De cand a iesit la pensie taica-meu s-a apucat din nou de citit carti. Chestie care pe mine ma bucura foarte tare din doua motive: oameniii care citesc carti mi se par frumosi si puternici; plus ca am gusturi foarte asemanatoare la carti cu taica-meu. Sau cel putin asa imi aduceam eu aminte. Si imi aduceam bine aminte.
Paul Roberts este un american constiincios. In desavarsitul lor stil jurnalistic, s-a documentat folosind resurse de timp si bani de care altii n-ar dispune niciodata, pentru a aduna un volum imens de declaratii, interviuri, opinii, discutii personale.
Ideea cartii este una extrem de simpa: petrolul se va termina in curand, iar noi nu avem inca o tehnologie viabila care sa-i ia locul. Ba mai mult decat atat, singurul pe care suntem in stare sa-l facem este sa consumam din ce in ce mai mult. Iar “americanii-s de vina” este un leit-motiv insotit de atatea argumente, incat cred ca si cel mai ager consilier al lui George Bush s-ar freca mult, bine si ganditor in barba pana sa scoata un rebuttle competent.
Cartea e scrisa usor, pe intelesul americanului de rand. Atat de usor e scrisa incat multe idei se repeta. Astfel incat, daca fiul unchiului Sam n-a fost atent la o bucatica, fiind prea ocupat sa digere hamburgerul din ajun, sa existe sansa de a mai putea sa-si munceasca putin neuronul cu problema care ne va infometa si infrigura pe toti in cateva zeci de ani.
Poate putin prea lunga, ramane o carrte buna de citit ca sa mai deschizi ochii putintel.
Ba dimpotriva, eu cred ca alternative la petrol exista, tocmai din cauza ca suntem tot mai avansati tehnologic dar singura “solutie” aparenta este petrolul si motoarele cu randament scazut cu ardere interna. Zic solutie aparenta pentru ca marile concernuri energetice cumpara diverse brevete de energie alternativa pt a le tine la sertar. Pana atunci incearca sa exploateze la maxim afacerea petrolului.
Ma tem ca doar un nou razboi mondial (nu neaparat militar) sau o criza imensa va duce la o trecere rapida de la petrol la alte concepte.
Ideea pe care incearca musiu Roberts sa o acrediteze este ca de fapt nu se poate face o trecere rapida de la o economie bazata pe carbune si petrol la o economie curata, pentru ca am ajuns niste consumatori atat de mari de energie, incat trecerea asta ne-ar ruina pe toti. E adevarat ca exista si la asta solutii. Optimizarea consumului energetic actual. Asta ar fi cel mai bun lucru pe care sa-l putem face in momentul de fata. Asa ne-ar ajunge mai mult timp putinele resurse pe care le mai avem si, in plus, am avea un sistem energetic mai putin hamesit de inlocuit. Insa consumatorii nu se gandesc deloc la asta. In plus din spate vin economii emergente carora le este greu sa investeasca in sisteme energetice curate cand economia lor se dezvolta intr-un ritm extrem de alert si deci devin din ce in ce mai mari consumatoare de energie. Iar ultimul prag de siguranta climatica e din ce in ce mai aproape.
Ideea aia simpla de care zice el e total incorecta.
Avem alternative. Dar sunt tinute sub control politic. Nu e nevoie decat de o satptamana de research pe net pe teme free energy, motoare cu apa, Tesla, Gabriel LaFreniere, Steven Mark etc etc etc. Si daca faci si un research in timp observi ca au fost multe idei aparute brusc, ce pareau incredibile la moment dar care dubios au disparut. Anyway, se poate vorbi mult, dar eu bag mana in foc ca lumea asta e tinuta sub control de marile corporatii, care considera ca omenirea nu este pregatita pentru tehnologiile care le detin, si evident asta spre avantajul lor financiar.
El nu zice ca nu sunt idei. Ci ca nu sunt bani pentru a converti tot sistemul energetic. Surse alternative de energie exista chiar prea multe. Iti sugerez sa citesti cartea. Iar daca tu ai sta confortabil intr-un fotoliu de CEO al unei mari companii, sunt sigur ca ai actiona la fel cum fac si eu acum.
@danfintescu
ma bucur ca ai scris despre cartea asta si ca-i faci reclama. O chestie insa. Spui ca este scrisa usor, pentru americanu de rand. Insa, probabil, nu stii ca absolut toti jurnalistii de narativ, ca si paul roberts, scriu simplu. Nu ca sa inteleaga americanul de rand, cum usor arogant spui, ci ca sa inteleaga toata lumea. Ca asta e scopul jurnalismului. Adica sa fie inteles si, normal, sa fie adevarat. Daca nu ma crezi, incearca articole lungi din new yorker, esquire, harper’s etc. Chiar si new york times. Nonfictiunea nu poate fi “grea” sau abstracta, punct. Scriitura sofisticata din randul jurnalistilor de opinie de la noi e o inventie, o epatare a inteligentei. Asa ca jurnalismul de calitate, ala documentat si costisitor, cum bine ai spus, e doar la ei, nu la noi. Si va fi intotdeauna simplu si accesibil tuturor.
toate bune
Nu o spun arogant ci admirativ. Probabil ca nu mi-a iesit ironia. Insa eu admir stilul narativ american, scris pe intelesul tuturor, spre deosebire de bombasticul stil european, cu precadere cel frantuzesc, care, cu farafastacuri si fonfe-uri iti explica pe pagini multe lucruri care ar putea fi spuse simplu in 3-4 cuvinte. Iar “americanul de rand” este un target fair pentru o elocventa de invidiat, trebuie sa recunosti asta.