PiM – Punctul pe industria muzicală, ediția de Timișoara

PiM – Punctul pe industria muzicală

26 – 27 aprilie, Beraria 700 (Strada Coriolan Brediceanu), Timișoara

Workshop despre industria muzicală a anului 2017.

Preț (early bird; 5 bilete): 150 RON pt 26 aprilie / 250 RON abonament pe ambele zile (în limita locurilor disponibile).

Biletele sunt disponibile aici

Punctul pe “i”-ul din industria muzicală nu e acolo unde te aștepți să fie. Trăim vremuri ale marilor schimbări în domeniul ăsta și e cazul să ne deșteptăm rapid. Să ieșim din schemele clasice. Prea ne înghesuim toți în aceeași direcție, pe aceeași potecă îngustă, pentru ca apoi să ne mirăm că nu ne iese treaba niciunuia dintre noi.

La PiM (Punctul pe industria muzicală) vă povestesc despre cum e industria acum și, mai ales, despre cât de necesar este să construim artiști sinceri, coerenți și bine pregătiți pentru o carieră adevărată în industria muzicală. Nu vin să neg trecutul, vin să înțelegem prezentul și să pregătim viitorul.

Sunt la al doilea PiM pe care îl organizez. Uite cam cum a fost la primul, cel din Cluj-Napoca, acum câteva luni:

Muzica din film este produsă chiar de unul din participanții la PiM – Cluj-Napoca, membru în proiectul GTA – GherlăTotAnul. Lucru pentru ca îi mulțumesc!

26 aprilie (10:00 – 18:00) Berăria 700

10:00 – 10:30 – Sosire, prezentări, o cafeluță (inclusă în prețul workshop-ului)

10:30 – 11:30 – Termenii de bază ai industriei muzicale

11:30 – 12:30 – Ce-s drepturile de autor și cu ce se mănâncă ele

12:30 – 13:30 – Cum ajunge o piesă la radio

13:30 – 14:30 – Lunch (inclus în prețul workshop-ului)

14:30 – 15:30 – Există viață fără radio în industria muzicală?

15:30 – 16:30 – Cât și cum te poate ajuta Internetul azi?

16:30  – 17:00 – Pauză

17:00 – 17:30 – Exercițiu practic

17:30 – 18:30 – Invitat: George Hora – artist / producător muzical – “Hello mainstream, wanna fuck” (sesiune de întrebări și răspunsuri)

27 aprilie (10:00 – 18:00) Berăria 700

Întâlniri de 40 de minute (în limita celor 9 locuri disponibile) pentru discuții specifice, privind proiectele fiecărui participant la PiM.

Timp de 40 de minute îmi pun experiența și mintea la dispoziția voastră. Stăm de vorbă despre orice vreți voi. Ascultăm piesele voastre, căutăm soluții unor probleme, găsim idei pentru dezvoltarea proiectelor voastre.