Primavara, deci bocanesc

Mama mea e inginer constructor. Tatal meu e inginer mecanic. Ceea ce m-ar face si pe mine inginer. Dar eu nu sunt inginer. De fapt, oricine ma cunoaste stie foarte bine faptul ca sunt anti-inginer pana in varful unghiilor. Nu ca principii, ci din punct de vedere structural. Io si stiintele exacte suntem la fel de straini unii fata de altii ca un citat din Malraux in primaria din Bragadiru.

Cu toata astea, data fiind genealogia inginereasca lunga de cateva sute de ani si care ma priveste critic si dezaprobator, s-ar presupune ca macar o oarecare toleranta la sunetele ingineresti ar trebui sa am. Nu ma refer aci la tacanitul tastelor de calculator, scartaitul creionului pe calc sau furculita care racaie zacusca de pe fundul borcanului de zacusca la un final de pranz frugal desfasurat pe un colt de birou. Nu. Ma refer la toate sunetele pe care le are un santier. Bocaniturile, trosnetele, tacaniturile, pacaniturile, scartaielile, harsaielile, polizarile, sudarile, sudalmile muncitoresti… si restu’. Si am toleranta destul de mare. De fapt, cand sunt pe un santier, am o senzatie ciudata de „io-te dom’le ce-ar fi vrut familia de la mine…” care nu e tocmai neplacuta, dat fiind faptul ca imi ocup viata facand ce-mi place.

Ceea ce nu pot insa intelege este urmatorul aspect. Si credeti-ma pe cuvant ca este vorba despre un studiu empiric realizat pe parcursul a mai multor ani si in mai multe locuinte pe care le-am impartit cu iubita mea sotie (ma rog, pe atunci iubita concubina – groaznic cuvant). Ei bine aspectul despre care nu inteleg nimic este urmatorul:

Muncitorii sunt niste oameni de la care nu ai cum sa ai cine stie ce pretentii de planning, management sau alte chestii de genul asta. Si atunci cum Doamne iarta-ma reusesc ei INTOTDEAUNA sa inceapa ziua de lucru (iar ei incep ziua de lucru foarte devreme) cu actiunea care face cel mai mare zgomot?! De parca s-ar gandi de cu o seara inainte: ce trebuie sa facem noi maine? Aia, aia si ailalta. Aha. Si cu ce putem trezi omenirea din somn? Care-i cea mai tare faza pe care o avem in program. Aia racaitoare de nervi, ucigatoare de vise si distrugatoare de pasnice dimineti? Pai… Asta. Bun! Cu asta incepem.

Si cum te-au trezit si te-au facut sa pufnesti si sa te infurii, de parca ar avea un senzor la tine in creier, muncitorii iau o pauza sau se apuca de o trebusoara linistita din punct de vedere decibeli, multumiti ca si-au atins scopul inca o zi. De ce scriu asta? Pentru ca vecinul nostru, care sta exact langa casa unde locuim acum (a socrilor mei), dar si mai aproape de casa noastra (in care nu ne-am mutat inca) s-a apucat de azi sa-si faca si el o casa. Ceea ce inseamna o vara plina de noise. Dar, prin amabilitatea doamnei mele si in pofida refuzurilor mele obstinate, avem doape! Asa ca… bring it on!

    1. sHaDoW gIrL 6 martie 2009
    2. sHaDoW gIrL 6 martie 2009
    3. mei 6 martie 2009
    4. JwP 7 martie 2009
    5. danfintescu 7 martie 2009
    6. Andreea 7 martie 2009
    7. mei 7 martie 2009
    8. Studenta Blue 7 martie 2009
    9. Studenta Blue 7 martie 2009
    10. Studenta Blue 7 martie 2009
    11. JwP 8 martie 2009
    12. danfintescu 8 martie 2009
    13. Andreea 8 martie 2009
    14. mei 8 martie 2009
    15. Simplu 8 martie 2009
    16. JwP 8 martie 2009
    17. Andreea 8 martie 2009
    18. mei 9 martie 2009
    19. Andreea 9 martie 2009
    20. danfintescu 10 martie 2009
    21. mei 10 martie 2009
    22. Andreea 10 martie 2009
    23. JwP 10 martie 2009
    24. mei 10 martie 2009
    25. Simplu 17 martie 2009

    Add Your Comment

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.