Robbie Williams – cronică de concert

Cald. Cald afară de mi înmoaie genunchii. În cap soarele îmi toarnă fierbințeală în timp ce în urechi îmi răsună toate refrenele de piese care conțin cuvântul “bere”. Îmi imaginez ce gust are, cum paharul se aburește de la răceala berii proaspăt turnate. Ce să mai încolo și încoace… mă auto-torturez. Lângă mine, ea pășește mărunțel.

Cuminței, dăm ocol tuturor gardurilor. Am venit devreme, că n-am mai fost de mult la un concert și nerăbdarea-i mare. Abia de-i șase. Accesul la ora asta e floare la ureche. Lumea abia acum începe să se strânga. La fetițe durează mai mult. O aștept încercând să mă lămuresc dacă asta se întâmplă pentru că ele sunt mai multe sau pentru că trebuie să-și exhibe conținutul poșetelor. Abandonez rapid gândurile astea. Uite-o. O iau de mână și pornesc hotărât spre primul chioșc de jetoane care îmi iese în cale.

Surpriză! Nu-s jetoane. Sunt un fel de carduri pe care scrie RW plus Banca Transilvania. Ciudat. Dar deja e coadă peste tot. Ne așezăm la un rând. Orice rând e bun, atâta vreme cât are o bere la capătul lui. Berea de la capătul rândului. Bine, momentan la capătul rândului e un om cu o șapcă galbenă. Gurile ne sunt încleiate de sete. Și e soare crud peste tot. Din când în când privesc printre gene colțul Casei Poporului care ne va da umbră în imediat. Constat cu stupoare că stau la rând de trei minute și nu m-am mișcat deloc. Aplicăm tactica românească a statului la două cozi. Pe ea o las la cea împietrită, în timp ce eu mă duc la una mai vioaie. Ajung în față repejor. Cer patru beri și, în timp ce aștept să-mi fie turnate, privesc la omul cu șapca galbenă. E tot acolo, transpirat și supărat. Nu-i merge cardul lui de Banca Transilvania. Clienții sponsorului puteau, dacă voiau, să își folosească propriile carduri de credit sau debit. Printr-un colț de minte trece vâjâind viziunea catastrofei: POS-urile funționează pe bază de net. La cele câteva zeci de mii de oameni ce vor veni, netul va fi ca și inexistent. Dacă ai parte de 2-3 clienți ai Transilvaniei la fiecare cort… PA!

Dar am berile în față. Pe toate patru. Într-un carton frumușel. Le devorăm. Ne întâlnim cu prieteni. Și ei vor beri. Hai să luăm zece. Bunghesc o coadă mai mică. Ne postăm acolo, fericiți. Apoi ne dăm seama: e coada de la cortul Betty Ice. La bere începe să fie dezastru. Încă nu începuse nici măcar Delia să cânte. Pentru zece beri am stat cam un sfert de oră. Când ne-am întors, fetele erau ușor îngrijorate. Ce mai conta!? Aveam bere!

A început să cânte Delia. Mi-a plăcut cum a sunat, atâta vreme cât a sunat. Am apreciat la ea faptul că și-a limitat intervențiile dintre piese. Am apreciat publicul care, mai abitir decât la alte opening acts, a cântat hiturile. A venit Carla’s Dreams pe scenă și nu mi-a plăcut: gâtlej crispat, din când în când pe lângă, fără vână. Apoi a picat sunetul. Nu mi-a plăcut că s-a enervat Delia. De fapt nu mi-a plăcut că ne-a arătat și nouă că s-a enervat. Însă, fără să cred că exagerez, din punctul de vedere al tehnicii vocale și al vocii de la Doamne-Doamne, fata asta fost cel mai tare artist care a suit pe scenă aseară.

