Robert Saladrigas – “Marea nu e niciodata singura”

Nu stiu cum se face ca am citit numai carti “dark” in ultima vreme. Ma rog, nu ca m-as demoraliza usor. Noroc cu Ana Calin, care mi-a dat una mai usurica si mai de vara asa. Dar de-abia am inceput-o, asa ca mai are si asta timp sa se intunece.

Mi s-a parut cel putin ciudata ideea scriitorului spaniol de a-si asuma rolul unui norvegian. Ciudata si oarecum deviata pasiune a sangelui latin degraba clocotitor de a-si pune o masca de om rece si rezervat. Cu toate astea, norvegianul care iese din aceasta corcire literara e spumos si pasional, volubil si sentimental, asa cum numai un latin poate fi. De unde si ratarea lui in plan de om nordic. Neadaptat la Norvegia, isi paraseste tara, familia, cultura pentru a rataci fara tinta pe mare, singura si adevarata sa mare pasiune.

marea_nu_e_niciodata_singura

Ca orice barbat inzestrat cu harul cuvintelor, ca orice marinar ratacitor, dl. Nysted a avut parte de destul de multe femei in viata lui. Cu toate astea, cu o discretie de gentleman, trece sub tacere numele lor, cu doua exceptii. Singurele doua femei din viata lui, de fapt. Iubirea adolescentina care moare odata cu aparitia anilor de maturitate (Ebba) si amanta lapona pasionala si ludica pe care numai o dragoste de om matur o poate aduce (Anna-Leena).

Si apoi este Boala. In jurul careia se pretexteaza intregul roman. Conceput ca un lung monolog tinut in fata diversilor oameni care de voie sau de nevoie viziteaza camera din ce in ce mai morturara a unui bolnav de SIDA, un monolog in care replicile celorlalti sunt suprimate pentru ca ele isi pierd total importanta in fata nevoii absolute de marturisire, romanul este pe alocuri usor ca o seara de vara pe malul marii din Barcelona, iar in alte locuri greoi si negru ca o noapte polara din nordul Norvegiei.

Nu este o carte usor de citit. Cred ca autorul si-a dorit sa-l faca pe cititor sa munceasca pentru a reusi sa digere gandurile alunucoase ale unui muribund care isi stie soarta pecetluita si nu poate decat sa se uite resemnat cum corpul i se dezintegreaza. Peste tot, insa peste sfarsit mai ales, apare si o mare doza de seninatate. Frica de moarte, in niciun caz. Regrete? Poate doar intrebari la care ar fi dat alte raspunsuri in trecut…

    1. adriana 12 May 2009
    2. Biluţǎ 12 May 2009
    3. danfintescu 12 May 2009
    4. Deea 13 May 2009
    5. Biluta 14 May 2009
    6. danfintescu 14 May 2009
    7. Biluta 14 May 2009
    8. danfintescu 14 May 2009
    9. Biluta 14 May 2009
    10. Sorin 19 May 2009
    11. Pingback: ce mai citim « loc de defulat 26 May 2009

    Add Your Comment

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.