Gata, am ieșit din starea de urgență. Adică am făcut primul pas spre normalitate după două luni. Nu știe însă nimeni cum va arăta exact normalitatea asta sau când vom ajunge la ea. Unii spun că lumea nu va mai fi niciodată la fel după pandemie. Alții spun că ne vom reveni total din toate punctele de vedere. După cum am zis și săptămâna trecută, eu cred că nimeni nu are îndeajuns de multe informații pentru a putea prevedea ce și când se va întâmpla. Nu cu un domeniu, nu cu o țară, darămite la nivelul întregii omeniri.
Azi aș vrea să vorbesc puțin despre evenimentele online. Dacă până la pandemie evenimentele online erau chestii super-rare, care aveau un farmec oarecum exotic, acum ele au rămas cam singura posibilitate prin care artiștii cred că pot ajunge la publicul lor. Și există oameni care spun că, la fel cum corporațiile se cam prind că pot funcționa și cu oamenii lucrând de acasă, la fel și industria muzicală a descoperit că evenimentele online funcționează și pot fi profitabile. Există evenimente din ce în ce mai mari, platforme care oferă tot felul de dichisuri pe care să le poți lipi la evenimentul tău – echipă de filmare, posibilitatea de a vinde bilete etc.
Ei bine, eu nu-s de acord. Uite de ce:
Evenimentele online din pandemie au avut un scop clar. Au avut.
Acest scop era să asigure comunicarea între artist și publicul său într-o perioadă în care evenimentele publice de orice fel erau interzise și toți oamenii erau obligați prin lege să stea acasă. Și așa, cu fiecare la casa lui, s-a găsit soluția asta. Pentru cei mai mulți oameni evenimentele online erau o treabă nouă, care merita cercetată și descoperită. În plus, ideea că statul acasă este valabil pentru toată lumea, că eu stau la mine pe canapea și îl văd pe X cum îmi cântă de la el de acasă venea la pachet cu un sentiment de apartenență. Făceam cu toții parte din această gașcă imensă de arestați la domiciliu.
De-asta au apărut inițiative mișto și s-au înregistrat succese răsunătoare:
Overnight-ul făcut de Untold în noaptea de 1 mai, care a avut un public de zeci de mii de oameni.
Platforma de la Vodafone care, deși nu oferă niciun fel de cifre de audiență, probabil că adună sau a adunat și ea mulți oameni pentru că oferă conținut variat curat sau creat de personalități puternice ale fiecărui domeniu – însumează, adică, ingredientele cele mai importante ale succesului.
iabilet a lansat platforma V Stage, care oferă evenimente online la cheie și pe care, în momentul în care am făcut eu research pentru episodul de azi promova 3 evenimente: un workshop de dans, un concert al lui Mărgineanu și un show de standup comedy.
Overground au lansat și ei o platformă de concerte online, dar aici e vorba despre un fel de Netflix, unde plătești pentru a avea acces la concertele preînregistrate ale unor artiști. În afară de artiștii care sunt deja în rosterul Overground (byron, Robin and the Backstabbers, The Monojacks, Toulouse Lautrec), pe Showroom acum te mai întâlnești cu Nicu Alifantis, Alexandru Andrieș și Mandalay.
Ei bine, cam toate aceste idei și inițiative au acum o luptă de dus și de câștigat. Oamenii nu mai sunt obligați să stea în casă. Și, așa cum o demonstrează toate postările scandalizate de pe Facebook, oamenii chiar nu mai stau acasă. Mișună. Se plimbă. Activitatea se reia. Singurii care-s în continuare prizonieri sunt artiștii, pentru că evenimentele publice de orice fel sunt în continuare interzise. Dar asta nu înseamnă că oamenilor le pasă. Cea mai bună dovadă a fost party-ul spontan care s-a încins sâmbătă noaptea în Herăstrău.
De ce online-ul nu va înlocui niciodată offline-ul la evenimente
Există un motiv clar pentru care evenimentele online nu vor fi niciodată o soluție. Iar acest motiv are și un nume științific, pe care i l-a dat un sociolog francez, Emiele Durkheim pe numele lui, acu’ vreo sută de ani. Se numește efervescența colectivă. Ce-i asta? E feelingul ăla de neastâmpăr, de bucurie, când conștiința de sine se reduce, făcând loc pentru conexiunea cu semenii tăi, cu care ești sincronizat în acel moment. Pe românește, e nebunia frumoasă care te apucă atunci când faci tot felul de tâmpenii la festivaluri, meciuri, proteste etc.