Despre Lemar recunosc că nu știam nimic. Am crezut că e vreun proaspăt intrat pe piață, însă uite că nu e așa. Cea mai importantă amintire legată de cântarea lui este că atunci s-a terminat berea. Și deci am plecat să mai luăm. Ce am găsit la coadă la corturile Ursus a fost, cred, cea mai urâtă experiență de concert pe care mi-a fost dat să o văd. Am stat cam 40 de minute înainte să renunțăm, timp în care la punctul de vânzare din fața mea au fost serviți cel mult opt oameni. Nimic nu mergea: dozatoare, sistemul vieții de luat banii de pe carduri. Apoi, colac peste pupăză, au dispărut cartoanele cu rotocoale în care puteai să transporți paharele. A început o vânătoare acerbă după orice putea fi folosit pe post de mijloc de transport al băuturilor.

Admir foarte tare oamenii care, deși morți de sete și de cald, au rămas calmi. Ba chiar mai glumeam între noi. Peste tot plutea solidaritatea de coadă la portocale a anilor optzeci. Însă minții crețe care a conceput sistemul ăsta de rahat îi doresc să se înece într-o flegmă cleioasă și colectivă, dată de toți oamenii pe care i-a făcut să aștepte. Idioților care au aprobat sistemul ăsta le doresc să vină zânii de la BT și să le toarne pe gât toată berea acrită care nu s-a vândut din cauza lor. Capete seci de corporatiști pierduți în lumea voastră de cifre, vă rog eu, când vine unul cu o idee despre cum se vinde bere la concert asigurați-vă de două lucruri: că omul ăla bea bere (și înțelege ce-i aia să îți fie sete rău la un concert) și că în ultimii ani a scos nasul din laptop ca să mai ginească vreo cântare cu peste 200 de spectatori pe undeva. Mi-e scârbă maximă de voi. Prea puține corturi la câte bilete ați vândut. Fronturi de servire prea mici la corturile voastre. Nu ați amenajat toalete pentru persoanele cu handicap. Știți ce vă doresc eu?! Să luați rețeta asta și s-o aplicați la cel mai tare festival de black metal din lume! Să vedeți acolo cât de civilizat vor sta la coadă băieții ăia. La coadă să-și facă un selfie cu voi crucificați cu capul în jos.

Eu am mers să-l văd pe Robbie mai ales pentru felul în care știe să-și controleze publicul. Să se joace cu emoțiile și mințile oamenilor. Să fie simpatic și haios. Robbie Williams este, după umila-mi părere, unul din cei mai mari entertaineri pe care îi are planeta Pământ la ora asta. Show-ul e frumos, hiturile cântate de mulțime, zeci de mii de mâini și telefoane în aer. Dar felul în care face orice vrea din oameni mă trimite cu gândul la dictatori sau profeți. A fost unul din concertele alea de care îmi voi aduce mereu aminte cu drag. Iar el, chit că mâine seară le va spune altor oameni că își dorește să fie fiul țării lor, că habar n-avea că e atât de faimos în țara lor, a fost sau a reușit să pară sincer. Orice om dorește vreodată să fie cât de cât bun pe o scenă ar trebui să studieze ce face omul ăsta între piese. Cum dozează emoțiile oamenilor și cum știe să-i facă fericiți.

Foarte bun momentul petrecut în patul de LED-uri cu Lumi ce măritată din Constanța. O idee simplă, frumoasă și de efect. Chiar mă întrebam ce va putea găsi care să bată căsătoria de pe scenă pe care o făcea turneul trecut.

Excelent sunetul, deși parcă un pic mai încet decât la AC/DC. Foarte bune luminile și felul în care Casa Poporului a devenit decor. Foarte tari instrumentiștii, fetele alea frumoase de la backing la fel. A fost un concert extraordinar și sunt tare fericit că l-am văzut pe Robbie Williams. Îmi pare tare rău că am scris despre coada de la bere mai mult decât despre omul ăsta mișto. Dar la cum am fost tratați noi, publicul, organizatorii acestui eveniment merită cataroaie de-astea de la cât mai mulți bloggeri.