Samarul secolului XXI

„Iau trei blugi cu mine si-ti zambesc”, „mi-am luat haina si-am plecat”, „mergea fluierand cu mainile la spate si buzunarele goale”. Astea sunt doar cateva fraze pe care le intalnim in carti, filme, piese de teatru sau cantece.

Am oprit motorul. Imi iau cele doua telefoane, castile, portofelul, tocul ochelarilor de vedere, vraful de chei (de la casa, de la birou, de la ei mei de-acasa, de la lockerul de la radio etc), cardul de acces in parcare, cardul de acces in cladire, scot cheia din contact si o iau si pe aia.

Am 31 de ani. E clar ca vremea in care stateam cate doua luni in cort, pe plaja, in 2 mai, a trecut. Atunci aveam 3-4 tricouri, o pereche de blugi pe care din cand in cand ii spalam in mare, o pereche de tenisi pe care nu-i purtam cu zilele. Din cand in cand aveam niste bani in buzunar. Cand imi trimiteau ai mei, prin posta, suma convenita din chenzina lor. Dar stresul asta cu banii din buzunar il rezolvam repede. Aveam datorii si prieteni. O data la cateva zile faceam rost de monede ca sa sun acasa. Asta daca mergeau telefoanele publice. Noaptea era cel mai bine sa sun. Atunci era coada mai mica. In timpul zilei era cald si aglomerat.

Nu este un post de midlife crisis. Ci doar unul in care stau si ma intreb ce s-a intamplat intre timp? Pentru ca nu doar eu, la 31 de ani, sunt aidoma lui Rambo cand pleaca in misiune. Asa suntem toti. Avem un bagaj fara de care existenta noastra nu prea mai poate fi conceputa. Am devenit catarii propriului nostru progres. Avem mai multe telefoane mobile „ca-i mai ieftin asa”, avem carduri la mai multe banci „c-asa ne-a impins viata”, avem chei de la intrarea in bloc, in boxa, in casa (cel putin 2), de la cutia postala „c-asa-i mai sigur”, avem carduri de reducere la magazine in care intram de 5 ori pe an, avem carduri de fidelitate, de membru… Mintile ne sunt pline de parole la mail, la conturi de facebook, de blog, de twitter, de retea, de cont de user, parole de la carduri de credit, de debit, coduri de intrare in bloc, de logare, PIN, PUK. Avem date de capitalizare, rate, calcule, ore de intalnire, durate, distante pe care daca nu le tinem minte nu supravietuim. Cifrele de la 1 la 9 ne joaca prin creier in tot felul de combinatii vitale.

Si-atunci nu-i normal sa fim siliti sa cautam romantismul prin unghere, sa avem nevoie de rabdare ca sa dibuim ca mai simtim ceva pentru orice? Atunci cand neuronii nostri sunt prea ocupati sa tina minte toate informatiile de care avem nevoie ca sa existam, nu-i normal sa nu prea mai avem energie sa devenim creativi cu propriile noastre vieti?

Desi incepea scena de batalie finala acoperit de arme, pana si Rambo ajungea intotdeauna sa se bata, la sfarsit de tot, cu mainile goale, la bustul gol. Dupa cum arata viata noastra, noi mai avem mult pana la scena finala a ultimei batalii.

Tags:
    1. ionut-gabriel 21 iunie 2010
    2. Doru 21 iunie 2010
    3. Daniela 21 iunie 2010
    4. Iepurasul Isteric 21 iunie 2010
    5. Madalush 21 iunie 2010
    6. Silent Enigma 22 iunie 2010
    7. Daniela Cojocaru 23 iunie 2010
    8. Sirg 23 iunie 2010
    9. danyela 24 iunie 2010
    10. bek00letz 24 iunie 2010

    Add Your Comment

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.