Tricia Rose – “Rap Music and Black Culture in Contemporary America” (recenzie)

“Rap Music and Black Culture in Contemporary America” nu e prima carte despre rap pe care am citit-o și-s tare fericit din cauza asta. Pentru că Tricia Rose e prima care ia la puricat și disecat muzica asta cu atâta meticulozitate științifică, încât totul s-ar putea să devină neverosimil de complex pentru un cititor care nu e rapper sau care n-a studiat problema. Iar eu rapper nu-s. Adică sunt, în măsura în care e orice rocker.

Black Noise

Autoarea, Tricia Rose, e de profesie sociolog și uite-așa devine absolut normală analiza profundă și detaliată a stratificării și evoluției societății americane care a dus la apariția muzicii rap în New York-ul anilor ’70. Dar ea reușește o performanță mult mai mare de atât. Asta este prima carte care analizează muzica rap din punctul de vedere al psihologiei, mitologiei și istoriei creației ei. Și, chiar dacă pe ici pe colo devine un pic pretențioasă în exprimare, am citit niște chestii care mi-au deschis foarte mult mintea.

“Rap Music and Black Culture in Contemporary America” mai are o mare calitate. În viața mea n-am citit o carte despre muzică sau industria care o înconjoară în care să găsesc mai multe referințe. Cumva, cred că-i logic. Industria muzicală nu-i un domeniu cu foarte mulți oameni studioși. Iar atunci când unul din ei se apucă de scris, scrie ce-a trăit și ce a învățat în mod empiric. În plus, oamenii din industria asta sunt și extrem de mândri. Deci chiar dacă “vorbesc din cărți”, cei mai mulți din ei preferă să-și însușească paternitatea ideilor pe care le enunță.

Deci, chiar dacă nu te interesează muzica rap (ceea ce e o mare tâmpenie din partea ta), Tricia Rose merită citită pentru că ea are amabilitatea de a oferi o mulțime din sursele ei de informare. Personal, eu cred că am adăugat mai bine de 10 titluri pe “Kindle readlist-ul meu”.

Hai s-o explic și p-asta cu “mare tâmpenie din partea ta”. Eu nu spun că e necesar să-ți placă muzica rap. Dar, dacă ai de-a face în vreun fel sau altul cu domeniul muzical, e o mare tâmpenie să o ignori. Muzica rap este, în acest moment, la fel de bine înșurubată în cultura modernă, la fel de omniprezentă și mai profitabilă ca orice gen muzical de pe lume. Să n-o bagi în seamă înseamnă că îți pui singurel ochelari de cal. Revin la principiul pe care l-am repetat de atâtea și atâtea ori: dacă ești profesionist în industria muzicală, n-ai voie să ignori genuri muzicale doar pentru că nu-ți plac.

Am recitit acum paragrafele de mai sus și îmi dau seama că am folosit un limbaj mult mai academic decât îmi stă în mod normal în fire. Dar jur că nu cred că am încotro. Cumva, “Rap Music and Black Culture in Contemporary America” îți impune să o arzi așa, științific.

Puteți cumpăra “Rap Music and Black Culture in Contemporary America” de aici.

Citatele mele preferate din “Rap Music and Black Culture in Contemporary America” sunt*:

“Shocklee (Public Enemy, n. trad.) susține punctul de vedere enunțat de Neville și Touissant atunci când afirmă că ‘muzica nu e altceva decât zgomot organizat. Poți lua orice – zgomotele unei străzi, o conversație, orice vrei – și să transformi acel ceva în muzică organizându-l.'”

“George Lipsitz susține că ‘Muzica comercială este în esență dialog, un produs al unei conversații istorice continue, în care nimeni nu are primul sau ultimul cuvânt. Urmele trecutului care se întrevăd în muzica a prezentului nu sunt deloc întâmplătoare: nu sunt simple juxtapuneri ale unor realități incompatibile, ci reflectă un proces conversațional cu rădăcini adânci în istoria colectivă și hrănit de ingeniozitatea artiștilor.”

* traducerea îmi aparține

 

STAI, NU PLECA! ÎNCĂ...

Dacă-ți plăcu scriitura și vrei să mai afli ce-mi bubuie debla,
apasă butonu' de colea, te rog!