Salman Rushdie – „Luka și focul vieții”

luka si focul

„E mult prea subțire!” Cam asta gândeam în timp ce, cu ochii măriți de bucurie și degetele hulpave înhățam noua carte a lui Rushdie de pe raftul librăriei în care intrasem să cumpăr niște cadouri jurându-mi ca măcar de data asta să ies fără vreo carte pe care să o adaug la teancul deja considerabil de la categoria „de citit”. Și este cam subțire. Adică… Se poate citi cu ușurință într-o zi, dacă te așterni serios la treabă.

Iar la cum e scrisă, îți cam vine să te așterni. Din primele rânduri devine evident că, deși nu e obligatorie, lectura lui „Harun și marea de povești” te ajută mult ca să intri mai repejor în atmosfera cărții. E în același ton de basm teribil de frumos, care are bogăția de arome a bucătăriei orientale. Povestea e garnisită din belșug cu umorul lui Rushdie, spumos și vioi.

N-am cum să descriu ceea ce reușește Rushdie să construiască din propria imaginație fără să încep să ciobesc, ghiolbănește, din bucuria pe care o ai descoperindu-i frumusețea scriiturii. Voi spune doar că îi admir tentativa (oare va avea succes?) de a insera elemente care să-i aducă și pe cei din generația „locul-literelor-e-pe-ecranul-monitorului-nu-pe-hârtie” mai aproape: jocuri pe calculator, „save game”-uri, tablete, mobile etc.