Există cazuri, nu foarte frecvente, când se întâmplă ca o trupă sau un artist solo pe care nimeni nu l-ar fi văzut vreodată difuzat de un radio mainstream (comercial, cocălăresc, de-ăla de căcălică de dă numa’ muzică proastă și pune umărul serios la îndobitocirea națiunii) ajunge brusc în heavy rotation taman pe un astfel de post pe care până deunăzi nu prididea să-l hulească. Nu, nu e un articol despre cum e mai bine să nu arunci cu bolovani definitvi în scăfârlii din industria muzicală, pentru că asta ține de nivelul de diplomație și bună-creștere al fiecăruia. Există o concluzie, promit. Am așezat-o, previzibil și plicticos, la sfârșit.
Înainte de orice, hai să ne lămurim de ce s-ar rătăci un artist pe un radio mainstream dacă locul lui nu e acolo. Eu văd două explicații mari și late: în primul rând pentru a-și satisface un orgoliu personal (cu variantele “ca să văd și io cum e”, “ca să fac rost de niște cântări, că e cam mare foamea”, “că prea ajung multe ciurucuri pe radio”) și în al doilea rând ar fi o pură întâmplare (mai mult sau mai puțin orchestrată).
Pentru varianta “orgoliu” există foarte multe nuanțe. În general artiștii în cauză nu vor recunoaște că s-au străduit din răsputeri să facă o piesă mainstream ca să nu-și strice apele cu fanii lor. Hipsterii, rockerii, rapperii (etc.) taxează grav dorința vădită de a fi difuzat pe un radio de hituri, care lor le cam pute a hamsii și mușama. Ceilalți artiști, de pe același raft muzical cu “rătăcitul”, vor ridica o sprânceană incredulă și un colț de buză a zâmbet amar. “S-a curvăsărit și ăsta…”, vor șopti ei cu năduf. Apoi se vor întoarce cu și mai mult aplomb la muzica lor, jurându-și crunt în barbă că ei nu vor face asemenea compromis în viața lor. Dar vor pleca urechea la toate zvonurile despre încasări din drepturi și vor urmări, disprețuitori pe dinafară, agenda de concerte a artistului cu hit pe radio: “Decât să cânt la Festivalul strugurilor acre din Țumbești, mai bine stau acasă.”
Hai să vorbim “pă concret”. Uite câțiva artiști români pe care eu îi consider “rătăciți pe radio” în ultimii ani. Îi trec cronologic pe listă, apoi comentez felul în care asta i-a afectat sau nu: Cargo – “Dacă ploaia s-ar opri”, ROA – “Ne place”, Vama – “Perfect fără tine”, Mihail – “Mă ucide ea”. Evident că mai sunt și alte exemple, însă astea patru mi se pare că acoperă destul de bine scenariile posibile.
Cargo – “Dacă ploaia s-ar opri”
În lumea rockerilor bătrâni, Cargo sunt printre granzi. Au publicul lor, bikerii lor. Cargo au un sound al lor, pe care un ascultător de rock îl recunoaște oricând și oriunde.”Dacă ploaia s-ar opri”este, din câte știu, singurul hit Cargo difuzat vreodată pe un radio mainstream. Dintr-o discuție foarte veche cu membri trupei îmi aduc aminte (și s-ar putea să nu-mi aduc aminte bine, pentru că șpriț) că difuzările le-au adus un niște cântări care altfel n-ar fi intrat niciodată.
Ei au primit cântările cu zâmbetul pe buze, știind exact în ce se bagă. Erau siguri că o mare parte din organizatorii de spectacole care îi cheamă pentru piesa “Dacă ploaia s-ar opri”, habar n-are ce cumpără de fapt și s-au bazat pe forța brută a rock-ului clasic și pe versurile lor ușor de memorat. Au fost niște rockeri care s-au distrat cu un public care nu era al lor. Cam asta e povestea.
Ei fac parte din categoria artiștilor atât de bine stabiliți pe felia lor, încât un hit pe radio nu va fi niciodată prilej de autoanaliză sau schimbare de strategie. Poate doar de povești amuzante, spuse la bere, de la cântări ciudate.
ROA – “Ne place”
Mulți dintre ascultătorii fideli de radio CHR probabil nici nu mai țin minte proiectul ROA. Rise of Artificial e un proiect care s-a lansat cu hitul de mai sus, care a ajuns în heavy rotation la toate radiourile mainstream. ROA este semnată la Cat Music, una dintre cele două case de discuri majore din România. Trupa există încă și a avut cântări anul ăsta, printre altele, la ICEE Fest, Airfield Festival, Spellground (mă rog…;) )
Succesul pe care l-au avut a fost întâmpinat cu o răceală ostilă de către membrii trupei. Au respins, pe rând, ofertele venite de la diverși manageri și impresari mainstream, au refuzat concertele care nu corespundeau propriilor standarde, s-au învăluit într-o gogoașă de tăcere posacă, de parcă așteptau să le treacă mai repede hitita acută ce-i lovise, ca să se poată apuca de treabă. Probabil pentru că membrii trupei erau deja de ceva ani în industrie, ei s-au prins că banii sunt singurul scop al casei lor de discuri. Și n-au vrut să renunțe la crezul lor artistic pentru asta.
