Am citit cateva carti de-ale lui inainte sa ajung la cartea care a insemnat condamnarea lui la moarte de catre fundamentalistii islamici. Imi place Rushdie pentru ca este tot ce mi-am putut vreodata imagina despre India, fara sa fi fost niciodata acolo. Aglomerat, greoi cateodata, plin de veselia silita a filmelor de la Bollywood. Asta la suprafata. Pe dedesubt insa, mesajele sunt clare ca oglinzile venetiene, taioase ca sabiile teutonilor si incarcate de simboluri ca o poezie a lui Novalis. Relationezi direct cu el, fara sa fie nevoie sa-ti spui la fiecare cateva pagini ca da, e vorba de un autor asiatic…
Versetele satanice reprezinta o carte de joc. Totul are un dublu-opus. Fiecare personaj, fiecare intamplare, fiecare viziune si fiecare moarte isi gaseste la un moment dat dublul complementar. Totul incepe cu cei doi actori: Gibreel Farishta si Saladin Chamcha. Unul inger al lui Dumnezeu, indian pana in maduva oaselor, plin de succes si schizofrenic, altul parsiv ca un demon, renegandu-si indianismul, mereu la marginea ratarii si transformat exterior intr-un Shaitan scarbos. Universurile celor doi prind sa se intrepatrunda, sa se intoarca, sa se rasuceasca, mereu in opozitie si mereu atrase unul de celalalt, intr-un dans nebunesc in care te vezi atras fara putinta de scapare.
Nu este nici pe departe o carte care sa loveasca mortal in credinta musulmana. Este, pe de alta parte, o carte religioasa. Singurul lucru pe Rushdie care il loveste sistematic, cateodata razand, cateodata plin de furie este fanatismul. Restul se poate aranja. Conceptie orientala demna de perne moi si narghilele, dar cat se poate de moderna.
Faptul ca Saladin, cel cu coarne si copite despicate, sfarseste primind iertarea parinteasca, acceptarea conditiei sale de indian si o sansa la o viata noua, in timp ce Gibreel, arhanghelul lui Dumnezeu, sfarseste pacatuind suprem prin sinucidere, dupa ce a ucis-o pe femeia pe care o iubea din cel mai omenesc pacat dintre toate, gelozia, te face sa te intrebi, ancestral si metafizic: cine-i cine pana la urma.
Este o carte pe care atunci cand o voi reciti sunt sigur ca voi avea exact acelasi sentiment ca atunci cand descopar lucruri noi in pozele vechi din albumele familiei pe care le-am vazut deja de atatea ori.
Nu stii cat ma bucur ca in sfarsit sunt in vacanta si…pot citi!!!
Cu siguranta urmatoarea carte dupa vreo 2 restante e aceasta. Daca e cel putin la fel de misto ca felul in care ai descris’o tu, incitant si totusi zgarcit in detalii – misterios, atunci ce pot spune decat : abia astept sa treaca si prin mainile mele.
Si Dan, tu ceee mai faci? 😀
@Silent enigma 🙂 EI bine, sa stii ca nu vreau niciodata sa dau prea multe detalii pentru ca prefer sa va las pe voi sa le descoperiti. Ideea e ca posturile astea sunt mai mult pentru cei care au citit deja cartea.
Idem silent abia astept sa treaca si in mainile mele
Profit de ocazie sa-ti multumesc pentru linkul acela cu scoala Crinei Mardare. Ma voi gandi bine.
Dar as avea o rugaminte daca este posibil.
Adeea mi-a zis ca stie un profesor bun si care nu necesita costuri mari.
Adeea, daca mai vizitezi blogul lui Dan si intamplator imi vezi comentatriul, te rog mult de tot sa-mi raspunzi. De preferat ar fi sa-l divulgi aici, cum a facut Dan, pentru ca eu nu doresc sa-mi expun adresa de mail. Multumesc!
si nu prea doresc sa o dau la nimeni sper sa nu te superi
asta e o carte urata!cu printese n-ai?
@Monica Eu nu ma supar. Insa diferenta dintre a pune un link catre un site si a publica numarul de telefon al unui om este foarte mare. De aceea am sa te rog, ADeea, sa nu faci lucrul asta. Daca esti de acord cu mine, ii voi da adresa ta de mail Monicai, care este atat de pretioasa incat nu-si poate permite sa scrie adresa nici macar pentru admin pannel, asa cum face toata lumea. 😉
@cristina karma Sa stii ca sunt cateva printese si prin cartea asta. Chiar destul de multe…
La commentul Cristinei karma mai adaug eu :))
cu blonde n-ai?:D
Pentru Monica
Pentru a te ajuta pe tine, voi ceda si-i voi face reclama aici(of), dar numai pentru tine, e scopul. Sper sa nu se supere Dan, dar avand in vedere ca e pentru a ajuta pe cineva cred ca va intelege(sper).
Razvan Trandafir e numele lui si fratele cantaretei Carmen Trandafir. Gata suficineta reclama, nu le am cu astea si nici nu prea-mi place si nici nu s genul:D
Pai Monica, e ok cand zici ca nu vrei sa-ti dai adresa, insa cum sa fac eu sa ti dau detaliile sale de contact(nr de tel, etc)???????????
