Crăciunul este Dumnezeul mercantilismului. E o perioadă în care băierile tuturor pungilor se desfac și lasă să curgă afară din ele cât mai mulți gologani. Mie perioada asta mi se asociază în minte cu o imagine dintr-un documentar: urși grizzly apucă leneși cu laba somoni epuizați din apa unui râu de munte. Unde noi suntem somonii, iar Moș Martinii sunt neguțătorii de orice fel.
Marfa cu care industria muzicală se transformă în grizzly este colindul. De fapt ar fi mai nimerit să îi spunem cântec de Crăciun. Colindele sunt “vechi cântece populare românești cântate de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou” (dexonline). Astea nu-s multe. Și cum nu s-ar putea ca toți artiștii să cânte aceleași câteva piese, a fost nevoie de un playlist mai bogat. Nimic mai ușor. În continuare, am făcut mânuța greblă și am adunat câteva date statistice ca să vă arăt că industria muzicală este un ursuleț grizzly foarte dibaci.
CELE MAI VÂNDUTE PIESE DE CRĂCIUN
Topul celor mai vândute single-uri din lume e primul loc în care mi-am băgat nasul. Pentru Generația Z mă simt dator să explic că single-urile erau niște discuri (viniluri) care conțineau doar două piese, fiecare pe câte o față a discului. Până pe la începutul anilor ’60 ăsta era principalul mod de a vinde muzica. Apoi, treptat, single-ul și-a pierdut importanța. Acum single înseamnă altceva.
Din TOP 40 cele mai vândute single-uri de Crăciun, 5 sunt piese de Crăciun. Asta înseamnă imens, pentru o categorie de cântece pe care nu le asculți decât 2-3 săptămâni pe an. Și încă n-ați văzut nimic. Hai să le luăm în ordine:
1. Bing Crosby – “White Christmas” (1942) 50 milioane discuri vândute
3. Bing Crosby – “Silent Night” (1935) 30 milioane discuri vândute
13. Mariah Carey – “All I Want for Christmas Is You” (1994) 14 milioane discuri vândute
18. Gene Autry – “Rudolph, the Red-Nosed Reindeer” (1949) 12.5 milioane discuri vândute
22. Band Aid – “Do They Know It’s Christmas” (1984) 11.7 milioane discuri vândute
Așadar cel mai bine vândut single al tuturor timpurilor este un cântec de Crăciun! De fapt, două din primele 3. Ale tuturor timpurilor!!! Dacă vă veți uita la anii de lansare veți observa anii de forță maximă ai acestui mod de fixare a muzicii (1935 – 1949) sunt anii cei mai prezenți în top. De apreciat Mariah Carey, care a reușit să vândă 14 milioane de discuri în 1994, când single-ul era un fel de exponat demn de Muzeul Antipa. Proiectul Band Aid, inițiat de Bob Geldof, este de fapt un “All Star” caritabil, astfel încât prezența lui acolo este lesne de înțeles.
CEL MAI ÎNREGISTRAT CÂNTEC DE CRĂCIUN AL TUTUROR TIMPURILOR
Joseph Mohr și Franz Xaver Gruber. Îi știți? Nici eu nu-i cunoșteam până azi. Cu toate astea, ei sunt autorii (Mohr compozitorul și Gruber textierul) celui mai înregistrat cântec de Crăciun al tuturor timpurilor. Deși piesa originală era în germană, și varianta în engleză s-a bucurat de foarte mult succes. Atât de mult încât doar în Statele Unite, la Oficiul pentru Copyright s-au înregistrat 733 de interpretări.
Asta înseamnă că din 1816 și până acum au existat 733 de artiști care au înregistrat această piesă în scopuri comerciale. Nu cred să fie cover mai popular decât ăsta pe lume. Nu știu vouă, dar mie mi se pare imens.
