O zi nu tocmai buna in Plaza Romania

Ieri seara, dupa o multime de zile in care am fost plecat, mi-am scos sotia in oras. Bine, in oras vine vorba, am mers in Plaza, ca doar era aproape. Planul era simplu. O clatita, un film si repede acasa, ca amandoi suntem franti. Program tipic de cuplu mic burghez.

Ajunsi in mall, am mers sa ne spalam pe maini. Stiu ca am mai vorbit despre buda din Movieplex. Asta din mall, la care ajungi pe coridorul care se deschide imediat dupa Broaster Chicken, este cu mult mai inspirationala. In primul rand cred ca din constructie a fost impregnata cu miros de urina statuta. Aerul de acolo iti da impresia ca a fost batut in cuie, ca nimeni si nimic nu-l poate desprinde din locul ala. Si uite-asa capata din ce in ce mai multa greutate, se incarca de trecerea fiecaruia dintre noi pe acolo, ajunge sa poarte o bucatice din fiecare… si noi suntem multi… Sunt 5 chiuvete in buda de la Plaza. Si mai sunt si 2 uscatoare. Ceea ce inseamna ca vesnic e coada la uscat pe maini. Si asta pentru ca uscatoarele electrice nu-si ating scopul decat in multe secunde. Si niciodata pe deplin. Asa ca, daca ai norocul ca inaintea ta sa fie un tip perfectionist, mai bine pleci cu mainile picurande de apa decat sa astepti sa te usuci si tu. Ieri, cand am vrut sa folosesc sapunul lichid, pauza! In nici unul din cele 5 recipiente nu exista asa ceva. M-am intors spre batranelul tuciuriu care spala pe jos in spatele meu si i-am atras atentia ca nu exista sapun. A clipit de vreo cateva ori a nedumerire, ca Robinson Crusoe cand ar fi auzit prima data o voce cu accent de Oxford dupa atatia ani de stat in jungla. Noroc ca dintr-una din cabina a iesit varianta lui feminina (da, in buda la barbati, la ora 19:00!!!!), care mi-a zis zambind cu dinti de aur: “Da. Stim. N-a mai cumparat sefu’. Tre’ sa cumpere.” In secunda 2 mi l-am inchipuit pe “sefu'” gras, patruns de importanta functiei lui, la el in birou, jucand Tetris. Ba nu! Ca e prea greu. Poate table pe doizece.ro.

Clatite de la Clate. E un loc intre multe alte fast food-uri. Numai ca noi am avut parte de o fata, careia cu siguranta nu-i placea ceea ce avea de facut. Nu sunt sigur ca ii placea viata in general. Nu cred ca a ras vreodata. Si fiecare dintre clientii care intrau sa cumpere ceva era dusmanul ei personal. Doar o punea la munca!!!

E cineva la Academia Catavencu, am uitat cum il cheama, care scrie un articol pe saptamana despre astfel de intamplari/locuri/oameni. El incheie cu: “Muriti!” Are dreptate.