La un moment dat ii spuneam unui amic in gluma ca bastanii astia de producatori de la Hollywood probabil ca au cate un film cataclismic filmat, editat si gata de lansat cu fiecare dintre posibilii dusmani ai S.U.A. Cum scoate unul capul de la cutie si ameninta cu bombardeaua, pac! Lansam filmul si ne umplem de lovele! Probabil ca sunt vreo 3-4 scenarii in care se schimba doar “baietii rai”. O data au ochii oblici, alta data poarta turbane… Continuand ideea pe un ton ceva mai serios, nu ai cum sa nu te miri de avalansa de filme cu super-eroi, fie ei de comic book sau de tip Chuck Norris, care invadeaza piata mai ceva decat cel mai megaloman dictator cu vise de stapan al lumii. Asta spune mult despre psihicul americanului de rand, care are nevoie de tot mai multe si mai dese stimulente care sa-i aduca aminte ca ei sunt frumosi, puternici, destepti, in stare sa faca orice. Hatz!
Olympus Has Fallen este un film mediocru din toate punctele de vedere. Scenariu, regie, efecte speciale, suspans, actorie. Bine, ultimul element al enumararii de mai devreme nu poate fi privit obiectiv de ochiu-mi cinefil dat fiind faptul ca din distributie face parte Morgan Freeman, pe care eu personal il admir si il tin de ani buni in Top 10 actori preferati alaturi de Jack Nicholson, Al Pacino si alti mega-grei.
Cum puturosenia mea incomensurabila ma face sa scriu aceasta recenzie la saptamani bune dupa ce filmul ruleaza pe ecrane, n-am sa intru in detalii legate de subiect. Mai ales ca si titlul explica aproape tot. Am sa mentionez insa ca scenariul poseda cam toate ingredientele unui film de tip Rambo, in care agentul cel mai bun este scos din circuit, insa atunci cand “rahatul loveste ventilatorul” isi ia salvarea natiunii asupra-si si ii bate, neica, pe cotropitori ca pe fasole. In cazul asta s-a apelat la Gerard Butler, intru bucuria retinelor de domnite. Eu pe baiatul asta il vad ca pe un fel de Jason Statham cu oleaca de Clooney pe ici pe colo. In caz ca nu v-ati prins, asta este aproape un compliment.
In rest… mult pac-pac, mult bum-bum, cruzime asiatica, sange garla… ce sa mai… filmul de actiune perfect. Singurul lucru pe care l-am sesizat ca fiind un pic altfel decat la alte productii de acest tip, a fost momentul de slabiciune suprema. Stiti despre ce vorbesc: momentul ala care exista fix inainte de caftul de final. Momentul in care totul pare pierdut pentru totdeauna, doar pentru ca, la sfarsit, eroul principal sa straluceasca mai abitir. In Olympus Has Fallen, momentul asta este unul in care generali, amirali si secretari de stat se privesc neputinciosi in timp ce sistemul lor de aparare manifesta simptome acute de puerilitate. Cam taios misto-ul. Am apreciat.