Psihologii spun că sentimentul de apartenență pe care îl generază astfel de experiențe e diferit de cel pe care ți-l dă familia, cuplul sau un grup mic de oameni. Acest sentiment este explicația unor fenomene din vechime, cum erau sărbătorile unei cetăți sau pelerinajele, dar și a protestelor, concertelor și evenimentelor sportive din zilele noastre. Se pare că oamenii au efectiv nevoie de efervescența colectivă, ceea ce ar putea fi o explicație pentru aparenta lipsă de logică a oamenilor care plătesc bani grei pentru a fi înghiontiți sau a-și mirosi unii altora transpirația. Iar nevoia asta de efervescență colectivă nu e una conștientă. Nu e ca foamea, setea sau tristețea. Cu toate astea, atunci când ea, nevoia, e satisfăcută – acest lucru ne facem să fim mai fericiți, mai calmi, mai echilibrați.
Subiectul a fost cercetat de oameni de știință, în frunte cu Shira Gabriel, profesor la catedra de psihologie a universității din Buffalo, Colorado. Ei au creat un chestionar care să măsoare un indice pe care tot ei l-au denumit TEAM. Un acronim englezesc pentru măsura tendinței de congregare efervescentă (Tendency for Effervescent Assembly Measure), adică TEAM. În chestionarul compus de ei, repondenții erau rugați să noteze în ce măsură sunt de acord cu niște afirmații de genul: “Când iau parte la o nuntă simt o conexiune cu ceilalți invitați.” Sau: “Furtunile majore sau alte evenimente care închid un oraș sau o zonă sunt rele, însă sentimentul de legătură cu vecinii sau cu străini care trec prin aceeași experiență aproape că le face să fie frumoase.”
Rezultatele au fost foarte clare: cei cu un coeficient TEAM ridicat erau mai fericiți, se simțeau mai puțin singuri, erau mai sociabili. Se pare că aceste efecte se obțin și prin conexiunea care se produce între oamenii normali și celebrități sau personaje ficționale. Nevoia noastră de apartenență e satisfăcută și dacă știm că facem parte din grupul care luptă împotriva P.S.D.-ului sau a Lordului Valdemort. Și ne modul de a certifica această apartenență e congregarea. Pentru exemplele de mai devreme, apartenența e certificată de proteste în stradă și de Comic-Con.
Se pare că sincronizarea sentimentelor și gândurilor unor mari grupuri de oameni aduce după sine și sincronizare fizilogică. S-a dovedit, de exemplu, că un ritual de mers pe cărbuni aprinși care constituia un mare eveniment religios într-un sat făcea ca inimile tuturor sătenilor care luau parte la acel ritual să bată în fix același ritm. Aceasta ar putea fi și explicația pentru care publicul are manifestări total lipsite de sens atunci când ia parte la un concert. Pe bune, chiar n-are niciun sens să sari când abia ai loc să stai în picioare, să stai cu mâinile pe sus până amorțești sau să le miști ca să “faci valuri”. Dar o faci pentru că ești în plin moment de efervescență colectivă.
Ei bine, efervescența asta colectivă e foarte greu de atins online din motive atât de evidente încât n-am să mai pierd vremea descriindu-le. Singurul element care le-a făcut să funcționeze era sentimentul că toți trăim o experiență neplăcută împreună. Asta, cred, e cea mai bună explicație pentru care Overnight-ul de la Untold a funcționat. În cea mai mare parte a timpului apăreau pe ecran imagini cu cei care luau parte la eveniment de pe la casele lor, cea mai clară dovadă că sunt mulți oameni care aleg să petreacă pe aceeași muzică în timpul aceluiași eveniment nefericit – pandemia.
Acum, după ce starea de urgență a dispărut, motivul efervescenței colective s-a dus și el. Nu mai suntem, cu toții, închiși în case. Iar oamenii caută să-și satisfacă această nevoie inconștientă în orice mod le este permis sau tolerat. Această nevoie colectivă a omului există dintotdeauna și ea nu poate să fie interzisă prin lege, extirpată sau anulată. Ăsta e și motivul pentru care industria de evenimente este printre cele mai profitabile sectoare ale industriei muzicale. Mă rog, era. Și va fi din nou, imediat ce e voie.
De-asta eu cred că, deși au fost o soluție temporară ca artiștii să rămână relevanți și activi, evenimentele online nu vor fi niciodată o soluție care să înlocuiască total sau parțial evenimentele reale. Nu cred că e o strategie bună să investiți bani și timp mult în domeniul ăsta. Mai ales că s-a ajuns foarte repede la supra-saturație și aici. Cum intri pe Facebook vezi DJ care mixează singuri în timp ce se filmează cu telefonul sau artiști care cântă din sufragerii, studiouri sau grădini.
Păi bine, o să ziceți. Și ce să facem? Să nu mai producem niciun fel de conținut? Atenție! N-am zis asta. Fiecare din cei care faceți live-uri aveți chestii pe care le puteți face. Mixuri, remixuri, mashup-uri, muzică nouă – de-astea sigur nu se va sătura nimeni niciodată. Ba eu chiar vă recomand, așa cum am mai făcut-o, să profitați de liniștea acestei perioade pentru a crea conținut cât mai mult și cât mai bun.
Podcast: Play in new window | Download
Subscribe: RSS
podcastu' lu' Fintescu se aude si pe:
