Asta e un film misto incepand de la titlu. In general titlurile sunt facute sa vanda, ca doar marketingul e mai prezent decat apa in vietile noastre. Admir mereu curajul unora de a alege un cuvant frumos, chiar daca gloata va ridica din umeri a nepasatoare ignoranta. “Oblivion” inseamna starea in care esti inconstient de ceea ce se intampla in jurul tau. Admir si initiativa romanasilor nostri de a lasa titlul netradus si, mai ales, nedaptat maiastru cu vreo sintagma teverista, asa cum ne-au obisnuit intru elitista iritare.
E un film misto si din cauza de distributie. Tom Cruise, desi nu pot spune ca m-a convins vreodata sa-i fiu mare fan, este unul din cei mai versatili artisti pe care i-a produs Hollywood-ul in epoca in care producatorii inca mai riscau sa dea unor actori mari sau mici roluri in care ei inca nu convinsesera. In plus, cand ai Top Gun, Rainman, Cocktail sau Minority Report la activ, se cam cheama ca esti monstru. Din ala sacru. Langa el apare Morgan Freeman, care n-are decat a aparea si a incepe sa vorbeasca pentru ca toata suflarea din sala sa simta puterea pe care o are. Iar daca exista printre voi oameni care il cred cam liniar si “light”, recomand Shawshank Redemption. Apoi, mucles. Cat despre partea feminina… Olga Kurylenko, pe mine m-a fermecat inca de cand am vazut-o ca Bond girl. E o femeie frumoasa, care pare sa aiba si ceva substanta. Vedea-o-as intr-un rol mai mare, ca sa ne convinga.
Avem, carevasazica, destule motive ca sa zicem ca Oblivion e un film bunicel. Lista, insa, nu se opreste aici. Scenariul, desi foloseste o schema oarecum clasica sau, mai bine zis, clasicizata de Matrix, este bine facut, te tine in priza si nu-ti insulta inteligenta. Ba exista cateva momente in care chiar ti-o pune usurel la incercare. Pana si happy-endul nu este cel clasic, in care eroul isi ia fata in brate si o saruta dupa ce a salvat oamenii, planeta, doua girafe si un cameleon chior. Este un sfarsit cu un gust genetic amarui, care te convinge ca, in cele din urma, iubirea bate clona. Da’ o bate frumos, romantic.
Extraterestrii care de fapt sunt oameni, iar oamenii care de fapt sunt extraterestri, aceasta este ecuatia de la care se fisureaza sistemul. Iar realizatorii ne gadila placut, la ego-ul nostru de oameni care suntem oameni, aratandu-ne ca niciodata in viata lor de extraterestri ciudati si cruzi, bajbuzucii nu inteleg un concept frumos si onorabil cum este sacrificiul de sine.
De vazut si de posedat in filmoteca de aur a fiecaruia dintre noi. Foarte bun film.