Ursuzenia lor și timpul și-au făcut treaba repejor, astfel încât la puțină vreme după “Ne place”, ROA a putut scoate piese după cum le-a poftit inima și să-și stabilească un loc clar pe raftul pe care ei se simt confortabil, chiar dacă asta înseamnă mai puțini bani pentru ei din acest proiect. Asta ar fi categoria artistului care semnează cu o casă de discuri, scoate un hit și își dă imediat seama că nu asta e calea de urmat pentru el. Cu siguranță că, aflând repejor cine nu vor să fie, băieții de la ROA au înțeles și mai abitir cine sunt de fapt.
Vama – “Perfect fără tine”
Vama e un caz special. Este o trupă construită în jurul unui artist. Vama este, de fapt, Tudor Chirilă. Care Tudor, așa rebel și pasional cum pare, cu disprețul lui fățiș față de tot ce reprezintă societate de consum, este un artist extrem de cult și inteligent, care își calculează atent fiecare mișcare. Din câte îl cunosc eu, s-ar putea ca meteahna asta, de a calcula prea mult și prea multe, să-i dăuneze câteodată.
“Perfect fără tine”, orice s-ar spune, e o piesă care e la granița a ceea ce reprezintă Vama din punct de vedere muzical. E un volum doi de la “Nu am chef azi” care pare să facă abstracție de tot ce s-a întâmplat cu proiectul ăsta în anii dintre cele două piese. Dacă le asculți una după alta, cele două hituri construiesc o imagine coerentă. Ce ne facem, însă, cu toate celelalte cântece? Piese despre care fanii Vama vor spune oricând că ele sunt, de fapt, adevărata muzică a artistului lor preferat?
Evident că “Perfect fără tine” le-a adus concerte multe. Însă, dacă veți avea curiozitatea să ascultați piesele lansate de Vama după hitul lor din vara lui 2014, veți ajunge probabil la aceeași concluzie ca și mine: Vama a încercat, a văzut cum e, nu i-a plăcut mainstream-ul românesc și a făcut stânga-mprejur.
“Nu am chef azi” este o piesă pe care o știe oricine, indiferent ce altă muzică mai ascultă. Atât hipsterul din Control cât și manelistul de la Han vor completa în cor versurile piesei la orice oră. Bipolaritatea asta a artisului Vama contrastează cu felul pedant în care Tudor își comunică propria personalitate publică. Și poate tocmai pentru că starul Chirilă e atât de mult mai mare decât trupa în care cântă apare și nevoia de a avea o Vamă mai mare. Dar să rămâi rebel e un pic greu când ești în heavy rotation. O rugăminte personală: Tudore, rămâi rebel! Îți șade mult mai bine, chiar dacă asta înseamnă mai puține concerte.
Mihail – “Mă ucide ea”
Mihail e un artist abia apărut. Simpatic, cool, cu lipici la fete, moldovean de peste Prut, el scoate o piesă simplă, pe care o poate fredona oricine. Hit, tati! Semnează cu Roton un contract din ăla de artist începător (prietenii știu ce zic), piesa intră pe radio, crește. Apar cererile pentru concerte. Artistul le onorează pe toate prin serviciul de booking pe care i-l oferă casa sa de discuri. Toate par roz și frumoase.
Există totuși niște bubițe. Mihail cântă folk. Oricât de șarmant e, el rămâne un băiat cu o chitară, care cântă un hit și niște piese de nu le știe și nu le înțelege nimeni (pentru că unele din ele sunt în rusă, poate, iar fanii lui Vysotky nu prea ies în cluburi sau la zile de oraș). Cei care l-au chemat s-au bucurat că pot avea un cântăreț în vogă pe un preț de nimic, pentru ca apoi să se simtă dezamăgiți că Mihail nu are un concert în toată regula. Păi de un’ să aibă?! El, săracul, ar putea cânta și trei ore cu chitara, într-un loc în care oamenii s-ar aduna să asculte muzica de îl unge pe el la suflet. Dar locurile alea nu-s profitabile pentru casa de discuri.
Mihail este arhetipul artistului începător care s-a lăsat dus de val. Care a zis “da” atunci când trebuia să zică “nu”. Și care are, acum, de convins două categorii de public de două adevăruri care se bat cap în cap. Publicul mainstream că e capabil să scoată un alt hit mai mare decât “Mă ucide ea”, sau publicul folk că, de fapt, hitul lui a fost o întâmplare, cum întâmplări au fost și toate concertele de prin cluburi unde se ascultă fix muzica pe care folkiștii o disprețuiesc. Oricare din drumurile astea sunt foarte greu de urmat acum, când prea multe decizii s-au luat pripit, ca să nu zic mai rău.
De ce am scris articolul ăsta?
Poate că vi se va părea răsuflată concluzia mea. Dar voi continua să mă lupt cu morile de vânt în speranța că voi schimba ceva, oricât de puțin: pentru un artist este extrem de important să se cunoască pe sine însuși și, mai ales, să știe exact unde vrea să ajungă. Succesul, dragii mei, poate purta ghiul de aur sau Converși. În secunda în care ai cântat pentru prima oară în public e clar că vrei succes. Însă ai grijă să afli cine ești și cui vrei să cânți. Apoi, după ce ai aflat, nu mai uita asta niciodată!
sursa imagini: radioconstanta.ro, www.youtube.com, www.imperialtransilvania.com, www.iabilet.ro
