Paraziti cautam gazda

Matrix primu’, ala revelator, ala genialoid, ala e unul din filmele care pe mine m-a dat peste cap. Si nu, nu din cauza de efecte sau de Keanu sau de mai stiu eu ce alta trasatura care il face sa fie un film foarte bun. Pe mine m-a marcat un monolog in care Agent Smith il tintuise pe Neo cu o mana in gatlej si ii murmura scuipand saliva virtuala printre dintii stransi…

Acel monolog in care un produs de biti si bytes face omenirea praf m-a marcat. Smith ne-a numit atunci paraziti. Niste paraziti care invadeaza, folosesc si termina prin a ucide gazda pe care o populeaza, in cazul de fata Terra. Agentu’ avea dreptate: nu exista alta specie care sa se adapteze mai usor la orice conditii geografice, climaterice. Noi populam orice zona si imediat incepem sa folosim resursele existente acolo pentru a ne ancora cat mai bine in spatiu. Dupa care aglomeram, distrugem, modificam orice ca sa ne simtim noi bine, fara sa ne uitam prea mult in jur ca sa ne prindem daca e ok sau nu ce facem pentru alte specii, pentru noi insine pe termen lung. Iar asta se intampla de cateva sute de mii bune de ani. Sute de mii de ani in care am invatat sa traim mai bine, mai mult, in care am devenit mai puternici si mai inalti, ne-am grupat in comunitati de zeci de milioane de oameni, producem din ce in ce mai mult din resurse care se epuizeaza din ce in ce mai repede.

De cativa ani incoace, exista oameni care par sa se trezeasca din starea virala si tipa cum ca ne-am omori gazda. Ca noi, parazitii, s-ar putea sa ramanem fara materie prima de consumat. Doar ca tipetele lor se pierd in uruitul miliardelor de motoare care polueaza mai departe, in muzica bubuitoare in difuzoare din ce in ce mai mari si mai indobitocitoare, in bautura si droguri, in ziua de munca de 12 ore si in dorinta imensa a fiecaruia din noi ca in momentele libere sa uitam de tot si sa nu ne mai pese de nimic.

Am ajuns rotite mici si perfecte care se rotesc la turatii din ce in ce mai mari ca sa tina in functiune un sistem care incepe sa paraie pe la cele mai importante incheieturi ale sale. Doar ca noi, rotitele, nu mai putem vedea asta. Si chiar daca incepem sa aruncam priviri in jur, cineva are intotdeauna grija sa ne puna ochelari de cal. Iar daca tipam speriati, cineva tipa imediat mai tare ca „totul e bine”.

Dar nu e bine. Oricat de bine ne-ar sta ochelarii de cal, nu se poate ascunde pretul la petrol care tot creste, nu se poate sa nu vezi chixul sistemului alimentar care ne ingrasa pe toti, nu se poate sa nu vezi situatiile meteo extreme care devin normale in zone care pana acum cativa ani aveau o clima temperata. Poti sa nu VREI sa le vezi. Asta-i altceva.

Iar cea mai sumbra perspectiva este ca oamenii care poarta ochelarii de cal cu multa gratie, fara sa-i simta de fapt… se inmultesc fara sa se iubeasca, in timp ce oamenii care vad, care gandesc, care comit inca din ce in ce mai absurdul gest de a citi o carte, aleg sa poarte prezervativ. Ceea ce inseamna ca noi, ca specie, degeneram, ne degradam, in timp ce tot noi, ca specie de paraziti, ne pregatim de momentul suprem al existentei noastre: moartea gazdei. And then?

    1. EMIL 25 ianuarie 2010
    2. rodica 25 ianuarie 2010
    3. alt emil 25 ianuarie 2010
    4. danfintescu 25 ianuarie 2010
    5. Sirg 26 ianuarie 2010
    6. danfintescu 27 ianuarie 2010

    Add Your Comment

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.