Sti tu vreo alternativa ca eu nu prea vad sincer…
Aici sigur NU voi posta!!!!!din bun-simt, atat pentru stapanul de blog, cat si pentru saracul om(nu cred ca tu , asa ca persoana-sa dam un exemplu-iti va conveni ca nr tau de tel si alte detalii de contact sa ti fie postate pe net…NOT!
Doooooooh….e logic! Asa ca mai gandeste-te. 🙂
ah ce teapa mi-am luat…tu tocmai publocai comm…in timp ce eu scriam=))
dan …dar nu as vrea sincer sa-mi publici pe blogul tau adresa mea..:-ss gasim noi o solutie
Eu vin cu o propunere…Monica, lasa un comentariu si vezi ca ai acolo 3 campuri pe care sa le completezi: nume, email si site web. Acolo unde scrie email, lasa adresa ta de email si Dan iti va trimite adresa de email a Adeei…si sa stii ca adresa ta de email doar Dan o va stii pt ca ..”Email (nu va fi făcut public) (necesar)”
da’ de ce cu blonde ADeea?
@ADeea Pai eu i-as da doar monicai adresa ta de mail, ca sa-ti scrie ea un mail. in nici un caz nu mi-as fi permis sa-ti public adresa aici.
@Anemari Se pare ca Monica nici macar asta nu vrea sa faca. Probabil ca se teme ca eu o voi bombarda cu reclame la blogul meu sau ceva… 😛
@cristina karma Hopaaa. Touche? 😀
cristina karma stai linistita nu am zis nimic de rau la adresa ta…
sa stii ca si eu sunt blonda…si chiar ma simt f bine…nu ma simt deloc jignita..dimpotriva..chiar f mandra:D:D:D
Apropo Cristina …am vazut mai demult intamplator..pe blogul lui anemari…un alt blog cu ceva de genu: “si blondele gandesc” M-am gandit ca este al tau. Am dreptate?
Intr-adevar n-am intrat sa-l vizitez…probabil din lipsa de timp sau..lelelelenea e mare:)) 😀
Aaaa Dan abia acum am vazut raspunsul la commentul meu…
Multumesc. Ok, vedem noi cum facem. La urma urmei e problema ei dac anu vrea sa-si lase adresa.
Noi sa fim sanatosi.:)
Si acum back la invatat…uof
:))nici nu m-am gandit la asta ADeea!nu, nu e blog-ul meu.ca sa o fac pe interesanta as putea spune ca nu am timp de asta.am timp,insa ma complic,l-as neglija,intr-un cuvant uit de la mana pana la cot!
cat despre blonde nu stiu ce sa zic:))nu stiu cat gandesc eu,dar daca nu sunt reclamatii e ok:))!!
dupa ce m-am straduit sa termin “Pamantul de sub talpile ei” pe care mi-o cumparasem exclusiv datorita pasiunilor pentru cantecul celor de la U2 si a filmului “The Million Dollar Hotel”, am devenit circumspecta in ceea ce-l priveste pe Rushdie.
nu stiu daca o sa ma aventurez la Versetele Satanice desi face parte din cele 1001 carti de citit intr-o viata….
@portocala Pamantul de sub talpile ei e pentru cei care l-au descoperit deja pe Rushdie. Iti recomand cu mare drag sa incepi cu Versetele. Sunt sigur ca iti va placea foarte mult cartea asta.
O sa incerc sa citesc si Versetele Satanice…
Pornind insa de la ce-ai spus referitor la “Pamantul de sub talpile ei” stau acum si ma intreb daca ar trebui sau nu sa conteze asta pentru un scriitor… Adica daca exista autori la care conteaza in ce ordine le citesti cartile si din ce puncte de vedere te poate influenta asta…
Uite de exmplu prima carte pe care am citit-o de Marquez a fost: A trai pentru a-ti povesti viata. Sunt absolut convinsa ca daca as fi citit cartea dupa ca as fi avut la activ macar Un Veac de Singuratate, altfel as fi perceput ce descrie. Cu toate astea nu pot spune ca-mi pare rau pentru ca m-am apropiat de autor si i-am simtit universul si ii citesc acum romanele avand in minte perspectiva din care le-a scris.
Acelasi lucru s-a intamplat si cu Virginia Woolf. M-am apucat de vreo 3 ori sa citesc Valurile si pur si simplu nu m-a prins. Dupa ce am vazut insa “The Hours” si apoi am citit si cartea, “Doamna Dalloway” am mers aproape pe nerasuflate.
Si cu filmele si muzica se intampla la fel. De exmeplu primul film al lui Fellinni pe care l-am vazut a fost “8 si jumatate”. Iar pe Bob Dylan, Johnny Cash si Joy Division am inceput sa-i ascult si sa-i indragesc dupa ce am vazut: I’m not there, Walk the Line si Control.
E drept ca filmele sunt mult mai usor de revazut si poti cunoaste si perspectiva a doua: a vedea filmul autobiografic dupa ce deja cunosti interpretul. Cu cartile e mai greu mai ales ca mie de exemplu nu-mi place sa le recitesc.
Dar nu stiu…e una din intrebarile care probabil nu are un raspuns clar.
Scriitorii sunt oameni. Fiecare lucru pe care il scriu este imbibat de viata pe care o traieste omul care tin ustensila de scris in acel moment. Eu la Marquez am inceput clasic, cu “Veacul” si sunt multumit de asta. Orice am citit dupa, a fost citit in codul stabilit acolo. Fellini l-am inceput si eu tot cu 8 si jumatate. Rascolitor film. Si atata de frumos…