Pacific Rim

Pacific Rim este inca un film menit sa ne ridice moralul ferfenitit de criza, terorism, obezitate, consumerism, corporatism si toate celelalte molimi ce ne darama incet si sigur mitul democratiei pe care nici macar nu am apucat sa-l digeram vreodata indeajuns de bine. E un alt rod al tiparului scenaristic conform caruia „binilii invinge” intotdeauna. Ba mai pune si o cireasa de „totul este posibil” atunci cand masinaria cea mai demodata, condusa de pilotul cel mai putin disciplinat si de o incepatoare tacuta, constiincioasa si insetata de razbunare, este cea care aplica lovitura de gratie portalului prin care se strecoara netrebnicii extraterestri in lumea noastra.

Pacific-Rim-Movie-Poster-2

Ooops! Na ca am dat in vileag tot filmul in trei cuvinte. Asta nu poate fi de bine la adresa lui. Adica nu pot spune ca m-a impresionat in mod profund. Nici nu prea are cum. Efectele speciale si-au trimis limitele la fier vechi de ceva vreme deja, de cand „trucaj” implica limbaj binar, nu filmari mestesugite cu machete si iluzii optice. Ele nu prea mai pot, asadar, spune nimic nou de cand, cam pe vremea lui Matrix, s-au batut cu pumnul in piept a omnipotenta. Megastaruri in distributie n-avem, ca probabil s-a cam dus tot bugetul pe salariile programatorilor. Regizorul nu prea are experienta in domeniu, ca l-am vazut mai mult listat ca producator. Ochii fetelor se pot desfata cu ceva muschi si baieti simpatici, in timp ce baietii nu prea au la ce sa saliveze.

Singurii pe care acest film ii va da pe spate sunt pasionatii de comic books si gamerii, care vor recunoaste tot felul de trimiteri si aluzii, de motive recurente si de voci sau replici din diverse jocuri video.

Sper ca toata invazia asta de super-eroi sa-si indeplineasca macar rolul propagandistic pentru ca, din punct de vedere cinematografic, cu foarte putine exceptii, nu prea pot spune ca face mult bine. Singurul ei avantaj palpabil este ca ne face pe toti sa ne fie dor de un film CU ADEVARAT bun.