Intru în bancă și, simțind ceva ciudat, ridic ochii din telefon. Nimic schimbat la prima vedere. În stânga erau aceiași consilieri de clienți pe care îi știu de ani de zile. În dreapta coada de la casă. Abia aci, în dreapta, am dat de primul indiciu: 7-8 oameni, toți cu gurile până la urechi și niciunul cu ochii beliți în “smarfion”, schimbau priviri complice între ei. Atunci i-am auzit pentru prima oară vocea:
– Naaanăăăăăăă! Aloooo!
Mi-am întins gâtul aidoma unui popândău, curios, un pic temător… ca orice mirean atunci când vine vorba despre catapeteasma încărcată de mister a ghișeului de orice gen. Scena era după cum urmează. De partea “sfântă” aceleași două casiere vopsite blond, trecute de frageda și lipsita de răbdare vârstă a primei tinereți. În fața primului ghișeu era ea. Avea tot ce-i trebuie: fusta lungă înflorată discret și pastelat, părul lung împletit în cozi cu pamblici, batic înflorat în total dezacord cu fusta. A ei fusese vocea pe care o auzisem mai devreme. Mă așez cuminte la coadă, părându-mi un pic rău că nu am prins loc în rândul întâi. Între timp, Nana terminase șuvoiul de cuvinte care se auzise neinteligibil din difuzorul telefonului până în vârful cozii unde mă găseam, iar proaspăt descrisa domniță încheiase cercurile largi în care își rotise ochii căprui și ușor urduroși. Punctul terminus al călătoriei oculare a fost privirea placido-ironică a casierei.
– Aicea a trimis banii! zice ea triumfătoare.
Casiera, cu sinea râzându-i în hohote, dar cu ochi inexpresivi și față de campioană intergalactică la poker:
– Doamnă, v-am mai spus. De trei ori până acum. Am nevoie de prima literă a prenumelui și de sexul celui care v-a trimis banii. (După o scurtă pauză, casiera s-a hotărât să-i facă junei o concesie) Adică dacă e bărbat sau femeie cine v-a trimis banii.
Fata lasă ochii să-i iasă din orbite și, așa holbată, își ia un răgaz de găndire. Dupa care trage adânc aer în piept și începe:
– Naaaaanăăăă! Nu-i bine, Nanăăă! Alooo! Nu-i ăsta, tu n-auzi!? Nu-i aici! Că doamna nu știe dă Gabor Cătălin. Tu zi-mi acuma! El i-a trimis!?!
Casiera, luptându-se fără prea mult succes cu un hohot de râs, vorbește răspicat:
– Prima literă a prenumelui!
– Gabor! latră cuminte fata
– Gabor și mai cum? întreabă casiera cu o seninătate care vădea repetiția.
– Cătălin! țipă fata
– Și care este prima literă a ACESTUI nume?
Băsmălata își ia o pauză. Se vedea cum caută, disperată, un răspuns care sa facă banii, pe care îi simțea aproape, să treacă de partea ei a ghișeului. Negăsind formula salvatoare, își întoarce atenția spre telefonul care rămăsese mut și stingher la urechea ei.
– Nanăăăăă! Care e prima literă dân numele ăla care începe cu “Cî”?!?!?!
Moment în care lumea ar fi aplaudat ca la teatru! Mă uit în spate. Absolut toți consilierii de clienți, cu clienții lor cu tot, erau în picioare, hlizindu-se cu gurile până la urechi. La coadă se râdea cu lacrimi. Casiera… Sfinx! În urechea fetei Nana urla de zor. Încetișor în ochii ei se aprinde o luminiță de speranță.
– Prima literă e “Că”, doamnă!
Publicul era deja în delir. Cei din spate întrebau șoptit care-i poanta, pentru că la ei nu ajunseseră toate sunetele primei litere a prenumelui săracului om care trimisese banii și care era, într-un fel ciudat, de vină pentru tot. Casiera, după o pauză în care nu se hotăra dacă să facă o criză de isterie sau una de râs, se hotărăște că a durat destul comedia.
– Adică prima literă a numelui e “Că”?!
– Da! (sfidătoare un pic micuța)
– Ia scrie tu aici pă foaia asta litera “Că”! Hai! Repejor, că e lume care așteaptă la coadă!
Juna apucă pixul și își potrivește foaia cu niște gesturi care arătau clar că nu prea e obișnuită cu această îndeletnicire. Între timp coada se mai mărise, dar își pierduse forma, pentru că ne doream cu toții să vedem și să auzim cât mai bine. Așa se face că, peste umărul pensionarei scunde din fața mea, am urmărit cu ochii măriți de interes cum mâna șovăielnică a tinericii noastre a început să se miște cu mare încordare. Pixul, supus, a trasat cu un scris de clasa I literele “c” și “ă”.
– Asta-i litera “Că”?!
– Da. (nesigură)
– Căte litere ai scris acolo? (răbdare mocnind a omucidere)
– Doo.
– Și eu ce te-am întrebat?! (crescendo de enervare)
– Care e prima literă! (supărată pe ea însăși, pe Nana, pe viață)
– Uite cum facem. Ieși binișor afară (sic!) și lămurește-te. Că uite câtă lume ai adunat aici la coadă! Deci am nevoie de prima literă a prenumelui și să-mi zici dacă e bărbat sau femeie. Atât!
Privirea fetei se împăienjenește brusc. Rămâne nemișcată preț de o secundă apoi, deodată, se întoarce pe călcâie și iese în timp ce urla în telefon:
– Mie nu-mi dă ăștia banii, Nană! Io mor, să știi!
Vocea i se pierde în vacarmul străzii, dar nu de tot. Răzbătea, când certăreață, când rugătoare, prin geamul gros al vitrinei. Nu apucă “fetele” de la casă să servească doi clienți că se și întoarce tipa. Dacă ar fi avut un cal alb și un steag pe care să scrie “victorie” le-ar fi fluturat și călărit într-o ordine care, să fim sinceri, nici nu mai era importantă. Publicul îi face loc să se bage în față. Hipsterul bărbos care tocmai dădea să își plăteasca rata la creditul din care, probabil, își cumpărase blugii ăia prea strâmți, se dă la o parte, fericit că a prins loc privilegiat, chiar lângă miezul acțiunii. Din spate se aude cum consilierii își fac atenți clienții că urmează un nou act al piesei de teatru. Cert este atât: în momentul în care fata ajunge la ghișeu, peste tot e o liniște mormântală. Fata nu o mai are pe Nana în ureche. Merge dreaptă, se proțăpește la ghișeu și cuvântează:
– Gata, doamnă. Am lămurit-o. E cu “Că” dă la kilogram.
Lacrimile de râs se uscaseră. La fel si pasta pixului pe formularul care îi adusese fetei, în sfârșit, banii de la Gabor Kătălin. Îi numărase hulpav și îi făcuse să dispară miraculos într-un fald al fustei. Își lua la revedere politicos de la casiera care îi zâmbea cu niște pumnale reci și ascuțite, când, deodată, îi vine ideea salvatoare. Cu voce tare, care să salveze situația, declamă:
– Și s-o iertați, doamnă, pă Nana! Că e batrână și nu știe care e treaba cu băncile, doamnă! Sărumâna!
Și-a plecat.