.000 de like-uri pe pagina lui de Facebook.
Amândoi cântă cu sete, cu zâmbetul pe buze, cu puterea artistului care în sfârșit are curajul să facă fix ce vrea. Atitudinea lor, ajutată din plin de instrumentalul piesei, o transformă într-un manifest cu mult suflet.
4. Bravo, Roton!
Da, nici mie nu-mi vine să cred că am scris asta, după ce în multe din articolele mele am dat labelurile majore de pe piață drept exemplu de “așa nu”. Bravo în primul rând că ați înțeles puterea piesei și că ați lăsat-o nealterată. Bravo pentru că v-ați abținut de la o împodobi cu genericele alea pe care le folosiți de obicei! Bravo că ați ales să investiți într-un clip pentru piesa asta, oricât de rudimentar e el.
5. Bravo, Kiss FM!
Probabil că nu v-ați dat seama sau poate că nu aveți de unde să știți, însă va spun eu: toate secvențele de la radio sunt filmate în studioul Kiss FM. Cu alte cuvinte, iaca semnal clar că radioul este gata oricând nu doar să recunoască faptul că există muzică bună în afara pieselor difuzate în propriul playlist, ci și că înțelege și apreciază mesajul pe care îl transmite piesa asta.
Închei prin a vă spune cu mâna pe inimă că, pentru mine personal, piesa asta este o rază de soare: niște oameni s-au hotărât să iasă (fie și doar pentru scurt timp) din turma industriei muzicale și să spună clar și răspicat ce au pe suflet, având grijă să nu rănească sentimentele nimănui. Au încercat să facă în așa fel încât piesa lor să construiască, nu să dărâme. Iar constructorii sunt o specie foarte rară în patria noastră, atât de rodnică-n demolatori bășcălioși.
Despre asta e vorba:
“Știi ce cred eu? Că muzica nu stă pe loc.
Nu vine dintr-o cutie care-ți spune când ai voie să o asculți sau ce ritm să aibă.
Sau, mai rău… cum trebuie să sune!
Muzica trăiește și respiră, există ca tine.
E liberă să meargă unde mergi tu și vine cu tine în locurile unde vrei să ajungi.
Cea mai tare piesă nu e ce auzi la radio, e aia care e unde ești tu:
La scară cu băieții, întins pe iarbă, în căști când traversezi strada.
Muzica e cea pe care o alegi tu, nu care-i aleasă pentru tine.
Nu e in topuri, e in blocuri!”
Skizzo Skillz
Foarte tare piesa!