Singura carte pe care am mai citit-o de Pascal Bruckner a fost romanul “Luni de fiere”. Care m-a impresionat prin puterea bolnava si prin ura pe care o poate naste dragostea dusa la paroxism, la patologic… Nu pot spune ca m-a socat foarte tare sexualitatea profunda si explicita. Asta pentru ca, asa cum se intampla intotdeauna in legatura cu erotismul, mai ales la noi in tara, lumea te previne, zambind atotstiutor: “… citesti Bruckner, ha? Vezi ca-i cu bagau!”. Este. Dar asta-i doar un pretext la el. Trebuie sa mai evoluam si noi sexual putin pentru a putea trece peste rasul adolescentin in pumni atunci cand ajungem la pasaje in care sexul este descris in cele mai viscerale amanunte ale lui.
Nu e nici un strop de sex in “Tirania penitentei”. Asta pentru ca aici e vorba despre un eseu politic, care analizeaza modul in care se priveste Europa azi, prin prisma trecutului si prin cea a prezentului. Ba chiar la un moment dat Bruckner ia aceste doua prisme si le combina intr-o figura geometrica noua si deloc simpla. In sensul ca pune Europa la zid pentru grumazul plecat pe care il intinde cu nonsalanta catre ispasirea oricarei pedepse din trecut. Suntem dispusi sa ne asumam toate greselile stramosilor nostri, incepand de la marile razboaie de colonizare si ajungand pana la Auschwitz. Ne cerem scuze pentru orice si recompensam pe oricine. Asta in timp ce uitam sa ne mentinem armatele intr-o stare cat de cat functionala si in timp ce exodurile moderne pun probleme de alteritate si alienatie pentru zeci de mii de oameni care vin pe batranul continent in cautarea unei vieti mai bune.
Evident ca Bruckner plaseaza Franta in mijlocul acestui tablou deloc optimist. Insa analiza e politica, economica, sociala si, mai presus de toate, extrem de coerenta.
Finalul apartine comparatiei dintre Lumea Noua si Lumea Veche. Doi colosi antagonisti care insa nu pot trai unul fara celalalt. Solutii? Sunt intr-adevar cateva. Insa in mod atat de francez, sau european, nici una din ele nu e aplicabila acum, in conditiile prezente.
Este o carte pe care, desi am citit-o in conditii de maxima oboseala, cu sinapsele prajite de zile lungi de munca la PrimaTV si la Kiss FM, m-a impresionat, in pofida stilului septic de lucrare stiintifica. Sunt sigur insa ca trebuie sa o recitesc, pentru ca oboseala m-a oprit de la a intelege multe din rationamentele pe care le dezvolta acolo dl. Pascal Bruckner.
Suna interesant. Trebuie sa-mi arunc si eu o privire. Referitor la introducere, ti-as reprosa o formula aruncata de dragul exprimarii elegante, dar cam lipsita de fond. Sau poate ma insel si imi explici mai exact ce intelegi prin “a ne maturiza sexual”.
“a ne maturiza sexual” = a fi indeajuns de maturi incat sa admitem ca exista si alte preferinte sexuale in afara de hetero, ca exista curve si ca mentinandu-le in ilegalitate nu facem altceva decat sa perpetuam boala si greseala, sa ne educam copiii astfel incat pubertatea sa nu-i surprinda fara sa stie ce au de facut, sa nu ne fie rusine sa pronuntam niste cuvinte.
Stiu ca exista si alte preferinte sexuale in afara de hetero. Le socotesc deviatii, perversiuni sau/si boli ale sufletului si trupului. Stiu si ca exista curve, dar nu sunt pentru legalizarea pacatului. (Vorba unora: “Legalizati prostitutia, legalizati crima, interziceti cultura si legalizati heroina”). Chestia cu sa stie ce au de facut la pubertate mi se pare iar interesanta… De cuvinte nu mi-a fost (poate din pacate) niciodata rusine. Cred ca toate astea ma fac imatur sexual. Eu credeam ca sunt doar crestin.
Te iei pe tine etalon pentru romanul mediu? Inseamna ca suntem un popor foarte cult, rocker si crestin. Si foarte optimist. 🙂