CELE MAI POPULARE CÂNTECE DE CRĂCIUN – TOPUL SĂPTĂMÂNII
Billboard folosește datele furnizate de Nielsen, una din cele mai renumite societăți de monitorizare a muzicii din lume. Topul se bazează pe difuzări la radio, vânzări fizice sau digitale, streaming. Adică pe tot. În ultima săptămână din 2015 cele mai populare piese de Crăciun au fost:
1. Mariah Carey – “All I Want for Christmas Is You”
2. Jordan Smith – “Mary Did You Know”
3. Brenda Lee – “Rockin’ Around the Christmas Tree”
4. Nat King Cole – “The Christmas Song”
5. Bobby Helms – “Jingle Bell Rock”
Ce avem noi aici? Păi în primul rând nici urmă de Bing Crosby și al său cel mai vândut single. E clar că s-a săturat lumea de el. Pe de altă parte întâlnim, într-o majoritate covârșitoare, piese vechi. Singura prezență, care e chiar o țâră șocantă, este cea de pe locul 2. Jordan Smith este finalist The Voice U.S. Clipul a adunat 4.5 milioane de vizualizări pe Youtube într-o săptămână, ceea ce nu e mult deloc, mai ales într-o piață imensă cum e America. Deci airplay-ul și vânzările l-au adus acolo.
Următoarea piesă relativ nouă din acest top este abia pe locul 15, unde ne întâlnim cu Michael Buble – “It’s Beginning to Look a lot like Christmas”. De ce tot piesele vechi sunt cele iubite? Eu văd două cauze posibile: fie industria muzicală a prezentului nu mai crede în potențialul Crăciunului, fie Generația Z e Grinch. Dacă varianta a doua e cea adevărată, eu îi înțeleg. Pentru că noi, ăștia mai bătrâni, prea am fost grizzly timp de prea mulți ani cu sărbătoarea asta.
ROMÂNIAAAA!
La noi în patrie lipsesc cu desăvârșire statisticile care să mă poată ajuta în vreun fel. Vânzările sunt ca și inexistente, venturile obținute din concerte sunt strict secrete, airplay-ul este irelevant pentru doi din cei mai importanți artiști care monetizează Crăciunul. Astfel încât m-am apucat eu să scotocesc pe Youtube. Am căutat așa: “colinde Hrușcă” și “colinde Fuego”. Apoi, ca să am și un etalon din industria profesionistă, am căutat și “colinde Andra”. Iată rezultatele:
Ștefan Hrușcă
1. “4 ore de colinde cu Ștefan Hrușcă” – uploadat de Flower Go acum 2 ani, 3,22 milioane de vizualizări
2. “Deschide nană ușile” – uploadat de Ștefan Hrușcă acum 8 ani, 2,18 milioane de vizualizări
3. “O ce veste minunată” – uploadat de Alexandru Alexa acum 4 ani, 1,59 milioane de vizualizări
Fuego
1. “Împodobește mamă bradul” – uploadat de RBA Records acum 5 ani, 4,71 milioane de vizualizări
2. “La mulți ani (e noaptea de Crăciun)” – uploadat de OficialFuego acum 4 ani, 1,11 milioane de vizualizări
3. “E noapte de Crăciun” – uploadat de Flash Light acum 2 ani, 0,98 milioane de vizualizări
Andra
1. “Vis de iarnă” – uploadat de MediaPro acum 4 ani, 3,98 milioane de vizualizări
2. “Din ceruri ninge alb” – uploadat de Andra acum o săptămână!!!, 1,49 milioane de vizualizări
3. “All I Want for Christmas Is You” – uploadat de Andra acum 2 ani, 1,47 milioane de vizualizări
Total:
Hrușcă – 6,99 milioane de vizualizări (din care 2,18 pe canale oficiale)
Andra – 6,94 milioane de vizualizări (din care toate pe canale oficiale)
Fuego – 6,80 milioane de vizualizări (din care 5,82 pe canale oficiale)
Crăciunul este sau ar putea fi, așadar, un business și pentru industria noastră muzicală, anemică și naivă cum e ea. Doar că prea puțini înțeleg asta și mult prea puțini înțeleg cum se poate monetiza. Sunt curios câți își vor mai aduce aminte de articolul ăsta al meu până în decembrie 2016. 🙂
sursă imagini: www.alternet.org (capitalist Santa), thepermanenttourist.com (Gruber & Mohr)
bibliografie: Wikipedia, Time Magazine, Billboard, Youtube